Un ochi pe față și unul pe dos

De-i frig, de plouă, de bate vîn­tul, cele două băbuțe vin în fiecare zi în fața blocului din Nicolina, a­co­lo unde-și vînd „lucrușoarele” și unde capitalismul a ajuns ceva mai de­format, îngropat pînă la gît în coji de semințe. Semințele vin de la cei din „piața mare”, ceea ce în­seam­nă două rînduri de tonete în­drep­tate una cu fața spre alta, ca doi cowboy în apusul de soare a­me­rican.

Concurența e aridă și co­mer­cianții recurg la tot felul de metode pentru a-și etala marfa cît mai frumos. Și cît mai mult. Dar ele, doamnele despre care vă povestesc nu sînt așa. Ele „își fac un ban în plus la pensie”. Le gă­sești mereu în fața blocului mare, unde-și înșiră căciulițele, botoșeii și beretele colorate, cu margini în­toarse și înflorate, pe care le fac cu mîinile lor. Numai duminica nu vin, e ziua lor de stat acasă, iar casa es­te ceva mai în spate, într-un bloc mai mic și mai prăpădit. Dar pe a­colo nu trece nimeni, ce fel de a­fa­cere îți iese? Așa se instalează aici, își înșiră pe o bucată de prag o­pe­re­le: una pe o jumătate și alta pe cea­laltă, ca să nu se certe. Iar peste „mar­fă” pun bucăți de piatră învelinte-n pungi, ca să n-o ia vîntul și nici să nu se murdărească.

Una păzește și răspunde cumpărătorilor, iar cea­lal­tă stă așezată pe partea opusă de prag. Nu vorbește, doar mișcă din andrelele lungi pe care abia le ține în mîinile înțepenite de frig. De sub tijele de metal pare să apară un în­ceput de căciuliță roz, iar firele de ață le trage dintr-o geantă imensă de rafie, ținută lîngă picioare. Nu ri­dică capul și nu spune decît „a­ham” și „mda”, de zici că o apasă tot blocul cu cele zece etaje peste sprîncene.

Coliva de la parter

Cealaltă e mai sociabilă, poartă o beretă făcută de mîinile ei, mă­nuși c-un singur deget și ochelari rotunzi, care-i fac fața să semene cu o lună plină. Azi are partener, un moș cu fesul pe vîrful capului. El nu tricotează, vinde pantalonași și bluze, tot de copii. E cel mai a­ger, ba-i aicea, ba-i la soare, la ze­ce metri mai încolo. „C-așa-s fe­te­le din ziua de azi, se mărită pe in­te­res!”. Și bereta se întoarce spre el: „și el îi bun, dacă-i bătrîn, nu ști­a ce vrea ea de la el?”, „el voia s-o facă slugă, dar vezi că nu i-a ieșit”, „o arătat și ieri la televizor că se băteau pe fată”.

Cînd primesc de la un bărbat din bloc cîte-o cutiuță cu colivă și lin­guri de plastic, cei trei se bucură și zic „bogdaproste”. „Nu mai aveți o colivă, dom’ profesor?”, se gu­du­ră un tînăr cu geaca prea mare și privirea tulbure. „N-am” și va­ga­bon­dul se lasă păgubaș și se în­toar­ce în parcarea în care locuiește. Vîn­zătoarele rămîn la discuții, iar una dintre ele se înfige în coliva dulce. Cunosc toți locatarii din bloc și îi salută respectuos. Cînd domnul cu co­liva se face nevăzut, cea cu o­che­­lari face un semn: „băiatu, vino-ncoa’, ia de la mama” și coliva trece în mîinile unuia mai flă­mînd ca ea.

Anastasia CONDRUC