Prezenți, dar lipsă

Dacă nu ați văzut cum de­cur­ge o întîlnire a alcoolicilor ano­nimi, ați fi putut veni aici să ve­deți cum este. Cel puțin prima par­te a fost asemănătoare cu ce se vede prin filme, pe rînd, își spune fiecare numele și „problema” pentru care a venit. Teama de a vorbi în public la Oana, pregătirea discursului pentru li­cen­ță la Bogdan și așa mai de­par­­te. Motive diverse au avut toți cei aproape 50 de oameni adu­nați în sala M1 de la Facultatea de Mecanică, la trainingul „Pre­sentation skills”, de vineri.

Sala era întunecată și ră­co­roa­­să și din cînd în cînd se auzea un instrument mecanic folosit în la­bo­ratorul de alături. Mesajele de pe bănci dăinuiau de la scrije­li­rea lor: „plictiseală – mai 2006”.

M-am strecurat în sală și fără înscrierea prealabilă, chiar dacă pe site-ul evenimentului erau a­nun­țate locuri limitate. Este în­că­pătoare și oricum, sala se umple, poate, doar la traininguri și la e­xa­mene. Dar construirea unei pre­­zentări și elementele tehnice în pu­blic speaking au atras studenți dornici să învețe mici trucuri în­tr-ale livrării mesajului, fie el și o scuză bună unui profesor.

Un pește cu atitudine

Trainerul, să-i zicem Mirela, a explicat principiile „oglindă” și „fereastră”, pe care să le punem în aplicare asupra propriilor fap­te. Dacă am făcut ceva gre­șit ne uităm pe fereastră ca să-i vedem pe alții iar, dacă, dimpotrivă, e de bine, ne uităm pe geam noaptea. Ca să ne vedem pe noi! O chestie inventată de cei de la Cam­bri­d­ge, spune ea. Apoi, doi dintre cei pre­zenți au recitat o poezie, asta ca să ne dăm sea­ma cînd trebuie să evităm groapa din stradă și „să fa­cem o schimbare”, ocolind pe viitor strada cu pricina.

Pentru că totul ține de atitudine, am vizionat „cel mai ur­mărit clip motivațional – Fish”. A treia regulă nu prea a fost respectată de studenți, căci „fii prezent” nu a explicat și modul în care se aplică. Acesta cerea mai mult de­cît prezența fizică, însă di­mi­nea­ța ploioasă nu a fost de ajutor și interacțiunea trainer-studenți a avut de suferit.

Ca să ne arate că interpretăm diferit, Mirela ne-a dat aceleași instrucțiuni de-a îndoi hîrtia, dar, spre surprinderea noastră, au ie­șit modele diferite. Scopul acestui exercițiu, spune ea, este de a crea interacțiune cu cei din fața noastră în timpul prezentării, „de­­oarece fiecare percepe diferit”. Mo­ment în care, Silviu, mai cu­rajos, a intervenit convingător: „poți spune și cîteva prostii dacă ești serios”.

El a fost cît se poate de serios, însă cei prezenți au pufnit în rîs.

Georgel COSTIȚĂ