Meșterii Paraschevei

Sub niște corturi triste, de un alb șters, plouate de stropii mărunți din dimi­neață, respiră o mare de veselie și cu­loare. Meșteri populari din toată ța­ra și-au dat întîlnire cu Lăpușneanu pe strada lui, pentru a-i scoate pe ie­șeni din nostalgia culorilor de toam­nă. Ulcele mici de lut pictate cu măie­strie și farfurii pe care se duc bătălii între cocoși lăcuiți sînt aduse de la Ho­rezu, lucrate de maeștri instruiți cu generații în urmă. Linguri de lemn înal­te cît un om mai mic, sunt împle­ticite în jurul cozilor atît de groase de parcă un gigant s-ar fi pregătit să mă­nînce cu ele.

Un univers făurit de mîna omului stă în fața ochilor curioși. Elena Gheorghian din Suceava lucrează cu migală la o brățară din mărgele pentru care își poate dedica chiar și do­uă ore. „Dar la fel de bine poate să îmi ia și 40 de minute, în funcție de spo­rul pe care îl am atunci. Am zile în care nu mă pot concentra deloc”, spu­ne bătrîna în timp ce încearcă să ba­ge un vîrf de ață în ac. Are pe masă bră­țări și coliere de toate culorile și mări­mile. A învățat jocul cu mărgele de plastic acum opt ani de zile, singură, uitîn­du-se „pe la unul, pe la altul”. „Mo­de­lele le-am cules din popor, de prin satele vecine”, povestește bătrîna.

Pe o altă masă stau împrăștiate ra­țe și bufnițe, copaci și frunze tomnatice. Toate de lemn. Mîna care le dă via­ță este cea a lui Adrian Silivestru din Iași. Cînd cineva se aproprie de cor­tul lui, găsește cîte o anecdotă care să i se potrivească fiecărui personaj de pe masă. Broșa care are forma unei rațe „este făcută pentru că, uite, mai am o rățușcă aici, făcută pentru măr­țișor, și am vrut să aibă și o mamă”. Tot secretul stă în lemnul din care sînt făcute micile bijuterii. „Dacă frun­za asta nu ar avea pata asta naturală de aici, nu ar ma avea nici un far­mec”, spune meșterul cu păr alb și aer boem. Bătrînul spune că are și ajutoare de nădejde în procesul de cre­ație, „un șoricel care face chiț-chiț și se învîrte pe o roată. Mănîncă foarte mul­tă brînză în schimb, e destul de cos­tisitor”, spune acesta amuzîndu-se co­pios.

O doamnă aristocrată cu umbrelă atît de subțire încît prin ea se văd pri­mele raze de soare îi șoptește ceva la ure­che unei femei din popor cu un prunc în brațe. Alături de ele, un ștren­gar s-a cățărat pe o lumînare albă și se uită în jos la un cal slab. Acestea sînt păpușile făurite de Alexandra din Covasna din pănuși de porumb.  Mai întîi le pun în apă, apoi le mo­delez. Dacă nu le-aș uda puțin, nu aș mai putea lucra cu ele”, povestește fata secretul păpușilor sale.

Cristina BABII