Promenadă pe o uliță stingheră

„Ei bine domniță, nu se mai cîntă imnul ca pe vremuri”, îmi întrerupe șirul gîndurilor bărbatul aflat la cîțiva metri distanță. Observă că sînt acolo de cîteva minute bune și mă întreabă dacă aștept pe cineva sau pur și simplu am venit la „sărbătoarea de ziua noas­tră”.

Grupul de copii aflat în centrul Pieței Unirii devine agitat și începe să defileze înspre Ștefan cu cîte un steguleț tricolor în mînă pe care micuții îl agită nerăb­dători.

Atmosfera mohorîtă nu le dă prea mari bătăi de cap și, echipați cu haine călduroase și căciuli asortate, pornesc marșul cu pași mici și entuziaști. „Anul trecut, pe vremea asta, ningea deja, acum a plouat un pic și gata”, observă domnul de lîngă mine în timp ce își așază chipiul pe cap. Îmi urează o zi cît mai frumoasă cu un mic zîmbet în colțul stîng al gurii în timp ce por­neș­te­ agale spre Lăpușneanu.

Grupul pe care îl așteptam să se for­meze, se restrînge încet într-un cerc de cinci persoane cu tot cu ghi­dul­ nostru, o tînără îmbrăcată în straie populare și cu o panglică roșu-galben-alb­as­tră prinsă în coc.

Un drum necălcat de boieri

Pornim în pas lejer spre bulevardul Ștefan cel Mare , urmîndu-i pe co­piii încîntați că nu stau în case și au un motiv de ieșit. Și cu siguranță sînt mai cu­ri­oși decît părinții care se bucură de zi­ua liberă și aleg să nu participe la acest eveniment.

Fata cu tricolorul în păr ne explică de ce am ales să plecăm din Piața Unirii, „nodul care le leagă pe toate în acest oraș” și ne roagă să rămînem îm­pre­ună, să nu ne îndepărtăm. Semni­fi­ca­ția lui 1 Decembrie este contestată de către o doamnă ce continuă să contrazică opinia Dianei, îndrumătoarea noastră, prinsă în discuție. Femeia vîrstnică se arată nemulțumită de schim­barea post-decembristă a Zilei Na­țio­na­le, „era mai bine cînd serbam pe 23 august «Întoarcerea Armelor», decît acum, iarna, cînd nu mai vine nimeni și nu mai e nici un respect pentru tra­di­ție. Atunci măcar eram toți pe străzi”.

Înainte de a ajunge la Mitropolie, un băiat care nu are mai mult de zece ani mă oprește și mă întreabă dacă știu de ce sărbătorim Ziua României. Mă arăt puțin confuză și nu știu ce răspuns să îi dau. Apoi aflu de la el, cînd se săturase să mai aștepte, că „ne bu­cu­răm că mai e o lună pînă la Crăciun”.

Zăbovim puțin și în preajma Pa­la­tului Culturii, cînd realizez că bo­ie­rii nici n-au trecut pe acolo, undeva în istorie. Încerc să aflu de la Diana de ce nu le-am urmat îndea­proa­pe ruta, sin­gurul motiv pe care aceasta îl gă­sește, zgri­bu­lită de frig, fiind acela că a venit puțină lume.

Poate că dacă am fi străbătut adevărata Uliță a Boierilor, am fi ajuns acolo unde, odinioară, stolnicii și postelnicii stă­teau la sfat cu domnitorul.

Mădălina MORARU