Sînt cifre toate, domnule

Vizavi de gară, la etaj, după gea­muri cu ochiuri mari cît peretele, pînă după miezul nopții se sparg ci­frele în premii (pentru puțini) și pierderi (pentru majoritatea) Bingo. După ce urci scările nimerești di­rect în colțul nefumătorilor, care este despărțit printr-un zid de sticlă de cea mai mare parte a sălii și e gol. Aici mesele rotunde sînt baricadate de entuziasmul de a cîștiga, în­ce­pînd cu cel al fetelor tinere înfofolite în blănuri și terminînd cu cel al bunicilor nebărbieriți, încălțămintea că­ro­ra pare că nu a fost curățită de praf încă de toamna trecută.

Și în liniștea tulburată de freamătul bi­le­lor suflate în tombolă și de vocea unui bărbat care citește numerele extrase, participanții cu spiritele agi­tate reușesc totuși în tihnă să mîz­gîlească în foițele de sub nas speran­ța la o „linie” sau „bingo”.

Se dă pauză și calmul de odi­nioară se prăbușește în foșnetele car­toanelor care își dau duhul în pumnii sufocanți ai celor ce nu s-au ales cu nimic altceva decît încă cîțiva lei pierduți în joc. Chelnerii se mișcă ca furnicile printre mese, unii vînd cartoane, alții aduc sucuri sau ceva de crănțănit și fac ordine pe mese. Însă forfota înțepenește odată cu mu­zica în boxe și, din nou, se ins­ta­u­rează liniștea tulburată de aceeași voce de bărbat, la fel de monotonă și aproape robotizată.

În spatele meu, un tînăr, șaten și cu o privire rătăcită, pufăie țigară după țigară încercuind cifrele magi­ce, fie că biletele costă doar un leu, fie doi lei și jumate. Ține picioarele așezate unul peste altul, iar cel suspendat în aer se bălăngăne în ritmul unui tic nervos. La fel și capul, care amintește de păpușile care stau pe torpedourile mașinilor cu mutre ce oscilează pe o orbită proprie.

Se ajunge la runda cu premiul spec­ial care promite 500 de lei. Car­tonașele s-au împărțit, „publi­cul” ține carioca neagră strînsă între degete și se dă citire numerelor. „Li­nie”, se aude după cîteva mi­nu­te; mai trec încă vreo trei și, „bingo” strigă răgușit un bărbat așezat la mar­gine. Mîna stîngă tatuată în hie­ro­glife necunoscute o ține sus cu țigara prinsă între degetul arătător și cel mijlociu, iar pe masa lui stă un teanc de bilete pe care le foiește din neatenție. Totul devine „clar, a avut mai multe șanse”, după cum spune o voce revoltată într-un colț al sălii. Iar tînărul din spatele meu dispare, lăsînd în urma sa un morman de foițe de diferite culori, cafea neterminată și scrumiera plină de chiș­toa­ce, din care gîfîie supărată, cu ultimele guri de fum, o țigară aruncată înainte să-i vină vremea. Și mi-e mi s-a întîmplat astăzi, nu o dată, să-mi lipsească un număr pentru ca să strig și eu Bingo!

Daniela VORTOLOMEI