Slove la mîna a doua

„Mamă, știi cum îl cheamă pe nenea cu apa mare care vorbea cu Dumnezeu? Îl chema Neo” spu­­ne cu seriozitate un copil de pînă în șase ani, aflat printre rafturile de cărți răsfoite de cine știe cîte mîini de la anticariatul Sofia. „E Noe numele lui nenea cu potopul”, îl corectează zîmbind mama. Sînt rare persoanele care calcă pragul anticariatului și de obicei sînt profesori. „Chiar dacă se zice că 6% dintre ieșeni citesc, eu cred că numai 2% o fac cu adevărat. Restul citește etichete de bere”, spune anticarul tînăr, cu barba nerasă și cu un fes negru tras pe ochi. A terminat de un an facultatea și lucrează în anti­cariat din liceu. „Nu prea ci­teș­te lumea. Știu că toți se uitau la mine ca la o fantomă cînd mai citeam o carte pe la facultate”.

Clopoțelul de la intrare sună rar. Doar tramvaiele mai alungă singurătatea sau cei cîțiva clienți fideli ai anticariatelor. „Că tot ziceai că ești la litere, pe Crețu îl știi? E profesor la Cuza.” Îi spun că sînt la altă specializare și nu îl cunosc. „El mai trece pe aici”. Începe să-i cunoască pe clienți, mai ales că nu sînt foarte mulți.

Anticariat pe Internet

Tinerii mai vizitează rafturile cu slove în căutare de manuale sau cînd au nevoie de bani și mai vînd cărți din biblioteca de acasă, deși anticariatul nu dă foarte mulți bani pe ele. „Păi cu cît să le iau dacă le dau cu 3 lei? Dau un leu sau doi, în funcție de carte”. Pe rafturi se văd și cărți care au trecut testul timpului dar și altele care nu au mai fost răsfoite. La primul raion, cel cu clasici, cî­te­va­ zeci de cărți din colecția Ade­vă­rul ocupă jumătate de raft. „Au traducerea proastă și hîrtia e la fel, dar arată bine în bibliotecă așa­ că le dau cu 10 lei”, ține să men­ționeze anticarul, observînd că mă uit la ele.

De cînd sînt în anticariat, două persoane au intrat și au luat cîte un pachet deja pregătit. Deoarece au volumele și în varianta online și ți le poți rezerva sau cumpăra de pe internet, au îmbunătățit vînzările. „Nu avem toate cărțile pe platforma online dar încercăm să o reactuali­zăm mereu”. Tot ocolind rafturile pe care stau în­gră­mădite cuvintele a mii de autori nu mă pot ab­­ține și îmi li­pesc ochii pe cî­te­va­ nume pe care îmi doream să le citesc, așa că le și scot din raft. Uitasem de regula pe care mi-am impus-o, de a nu cumpăra mai mult de o carte. Ori­cum, pînă la final am ieșit în pro­fit. Cu 30 de lei am reușit să iau cinci volume și o doză de cola la în­toarcere, de la ma­gazinul din colț.

Andrei MIHAI