Tinerii care s-au băgat cu capul în nori

Pe o plăcuță verde, prinsă-ntr-un cui, patru cuvinte s-au aliniat vite­jeș­te, sub un strat de vopsea neagră – „Po­vești vii, Cosmin Vaman”. Studente în fuste lungi, vaporoase, trec ca nă­lu­cile printre francofonii care se întind leneși în scobitura unui hamac alb. O melodie lentă traversează, în neș­ti­re, parcul „La Balenă”, melancoli­zînd parcă palele de aer cald care-au ve­nit să vorbească, în voia lor, despre „ce în­seamnă să fii liber”. Mai mulți pa­leți vopsiți în culori pastelate apar, pe nesimțite, lîngă cortul din care iese sfioasă muzica, și-o forfotă pe care ai putea-o pune doar pe seama ieșirii de la cursuri care aglomerează stră­duțele înguste din preajmă.

„Am un cîntec care se cheamă «Vom fi liberi», așa că ați zis că, pro­ba­bil, știu să vorbesc pe tema asta. Problema este că tot ce aveam de spus pe subiectul ăsta, am spus deja în cîntecul respectiv, care are trei mi­nu­te”, spune, cu un aer ghiduș, Cosmin Vaman, în timp ce se așază prin­tre studenți. Te uiți în stînga, te uiți în dreapta și vezi cum cîțiva dintre ei, dacă nu se uită conspirativ unii la al­ții, stau „cu capul în nori, dar nu în jos”, așa cum zice și cîntecul folkis­tu­lui. Cîteva ciupituri de corzi și-o povestioară îndesată cu glu­me despre cum a început el să cîn­te, de la patru ani, pe-o scenă im­pro­vizată acasă, la chitară se încolăcesc în ae­rul după-amiezii de sfîrșit de mai, dîn­du-ți senzația că cineva te-a mutat în fața unui televizor, a lăsat să ruleze un desen animat hazos și-așteaptă să mai rîzi la cîte-o poantă. Copilul care a avut foarte mult succes la pa­tru ani – pentru că un puşti mic care cîn­ta la chitară nu era un lucru pe care să-l vezi la televizor toată ziua – a mers în turnee împreună cu Mira­be­la Dauer. „Eram trecut pe afișe Cosmin Vaman Copilul Minune.” Un ropot de rîsete izbucnește deodată, atră­gînd atenția celorlalți studenți care, din timiditate sau din inerție, s-au așe­zat pe băncile din jurul „balenei”, de unde trag cu urechea și își întorc capetele la fiecare cîteva minute.

Tot caraghioslîcul cu cîntece ale­se de studenți a animat atmosfera timp de o oră, cînd s-au întins, ca într-un ba­zar, de la idei de copiat, la amin­tiri din copilărie și invitații pentru ur­mă­torul concert al folkistului. Cornete cu în­ghe­țată cu vanilie și ciocolată trec în a­lai de degete pe deasupra cape­te­lor și se înfig pe retina curioșilor ve­niți s-asculte „Poveștile vii”. Așa au aflat stu­den­ții și de „șmecheria” pe care-o execută tru­pa la fiecare concert – nu cîntă o anu­mită piesă („Ce­le mai frumoase picioare”) pe care pub­licul o adoră și-așa se asigură că vor avea parte de bis. Dar poveștile vii aduse de Asociația Francofonilor din Iași, odată cu Cosmin Va­man, n-au avut nevoie de niciun truc pentru bis.