Noroc de bucătărie

Cristi s-a hotărît greu să mu­te pe mijloc masa din bucă­tărie, mai ales din cauza Mo­ni­căi, care a stat îm­bufnată toată ziua, du­pă o ceartă cu niște rude de la Vas­lui. Pînă la ur­mă, mi-am făcut apa­riția, odată cu Daniel, care a consi­derat ab­solut ne­ce­sară pre­zența unui PET de Skol.

Cipurile de poker sînt chi­ne­zării cumpă­ra­te­ de Daniel acum vreo doi ani dintr-un magazin cu mingi colo­ra­te, popcorn la do­za­tor și al­te ga­blonțuri care iau ochii. Dar își fac treaba. După­ ce le-am îm­păr­țit­ echi­­tabil, jocul a luat viață des­tul de greu, cu cîteva mîini proa­ste și după ce mi-am amintit și eu cum e treaba cu big, small și ci­ne și cum e dealer. Le uit întotdeauna.

Favoritism cu cipuri de plastic

„Deci, trebuie să știți despre mine că eu nu blufez niciodată”, proc­l­a­mă­ Cristi din capul mesei, care se în­tre­zare de la umeri în sus, ciufu­lit, în halatul dungat de noapte. Stă pe băn­­cuța mică, de care ne ferim cu to­ții­ cînd intrăm în bucătărie, pentru că sca­­unul a trebuit să i-l lase Mo­ni­căi. Lucrează metodic, plusea­ză în scîr­bă și strecoară, din cînd în cînd, cî­te o po­ve­ste despre vreun pri­­e­ten ca­re și-a rupt hai­ne­le de feri­cire că a cîș­ti­gat puncte fictive la poker on-line. Daniel ne studiază tacit, mîn­gî­in­du-și barba veche de vreo două săp­tămîni cu o alură meditativă. Nu des­chide niciodată pariurile din pri­mele ture și blufează impulsiv, exact cînd în­cepem să credem că lu­crea­ză­ doar cu vreo pereche de doiari.

Cînd Cristi aruncă zeflemitor două ci­puri ne­gre a cîte o sută de mămăligi fic­tive, Mo­nica bate în retragere, eu îi plă­tesc doar ca să-mi validez teoria că toa­tă­ lumea blu­fea­ză­ măcar o dată, iar Daniel pare să stea mai bine ca el, pen­tru că îi plă­tește­ și du­blea­ză. Monica îl anunță pe „puiul ei”, că mer­ge doar da­că îi mai îm­pru­mu­tă cît­eva cipuri, dă mie­ros din ge­ne­le­ ri­melate și își să­rută pu­iul­ pe năsuc, ca­re strînge tot po­tul­ cu o chin­tă spar­tă. Cîștigurile se ad­mi­ni­strea­ză în fa­mi­lie, iar tînăra cu bu­cle­ cafenii își primește inves­ti­țiile în­dă­răt, deși „știe că nu-i corect, dar, nu vă su­­pă­rați, nu?”. Eu una nu știu să joc poker. Mi-a demonstrat-o timpul, scăderea gra­du­ală a cuantumului de cipuri și Daniel care, după ce s-a ruinat într-o mînă de ași bă­tuți cu strigături de un full al lui Cris­ti, a jucat fără vreo finalitate pro­­duc­tivă rol de cenzor al acțiunilor mele ne­cugetate.

Trucul era să dea u­șor din cap a dezaprobare de fie­ca­re dată cînd n-ar trebui să merg mai de­­parte să văd ce-mi pică pe river. Jocul s-a terminat de­vreme, înainte de mie­zul nopții, deoarece Cristi ne-a adus la sapă de lemn, Daniel și-a pier­dut in­te­resul de la un punct și și-a îne­cat eșecul în cîteva halbe, iar Monica a insistat îndeajuns că i-e fomică, pînă cînd Cristi a mu­­tat masa la loc, ca să taie salamul și telemeaua pentru pizza. Premiul cîș­ti­gătorului a fost doar să nu taie ceapa.

Alexandra PANAETE