Rosu acaju pentru tineri si nelinistiti

1001 de măști Niciun comentariu la Rosu acaju pentru tineri si nelinistiti 21

In barul mic cu peretii rosii sint la mare cautare sunetele de chill-out. Ritmurile minimale sau cele energice de trance nu si-ar putea gasi locul aici. Melodiile lente si acordurile de chitara se combina cu fumul ce inunda incaperea, iar risetele izbucnesc, pe neasteptate, din toate colturile. Acaju te surprinde cu mesele rosii, joase, cu perne sau sezlonguri care iti aduc aminte de mare. Nimeni nu sta singur la masa. Grupurile zgomotoase scot, de te miri unde, jocurile si se aduna toti in jurul tablei de Scrabble, Monopoly sau a pachetului de carti. Urmeaza ceaiul sau specialitatea de cafea si, desigur, narghileaua. In spatele barului, Motz rasfoieste “caietul de bucate”, plin cu ingrediente, pasi de preparare si o descriere a cum ar trebui sa arate bautura la final. Cafeaua in trei culori nu ii mai da batai de cap de mult timp. A lucrat in Acaju toata vara si a reusit sa invete modalitatile de preparare a tuturor bauturilor. “Nu prea am timp sa stau, nici chiar in timpul zilei.

Vinerea nici nu mai zic. A ajuns sa imi placa munca asta, dar tot nu suport sa curat si sa pregatesc narghilelele”, ii raspunde prietenului care il mustra de cum a intrat ca nu s-au mai vazut de mult. De muzica se ocupa tot el. In timpul liber este DJ si, impreuna cu citiva prieteni, participa uneori la evenimentele de muzica electronica. Razvan se concentreaza asupra zarurilor, in timp ce prietenii il privesc curios. “Nu am pierdut niciodata la Monopoly. Va spun ca si de data asta voi avea nororc”. Fetele se aduna in jurul lui si ii zimbesc pe sub sprincene. Zarurile il arunca, insa, in inchisoare. De la bar, Motz il priveste zimbind. Cunoaste deja preferintele clientilor sai. “O cafea pentru Razvan cu mult lapte si o narghilea de mar la masa din capat, nu?” Chelnerita il aproba obosita si il roaga sa se grabeasca. Acaju atrage amatorii prin muzica ce te indeamna sa te adincesti in scaun si prin cutiile cu jocuri linga care timpul zboara. “Stiu ca ai trisat pina la urma”. Zarurile se vor arunca, din nou, si miine seara, tot in Acaju.

 Livia MOVILESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top