Tot în România e mai bine

O țară n-o s-o cunoști cu adevărat dacă este să ne luăm după frumoasele și lucioasele pliante pe care le primim de la agenții turisitici. Excursiile cu grupul sînt greșeala cea mai mare, iar înainte de a-ți stabili viitoarea destina­ție, mai bine ai veni la Gala Artelor Marțiale. Nu de alta, dar afli chiar de la sursă cum te poți proteja în țara lor și, de ce nu, dacă ești în stare să te ape­ri, de unul singur, în alt stat.

La Sala Polivalentă din Iași, sîm­bătă 28 mai, alături de cîteva sute de spectatori, am văzut în prima parte un grup de dansatori de capoeira. Sportul, originar din America Latină, seamă­nă cu un fel de bătaie de stradă, unde nimeni nu pățește nimic, iar mișcările mlădioase par împrumutate din gimnastică. Cu pantaloni albi și cu șnururi colorate în jurul brîului, tinerii descul­ți se mișcau pe melodiile interpretate la cîteva instrumente de prin Africa. „Par­că-s liane, de zici că nu au nici o co­loană vertebrală”, îi mărturisea o fa­tă prietenului ei și vedeai cum dan­sa­to­rii începeau să meargă pe mîini sau se roteau în aer, fără să facă nici măcar o grimasă.

Mortal Kombat, frate

La karate, primii care au pășit au fost copii de pînă-n 12 ani. Cu mîinile abia ieșind din costumele albe prinse cu centură, două fetițe au făcut o de­monstrație a acestui sport. Cele „două vrăbiuțe”, după cum le-a numit gazda evenimentului, păreau că fac un mic dans al ploii, zburdînd într-un singur picior.  Iar pentru cei care n-au aflat de beneficiile practicării unui astfel de sport, aceeași gazdă a ținut să preci­zeze, într-un discurs moralizator și pe­dagogic, că „sportul modelează nu doar trupul, ci și spiritul și e foarte bine să facem asta, în zilele noastre, cînd copiii stau mai mult la calculator și avem și etnobotanicele”.

Artele marțiale s-au dat în stambă cînd în mijlocul terenului au intrat tinerii de la un club de qwankido din Iași. Îmbrăcați în costume tradiționale negre, au făcut o demonstrație în fața celor din sală de-ți venea mai mare dra­gul să pleci pînă în Vietnam și să le înveți toate schemele (sau, binînțeles, ai fi putut să te înscrii în clubul lor). De la sabie au trecut la bastoane mici și mari, pentru ca în final să spargă plă­cile de teracotă.  Și oricîte reprezentații de acest gen am văzut pe la televizor, spectaculoase rămîn cele pe care le vezi în fața ochilor.  Cum bucățile s-au împrăștiat prin sală, a trebuit să-i ajute o femeie de serviciu să le strîngă mai re­­pede, ca să îl auzim pe același co­men­tator spunînd că „mătura este instrumentul de bază al oricărei gospodine. Bineînțeles, să fie cumpărată de băr­bat”.

Poantele lui amuzante au continuat și pe parcursul reprezentanției ofe­rite de celălalt club de karate. Am trecut de la vrăbiuțe la vulturi, iar de la exer­ci­ți­i­le simple s-a ajuns la plăcile de lemn sparte cu piciorul, la mai bine de doi metri înălțime, în timp ce-n fundal se auzea coloana sonoră a filmului Mor­tal Kombat. „Eu nu vreau să îl supăr pe el, chiar de m-ar înjura, eu cu el nu mă cert”, spunea amuzat un puști către frate-su. Ce-i drept, nici unul dintre cei prezenți nu trebuiau supărați, mai ales că 15 polițiști de la Serviciul de In­ter­ven­ții Rapide așteptau să intre în sală.

După reprezentația „mas­ca­ților”, mi-am dat seama de ce n-am să fiu ni­ciodată în stare să fac o ilegalitate. Au imobilizat din două mișcări, au trîntit la pămînt într-o secundă, iar dintr-un „armele jos!” au transformat cuțitul în­­­tr-un „simplu instrument de bucă­tă­rie”, după cum a spus din nou prezentatorul. După gala de Arte Marțiale mi-am dat seama că doar în Brazilia n-am să mă duc. Capoeira nu te apără de hoți.

George GURESCU