Norocul de pe fundul sticlei

Căscînd la fiecare minut și vi­sînd la o ceașcă mare de cafea intru în localul de lîngă Căminul A1 din Agronomie unde mă întîmpină su­netele scoase de tinerii care stau la a­paratele cu jocuri de noroc. Deși este abia ora șapte dimineața, iar studen­ții se îndreaptă grăbiți spre am­fi­tea­tre, patru dintre scaunele din fața mo­nitoarelor cu cireșe sînt deja o­cu­pate, iar alți cîți­va cu­ri­oși își beau ca­­feaua atenți la ce fructe se aliniază pe e­cran. Pariorii trag cu nesaț din ți­gări și lovesc nervoși butoanele. Au cear­căne adînci și negre, iar privirea le este obosită. Unii dintre ei nu s-au desprins toată noaptea de pupitrele luminate țipător.

Fundul fără zeamă

„Băi tată, nu vrea să-mi vină șep­tarul ăla neam”, înjură unul dintre tineri. Are ochii tulburi de ne­somn, iar în fața sa, în loc de cafea, este o sticlă de bere. „Aici dacă mai intra unu îmi scoteam banii pe care i-am băgat”, continuă să ex­plice bă­iatul celor doi gură-cască ce stau de-a dreapta și de-a stîn­ga sa. Apoi mai scoate din por­tofel o bancno­tă de zece lei pe care măgăoaia îi în­ghite cu nesaț.

În următoarea cameră, cea cu rafturi cu băuturi, sînt doar cîțiva studenți care, pe lîngă paharul din carton, au și cîte un Bergenbier, singura mar­că de bere din frigidere. Cer două cafele la bar apoi mă așez la una din mesele libere. Îmi dau însă seama atunci cînd îmi pun zahărul că abia dacă am un dop de zeamă neagră în recipientul din hîrtie. Încep să sorb în înghițituri cît mai mici licoarea mult prea dulce în timp ce în jurul meu se desfundă tot mai multe sticle de bere.

La plasma mare de deasupra ba­rului, în fața căreia nu se mai gă­sesc locuri atunci cînd sînt meciuri de fotbal, acum cîntă Sore și Mihai Ristea. Pe melodia ușor ritmată în­cepe să cînte și barmanița, o fată bru­netă și cu gropițe în obraji, iar apoi începe să și danseze printre me­se strîngînd sticle sau golind scrumiere. Mișcările ei greoaie sea­mă­nă mai curînd cu cele ale unui ele­fant într-un magazin cu porțelanuri de­cît ale cîntăreței de dincolo de ecran. Se oprește însă din țopăit cînd sim­te în ceafă privirile amuzate ale cli­enților și le aude comentariile ră­u­tăcioase. Din cauza asta se și as­cun­de apoi rușinată după bar.

Cum lingura de cafea pe care am primit-o nu reușește să-mi alunge somnul, merg să mai cer un pahar de zeamă neagră, de astă dată lun­gă. Aflu însă că au doar scurtă și prin ur­mare renunț la idee. Îmi comand și eu o bere după obiceiul locului și mă întorc la masă. După ce termin însă jumătate de sticlă încep să fiu convins că o să cîștig la aparate. Nu-mi mai termin berea și plec înapoi spre casă. Cine știe ce idei mi-ar fi venit dacă beam toată sticla.

Andrei MIHAI