Negustori și oameni simpli

La Cumpărătura, peisajul e pes­triț. În fața tîrgului, pe stînga cum mergi spre Suceava, pe bancheta din spate a unui Polo negru și vechi, un domn bate la mașină. În față, o doam­nă semnează de zor niște hîrtii. În ju­rul mașinii, mușterii stau grămadă. Ac­tele de vînzare – cumpărare se în­toc­mesc pe loc. Europeanul 85 e ticsit de-o parte și de alta de mașinile celor veniți sîmbătă dimineața, ziua de tîrg, în căutarea unui chilipir sau a unui automobil de lux import Germania.

Sute, poate mii de mașini second-hand, stau orînduite după niște legi nes­crise, pe cîteva hectare de pămînt. La mașinile parcate chiar lîngă intrare nu te poți uita. Vopseaua metalizată, lustruită și ceruită reflectă din fiecare fibră soarele palid de mai. Apoi ar mai fi prețul de peste 10.000 de euro și proprietarii vechi în branșă, cu pielea tuciurie de la atîta negustorie, nu foar­te ademenitori.

Se rezolvă cu o folie

Un pic mai pe deal, în extrema dreaptă stau camioanele, furgonetele și autobuzele. E o zonă destinată celor cu expertiză în domeniu. Restul spa­țiu­lui e ocupat de mașini de toate vîrs­tele, culorile, mărcile și de vînzătorii ambulanți de covrigi calzi și semințe.

În tot amalgamul de cai putere, ani de fabricație și euro, cam prin mijlocul tîrgului, într-un Opel Vectra verde din ’98, stă Miana de prin ’75. „Prețul e 2.800, negociabil. Soțu’ știe mai multe despre mașină, dar e puțin plecat acum. Din ce am auzit din dis­cuții o lasă pînă la 2.700”. Dau o raită mașinii, observ defectele, o portieră care nu se deschide nici din interior, nici de afară, o alta lovită, o oglindă ciobită și vopseaua de pe capotă decojită. Apoi intru în față, dau o cheie și ne așezăm la povești: „E adusă din Franța. Soțul meu lucrează acolo și fă­cea naveta cu ea. Acum zice că vrea alta mai mare în care să-i încapă și sculele. Noi acasă avem alta cu care mergem, un Volkswagen Lupo”, îmi înșiră femeia datele irelevante.

După cinci minute, sprijinindu-se de portieră și uitîndu-se pe geam înă­un­tru, fac cunoștință și cu soțul doamnei. „Mașina merge fără nici o proble­mă. E înmatriculată în februarie, are RAR-ul luat. Iar problema cu vop­sea­ua se rezolvă cu o folie la un service”, îmi face prezentările bărbatul scund și chel. Nu trăiește din vînzarea de ma­șini, dar pe asta încearcă să o dea de cîteva sîmbete. Îmi spune că poate să mi-o aducă el pînă la Iași dacă eu n-o pot lua acum. Are mare nevoie de bani. Săptămîna viitoare fiica sa va fi supusă unei operații. Moment în care îmi cer scuze și mă îndepărtez cu re­gre­tul că i-am irosit timpul și i-am oferit speranțe deșarte.

Alex VARNINSCHI