Promenadă cu travesti

Anunțată pe afiș pentru miercuri, cu ora de întîlnire stabilită la 12, în fa­ța Palatului Culturii, Plimbarea cu Chirițele (tur pietonal de oraș) a fost mu­tată la 10. Prevăzător fiind, am su­nat cu o oră înainte să verific din nou coordonatele evenimentului, doar ca să aflu că deja grupul străbătuse ju­mă­tate din distanță. Am presupus, pînă la urmă corect, că turul ajunsese prin Pia­ța Unirii. În cinci minute eram deja acolo.

De n-ar fi fost tipul înalt, brunet și slab din mijlocul pieței, îmbrăcat într-un compleu cafeniu de tafta groasă pînă mai sus de glezne, cu pălărie albă și evan­tai, aș fi putut rata lejer rendez-vous-ul. Mica adunătură eterogenă lua­­se o pauză sub soarele dogoritor de ora 11. „Fă-mi și mie o poză cu Chirița înainte să plece”, și-au dat ghionturi cei doi bărbați care chiar erau turiști. Bă­trî­nelul sprijinit în toiag și-a dat pă­lăria pe spate, s-a uitat cu ochi mari împrejur și s-a luat după frăția Chiri­ței, pornită spre pietonala Lăpușnea­nu. Doar că travestitul a tulit-o înainte, sub pri­vi­­rile foarte mirate ale trecătorilor. „Dra­goș a plecat să se schimbe”, a transmis la telefon prezența cu ade­vă­rat feminină, din partea organizatori­lor.

Ghidul, o fată scundă și cu vocea pierdută printre crăpăturile din asfalt, a încercat să recite istoria străzii de pe o coală de hîrtie: „Ulița Sîrbească a fost una dintre cele mai circulate artere ale Iașului. Acest fapt se datora magazi­nelor și localurilor elegante care, prin mărfurile lor de calitate, atrăgeau permanent clienții și ofereau bună dispo­ziție”. Apoi a îngăimat mai mult pentru ea cîțiva ani și nume de boieri francezi, așezări și alte lucruri vechi, din care am prins doar fragmente: „be­ră­ria Bragadiru, cofetăria elvețianului Tuffli, muzică clasică”.

Monoloagele Chiriței

Ajunși în față la Corso, și ea „te­rasă veche, cu tradiție”, muzica house era la ea acasă. Nici pe departe atmosfera feerică creionată de ghid. Astfel că mirarea celor doi turiști se putea citi în distanța tot mai mică dintre sprîncene. Doar anticarii și cărțile lor întinse pe caldarîm mai păstrau din „atmosfera de uliță culturală a capitalei Mol­do­vei”, descrisă cu voce tot mai stinsă de domnișoara cu hîrtii și ecuson în piept.

Scurta vizită pe singura alee cu adevărat pietonală din Iași s-a încheiat în fața Galeriilor Grumăzescu, cu un monolog ținut de altă Chiriță într-o moldovenească aproximativă, dar în ace­lași costum de tafta groasă, acum pî­nă mai jos de glezne.

Alex VARNINSCHI