Norocul pe linii și coloane

Dacă ar fi să-i număr pe cei de față, cred că mi-ar fi de-ajuns doar degetele de la mînă și vreo trei de la un picior. Deși la ora 17.00 talonul este gratis, nu sînt prea mulți care se încumetă să stea jos la o masă din Bingo Select ca să încercuiască cî­teva numere. Unii par mai degrabă veniți în treacăt, așteptînd să ajungă trenul în gara de peste drum. Cel pu­țin despre asta parcă șușotesc doi tineri, care de la intrare nu erau siguri dacă vor să treacă mai departe de ușă sau să meargă la păcănelele de lîngă.

Vîntul de afară i-a înfofolit mai ceva ca un părinte care-și pregătește copilul să iasă iarna la joacă, unul din­tre ei avînd un fular înfășurat în jurul gîtului pînă în vîrful nasului în­roșit. Trage un strănut strașnic, care răsună în toată sala și începe să se plîngă colegului lui. „Băi, eu zic să stăm aici pînă vine trenul. Nu vreau să-mi pierd iar banii la aparate și la bar mi-o zis că e gratis talonu’ de bin­go.” Prietenul, cu o geacă groasă, neagră și o blană parcă lipită de glu­gă, care pînă acum inspecta cu ochii bulbucați sala dă ușor din umeri și merge la o masă.

Un bătrîn de alături, care de cînd se uita la talonul din fața sa nu își schimbase expresia, le aruncă o pri­vire încruntată. Nimeni de aici însă nu pare să facă nimic altceva decît să îi ia exemplul omului, ri­di­cînd ușor capul, ațintind ochii pentru cî­te­va secunde la noii veniți și re­tră­gîndu-se la fel de repede în ca­ra­pacea lor. Deodată însă, jocul în­ce­pe cînd caller-ul, cel care strigă ca un trăgaci nu­merele, dă startul zum­ze­telor din sală. Eu și ceilalți doi tineri ne învîrtim de vreo două ori capetele și vedem cum la fiecare masă parcă dispare o stare de hi­ber­nare a celorlalți jucători. Pînă acum doar mai șușoteau cîte o vorbă între ei, „cum o mai duci”, „nepotului meu tocmai i-a căzut un dinte”, „tu cîte kile de cartofi ai luat de la pia­ță”, iar toate se terminau cu „tot la fel”.

Cu cele trei linii a cîte nouă co­loane în față, pixul pregătit să fie ronțăit cînd nu-ți iese una din cifre și urechile ciulite mai ceva decît cele ale unui ogar, ca să auzi cînd se strigă un număr. Pare simplu, trebuie doar să mă bazez pe noroc chior și așa poate o să cîștig și eu măcar un premiu pentru o linie. Pe talon, liniile și coloanele formează 27 de căsuțe pentru numere, văd însă că mi s-au dat doar 15. Nu știu dacă am fost tras pe sfoară sau o fi vreo regulă, așa că întreb pe unul din jucătorii din apropiere. Acesta îmi răspunde sec „așa e jocul” și-mi în­chide repede clapa, lăsîndu-mă să mă descurc doar cu bafta mea.

Paul ANDRICI