Musca din dreptul Sfintei Treimi

Anul trecut, la sfîrșitul lui septembrie, stăteam lîngă lada cu stru­guri de acasă și-i turnam cu găleata în zdrobi­tor. În aceeași perioadă din anul acesta via încă nu era coaptă și de îndată ce am primit pliantul de la ProVino am hotărît să nu mă mai uit peste ora­rul de joi.

La ora 13.00 eram deja „La Cas­­tel”. Nu veneau Cenușărese la bra­țul lui Făt Frumos și nici cavaleri însoțiți de domnițe, ci cavaleri ai vinului, oa­meni în mătase cu po­ca­lul ridicat și cu toiagul păcii în­drep­tat către cer. Con­si­liul celor de la „Honorem dei et in honorem vini” s-a prezentat în sală cu stele în piept și medalii la gît. Doi proconsuli, un ma­reșal, un cancelar, un trezorier și un paharnic au tăiat sala pe din două cînd au intrat mărșăluind, fără să scoa­tă un cuvînt și cu pieptul îna­in­te. Ne lămuresc că pentru ei „po­vestea vi­nu­lui este o artă în care modul de a învăța să bei, să pipăi și să simți vi­nul se întrunesc. Nu poți da pe gît un soi fără să te gîndești la mirosul de pă­mîn­tul aburind de sub brazdă răsturnată pri­măvara sau fără să-ți amintești de trandafirii din cur­tea mamei”.

Vîrful din pahar

La Centrul de Conferințe Pro­vi­dența din Nicolina peste 150 de soiuri de vinuri, albe și roșii, au ve­nit să se prezinte publicului. De fapt, „cel mai bine e să lăsăm vinul să vorbească, să ne seducă”. Cel roșu se toarnă într-un pahar de gală, se agită ca să intre în contact cu ae­rul, să-i schimbe cu­loa­rea, iar apoi „te uiți și-i cercetezi vîr­ful, adică nuanța de deasupra”, după cum po­vestește Erick, de departe cel mai elegant somelier. Poartă costum negru, cămașă albă, papion, manuși albe și un colier, de care stă agățată o ceașcă de argint.

Ne spune că în general culoarea băuturii poate să varieze, „de la roz sălbatic la roșu carnal”, cum se întîmpla și în Eden atunci cînd Dum­ne­zeu a creat via. „Era după ziua a șap­tea în care l-a creat pe om. S-a gîndit să-i facă și femeie, dar după ce a văzut-o, i-a dat bărbatului mulți stru­guri”. După banc liniștea din sală se întrerupe deodată. Domnii aplaudă zgo­motos iar doamnele rîd pe la spate. De pe perete Sfînta Treime privește cu­rioasă. Se ascunde după stejarul din Mamvri să nu vadă cîte sticle se des­­chid în sală. Dintr-un colț, pre­zentatorul anunță că „povestea producției de vinuri de la Verești începe astăzi cînd iese pe piață pentru prima dată. Ca aliment este foarte complex acest vin, conține aproape toate elementele din tabe­lul lui Mende­leev”.

Ni se toarnă în pahare din noul soi și ni se povestește despre musculița venită din America care a distrus viile Eu­ropei și astfel s-a ajuns la altoirea so­iurilor. De cînd a ajuns în România s-a instalat cel mai bine pe podgoriile de la Cotnari, unde vița de vie e mai bu­nă ca oricînd. „Mai sus de Cotnari stru­gurii sînt plantați la casa omului numai să facă umbră”.

Iulia CIUHU