Tempouri latino călare pe motoare

Aș putea număra pe degetele de la o mînă de cîte ori am intrat anul ăsta într-un club din Tudor. Și nu dintr-un motiv anume, ci doar pen­tru că nu am avut ocazia. To­tuși, mu­zica latino parcă mi­roa­se­ a vară, iar serile de iarnă trebuie ascunse într-un local înecat în fum și rîsete.

Îmi arunc mănușile pe prima masă liberă și mă plimb pe vîrfuri nerăbdătoare, așteptînd o invitație, un start al cursurilor propriu-zise pe­n­tru că nu degeaba mi-am în­căl­țat pan­tofii de dans. Dacă tot îi am în pi­cio­a­re, exersez cîțiva pași, apropiindu-mi pi­cioarele de podea și dînd ușor din șol­duri. Între timp, analizez fiecare pe­r­soană care in­tră, poate poate cu­nosc pe cineva cu care aș putea dan­sa.

Pe ring se împart lumini roșii și albastre, iar cuplurile se rotesc, dînd impresia că știu prea bine ce fac. Cîțiva amatori își exersează pașii stîn­­gaci lîngă mese. „Haide, că nu-i așa greu: eu te învîrt și tu dai din glez­ne. Mai tîrziu, o să ne che­me pe ring, cînd o să ne vadă așa dez­ghe­țați”, îi șoptește vesel par­te­nerei sale un tî­năr îmbrăcat la pa­tru ace.

Cu­plu­­rile care au ales să dan­seze în mij­locul localului se mișcă în ace­lași timp și strigă periodic „Te­quila” cu mîinile ancorate în aer. Se împart zîm­bete, iar fetele se unduiesc pe rit­muri de salsa, rumba sau cha-cha, îm­­bră­ca­te în rochii și fuste sclipicioase. După șase pași și două pa­u­ze, perechile își mișcă picioarele lent privindu-se deseori în ochi.

Rumba pentru învățăcei

Cu un microfon în mînă, profesorul intră în cercul de dansatori de­ja format și ia la braț fetele care îl pri­vesc galeș și dau din gene aș­tep­tînd o reacție. Văzînd că cei de pe ring știu deja fiecare vers al me­lo­di­i­lor cu iz spaniol, mă retrag la bar și îi privesc fermecată de ușu­rința cu ca­re fac mișcările. „Cî­nd îi vezi, ai im­presia că sînt din plasti­lină, dar numai ei știu cîte ore repetă zilnic”, îmi întrerupe șirul gîn­du­rilor o chelne­ri­ță puțin tre­­cută de 20 de ani.

Ritmul nu mă lasă să îmi termin su­cul abia comandat și mă pierd în gru­pul care bate din palme, în­cer­cînd să le imit pașii. Mai mult mă încurc, străduindu-mă să îmi men­țin spatele drept și privirea înainte la fel cum fac și ceilalți, iar aplauzele dansatori­lor mă fac să prind curaj. Îl caut din priviri pe pro­fesorul care cu cî­te­va minute mai devreme era sufletul grupului de fete. Bătăile întrerup­te ale me­lo­diei sînt su­sți­nu­te de miș­cările ex­presive, iar ceilalți dan­sa­tori adoptă o atitudine senzu­a­lă, cu no­­te de agresivitate.

După o rumba mai mult în­cîl­ci­tă, îmi iau haina și încerc să mă rup de dansatorii care deja mă în­cu­ra­jea­­­ză la încă un dans. Cu un­du­iri elegante al bra­țe­lor, un dan­sator mă ia de mî­nă­ și mă readu­ce în cerc. Mă strîn­ge de mijloc și mă învîrte cu ra­pi­di­tate, luminile din jur de­ve­nind pe retina ochilor mei doar frîn­turi.

Mădălina OLARIU