Mărturiile flăcării divine

„Sunați la 11”, îmi spune domnul cu șapcă și mustăți care tocmai ieșea din bloc. Îmi deschide o femeie zîmbitoare, cu buzele roșii și cu mîinile încă ti­ne­re. Mă conduce într-o cameră mică unde are doar un calculator și-un pat. Nici urmă de globuri de sticlă sau flacări de vreo culoare. O rog mult să-mi explice mai întîi despre ce-i vorba. Mă privește cu bunătate și îmi spune pe un ton înțelegător: „Toți sînteți la fel”.

Apoi îmi de­mon­s­trează sistematic că toate cu­noș­tințele ei sînt bazate pe fizică și bio­logie, mai că vrea să-mi arate și diploma de la medicină. Îmi spune cum a cunoscut-o pe Djuna la Mos­cova: „Ea era o femeie foarte sim­plă și l-a ajutat foarte mult pe Brej­nev, dar acum s-a retras, după ce i-a murit fiul”. În ’95, în cele două luni cît a stat acolo, și-a dat sea­ma că asta vrea să facă. Și-a le­pă­dat satul din Basarabia și a trecut Prutul, tot „lecuind” oa­me­ni.

Policromia lui Băsescu

Își întoarce privirea caldă spre mine și îmi spune că numai „un om curat, cu credință și milă” poate face asta. Mă poftește să stau dreap­tă în centrul camerei și își mișcă mîinile prin jurul meu, de parcă ar vrea să mă învăluie în tot ae­rul din cameră. Apoi îmi spune rînd pe rînd toate metehnele corpului meu, de parcă le-ar citi de pe-o fișă medicală. Fișa mea medicală. Zice că e destul de bine, slavă Domnului, scuipă de trei ori și bate cu degetul în masa de lemn. Apoi mă împinge spre perete și se așază pe scaun. Mă „scanează” cu ochii închiși. „Tu, fetiță, ești la medicină?”. Pauză. „Atunci trebuia să te duci la medicină, pentru că ai aura verde, cum numai doctorii ade­vă­ra­ți o au. Ai multă milă în tine”.

Dibuiesc patul, amețită și încerc să mă așez. Ea mă privește în­țe­le­gă­tor și-mi spune să beau ceai de cimbru.

Privirea i se încruntă pentru prima dată în momentul în care pomenesc de flacăra violet. „Tu de asta ai venit aici, nu?” „Și de asta”, îi răspund timid. „Apoi să știi de la mine, că Băsescu este om puternic. Noi trăim într-o lume în care acțio­nea­ză și gîndul și cuvîntul și asta nu e de azi sau de ieri. Eu nu știu ce-au visat ei acolo, dar flacără violet nu există. Există culoare. Și-apoi, nu poți face rău cu violet, pentru că asta e cea mai pură nuanță din tot spectrul, este divină, nu aparține forțelor răului”.

Începe de la Diogene și îmi vor­bește despre oratori, despre dis­cur­­surile în public. Fiecare om are scuturi energetice și asta nu ține de flăcări. „Asta au stîrnit-o ei. El l-a tăiat pe Geoană cu cuvîntul, nu cu altceva”.

Anastasia CONDRUC