Soluții pe bani puțini

După ce treci linia de cale ferată de la Țigarete, parcă intri într-un ba­zar prăfuit. Asta și pentru că, la Cen­trul de Colectare a Metalelor de aco­lo este mereu cîte un om cu o roa­bă de fier vechi pe care l-a cules cu chiu cu vai, doar să-și cumpere o pîi­ne.

La doi pași de porțile roșii ale co­lec­torilor de fier stă împodobit cu ju­cării de pluș și păpuși de porțelan unul dintre cele trei second-handuri de pe stra­da de legătură între Canta și Zim­bru. Un fel de loc de întîlnire pen­tru doamnele mai în vîrstă, care vor să fie cochete la un preț mic. Intru și simt imediat mirosul de haine vechi pe care-l știu încă din copilărie cînd aceste magazine de mîna a doua au apărut ca ciupercile după Revoluție. Mă ducea mama să-mi caute papuci ori pulovere de iarnă care mă zgîriau la gît.

La casă, două doamne stau la ta­clale cu un băiat care pretinde a fi dis­­tribuitor de astfel de servicii: „acum nu, dar te sunăm noi dacă avem nevoie. Dacă nu te sunăm, înseamnă că nu vrem”, le aud în timp ce caut rătăcită pe un rînd de halate albe. În­tre timp, în magazin mai intră vreo două cucoane, bine îmbrăcate și trec repede de pe un rînd pe altul, parcă încercînd să se facă nevăzute de cu­noscuți. Una dintre ele alege o fustă și se duce să o probeze în cabina amenajată parcă pe fugă.

Mă întorc imediat și în spatele meu văd o păpușă cu un ochi lipsă, care mă privește supărată. Zeci de jucării cu piese lipsă stau ca la paradă pe un raft deasupra cutiilor cu șosete desperecheate, iar vizavi, pe un alt rînd, un mănunchi de patine de ghea­ță stau legate între ele de șireturi. Da­că vrei să alegi o pereche trebuie întîi să le desfaci. La fel stau și cu­relele, încurcate, de ți-e lene să le des­curci ca să-ți alegi una. Blugi rupți, fuste prea mari și zeci de halate albe stau înghesuite pe patru rînduri.

Nu găsesc nimic să-mi placă, așa că încep să mă uit la cănile prăfuite, expuse pentru vînzare. Un pic mai în­colo, un teanc de cărți de electronică stau sub prețul de un leu. Surprinsă de o haină care cotrobăie printre ju­că­rii de le încurcă mai tare și de dis­cu­ți­ile ei în care își laudă nepoții la vîn­ză­toare, dechid ușa și ies, în speranța că la celălalt second voi găsi să-mi cum­păr ceva. E închis, dar luni aduc marfă, așa că garantat voi trece pe aco­lo.

Alexandra ȘANDRU