Toate drumurile duc la Mall

Mai degrabă găsești un ac în ca­­­­rul cu fîn decît studenți în maga­­zi­­ne scum­pe. La Marks&Spencer o bluză costă cît­ chiria pe două luni la cămin și chiar da­că e adusă toc­mai din Cambodia, ni­meni nu se înghesuiește să o cum­pere.

În Steillman un bărbat cam de 30 de ani cu pantofi ascuțiți schimbă cra­vate de toate culorile și într-un fi­nal se oprește la una mov. O tînă­ră­ blondă care miroase a asistentă de manager îi vorbește bărbatului des­pre niște contracte, el tot a­pro­bă, între­rupînd-o din timp în timp: „crezi că mi-ar sta mai bine cu asta?”, „da, e bine. Și cum spu­neam, cred că cel mai bine ar fi să facem un bilanț al instituției”.

Fata vor­­beș­te nazal și se sprijină pe niște to­curi foarte înalte, de la a căror î­năl­­țime privește ascuțit vînzătoarea. Îmi țu­gu­iesc­ și eu buzele cum am vă­zut că fac de obicei clientele ma­gazinului și merg la raionul cu hai­ne din blană. Pro­bez două ves­te­ îmblănite dar după ce ies din ca­bi­nă îmi dau brusc seama că una mă fa­ce să par dolofană iar cea­lal­tă­ are un fermoar rupt. „Nu-i nimic, vă dau alta. Trebuie să fie un defect de fabricație”, se grăbește vîn­ză­toa­rea­ să îmi spună cînd vede că mă pier­de. Cum oare să îi spun că am doar 15 lei în buzunar cu care trebuie să ajung vineri acasă?

Haine pe „umerașe” goale

În RVL merg direct spre o blu­ză por­tocalie și vînzătoarea îmi re­co­man­dă alta, roz, 100% bumbac. Mes­te­că întruna gumă și în timp ce îmi ara­tă hainele se sprijină de pe un pi­cior­ pe altul ca într-un dans din videocli­purile lui Beyonce. „Uite ce bine îți stă! Mai ales cu cea roz, e atît de deo­se­bită, te face sub­ți­ri­că­”, îmi spune în timp ce mă pune să fac o piruetă. Îi spun doamnei că era bine dacă veneam cu o prietenă, poate mi-ar fi dat un sfat, în concluzie voi reveni cu ea. „Dar nu vă dați seama cînd vă place ceva? Adică, ce v-ar împiedica să o cum­pă­rați?”, mă întreabă pe un ton iritat.

Îmi vine în minte să îi spun că e prea scum­pă, dar aș strica imaginea de cli­ent­ cu bani pe care am lăsat-o încercîndu-mi accentul nazal al domni­șoa­rei­ din Steillman. Așa că o las cu întreba­rea pe buze și intru repede la Mathilde unde am văzut o jachetă în vitrină. Vînzătoarea micuță și iute în mișcări sco­ate haina de pe umeraș și mi-o așa­ză ușor, eu nu a trebuit decît să ridic mîi­ni­le și să fiu obedientă. Mi-a încheiat fermoa­rul, mi-a făcut o fundiță și la final arătam ca un cadou gata de a fi livrat.

Cristina BABII