Moartea vine cu o iscălitură

În cîteva minute întocmesc un ta­bel și cu un nume de asociație fictiv sper să primesc răspunsuri la întreba­rea mea. Sînteți de acord cu le­ga­li­za­rea pedepsei cu moartea? Cu un nu­măr din Opinia drept clipboard mă în­drept spre strada Gării, unde știu că sînt, aproape zilnic, oameni care să te în­trebe de sănătate. Din toneta de pîi­ne, vînzătoarea exclamă curios, „sînteți nou” și mă întreabă „cu ce sînt”. „Cu moar­tea”, îi răspund.

Cu tonus și un zîmbet de politici­an abordez primul om. „Bună ziua! Re­alizăm un chestionar…”. N-are timp. Îmi propun ca în jumătate de oră să strîng 50 de răspunsuri și le o­presc pe primele două tinere care se apropie. De data asta încerc să le pă­că­lesc zicînd că e vorba de un chesti­o­nar scurt cu „da sau nu”. Andrea, cu un singur „e”, răspunde „clar, da!” Și o întreb de ce. „Păi, n-ai văzut la coa­fo­rul ăla din București ce s-a în­tîm­plat?”. Același răspuns îl are și San­dra, prietena ei. Le cer niște date de con­tact, „în caz că…” și semnătura, a­poi le urez o zi bună. Chiar de la în­ce­put, două din trei persoane abordate mi-au răspuns cu „da”. După cele 30 de mi­nu­te însă, mai puțin de ju­mă­ta­te din nu­mărul sperat avea să răspundă, iar pă­rerile erau împărțite. Ma­jo­ri­ta­tea tre­că­torilor își ferește privirea.

Este aproape ora patru după-a­mia­za și din ce în ce mai mulți oameni se îndreaptă spre gară. Studenți grăbiți cu bagaje goale și navetiști nerași. Așa că mă uit spre cei de vîrsta a doua. O fe­me­ie dichisită în blană îmi zice n-are timp și, nehotărîtă, traversează strada, unde stă pe loc vreo cîteva minute. La scurt timp după aceea, o alta îmi spu­ne că se grăbește, fără să o fi întrebat ceva.

Dar următorii doi bărbați au timp. Domnul Vasile îmi spune puțin re­vol­tat că nu e nevoie de pedeapsa cu moar­tea pentru că „e mai simplu să o­mori. Lumea trebuie educată, dom’­le!”. Un răspuns de felul acesta, dar com­pletat de un element sacru îl pri­mesc de la domnul Constantin. „Nu, în nici un caz. Viața e ceva sfînt, nu poa­te nimeni să o ia. Lipsa de e­du­cație și o legislație adecvată duc la pe­deapsa cu moartea”, îmi spune el con­vins.

Încerc să aflu ce tratamente pri­mesc condamnații pe continentul ne­gru și abordez un african, dar se fe­reș­te și grăbește pasul. Cred că se aș­tep­ta să-i cer o donație.

Georgel COSTIȚĂ