Ultima lecție, în construcție

E ca la clasa întîi. Doar că ma­me­­le aranjează acum eșarfele al­bas­­tre pe umerii copiilor cu 16 ani mai trecuți prin viață. Florile așezate pe genunchii părinților nu mai sînt pen­­tru învățătoare, ci pentru cei care au absolvit Facultatea de Con­stru­c­ții și Instalații, după patru ani de cursuri întoarse pe toate părțile.

Sala Mare de Spectacole a Teatrului Na­­țional din Iași respiră parfumul lor, în timp ce o doamnă îmbujora­tă, așezată două scaune mai la dreapta mea, își răcorește grăbită fața cu o bu­cățică de hîrtie folosită pe post de evantai, semn că aerul se încarcă tot mai mult cu căldura seacă.

În lojele de la etajul al doilea, Roxana și Alice, care au venit la curs pentru Gabriel, sînt atente la cei trei tineri din fața noastră, care pre­zintă cele șase grupe din an. Însă pe cei 300 de absolvenți puteam doar să îi auzim, fiindcă stau a­șe­zați pe locurile din fața scenei, pe care nu le putem cuprinde cu privirea de du­pă balustrada încărcată cu mo­ti­ve au­rii. „Păi să urce pe scenă, de ce îi pre­zintă și ei stau pe sca­u­ne?”, ră­sare un glas de băr­bat vădit iritat de pe rîndul din spate. Ne lun­­gim în za­dar gîturile chiar și cînd unul dintre profeso­­rii veniți le ține ab­sol­venților o cu­vîn­tare de „Rămas bun” de la loja a­­fla­tă sub a noastră. „Pînă aici nu ba­te, degeaba”, spune același băr­bat, după care adaugă că îi va ierta totuși. „Au emoții, mai au «de construit», nu și-au dat seama probabil că nu o să ve­dem de aici”, adaugă îm­pă­ci­u­i­tor.

Ingineri cu simț artistic

„Arhitecții și inginerii au luat-o fi­ecare pe drumul lor la un mo­ment dat în trecut. Dar știm de fapt că și azi studenții ingineri o mai iau pe al­te cărări.” Buna dispoziție se ci­teș­­te în glasul bărbatului din spate, care rîde zgomotos la glumele profeso­ru­lui apărut pe scenă. După ce află cum și de ce forma cupolei sălii în care se află influențează acustica a­­cesteia, publicul se pierde printre „asize de piatră” și alte noțiuni din in­­ginerie. Ei nu au fost la cursurile pe care profesorul le pomenește în cu­vîntarea sa. Șoaptele și chi­co­te­li­le își fac așadar loc printre invitați, dar sînt stinse de prezentatorii care a­nun­­ță că „motorul cursului sînt ele­mentele artistice”.

Scena se umple în sfîrșit de ab­solvenții talentați la dans, care se miș­­că cînd pe ritmuri de vals, cînd în zgomotul muzicii de club. Ro­xa­na se miră lîngă mine de numărul lor mare. „La cursul nostru festiv am fost vreo 20 cu toții”, îmi spune, du­pă care adaugă că a terminat Fa­cul­tatea de Fizică acum doi ani. În spa­te, bărbatul iritat de mai devreme a­plaudă în ritmul pașilor dansați pe muzica mixată de pe scenă de DJ-ul anului. Aplauzele se revarsă în­spre studenți de la bunicii și pă­rinții din sală, însă cîți dintre ei or fi în­țe­les rostul dansului pe Gangnam Style?

Ana SIPOȘ