Viata de cuplu in camera secretelor

Problema mea cit o pilula

Te iubeste si te insala, te lasa, dar tine la tine. Cui sa spui toate astea decit doamnei doctor de la planning familial care se vrea a-ti rezolva problemele de cuplu, chiar si pe cele mai sensibile? Obrajii nu trebuie sa se imbujoreze cind atitea priviri ale oamenilor cu probleme la stomac, ficat, inima urmaresc cum dai tircoale usii de la Planning. In sala unde cindva era si acest serviciu, doamna psiholog e prinsa in discutii. „Aici e?” „Planningu’? Nu, pe urmatorul palier, pe stinga”. La naiba, m-am dat de gol din prima. Planul „El nu mai e ca la inceput” trebuie sa se schimbe urgent. Mai bine, „eu vreau copii, el a spus nu categoric, ce ma fac? Il las sau…?” Tot de familie tine si e plauzibil.

La adevaratul Planning asteapta deja cineva. Iese repede o alta, cu o cutiuta galbioara in mina, o geanta agatata de umar si un zimbet politicos. Un batrinel zimbeste fetelor care vorbesc la cite trei telefoane. „E doamna doctor inauntru?” „Abia am ajuns, nu stim”. Nu se schimba priviri.

Imi vine rindul, imi pregatesc cuvintele. „Am venit pentru prima data…” „Bine ai venit!” „Imi trebuie ceva? Acte?” „Doar tupeu!” Sezutul pe un colt de scaun, miinile incrucisate peste genunchi, delicat, n-o impresioneaza. Din priviri incerc sa sugerez ca doar ea ma poate ajuta, ma asigura din gesturi ca asa e. „Ai mai luat pastile?” Imi explica procedura, doar ca trebuie sa-mi fixez si programul meu „de sarbatori” in functie de concediul ei, altfel nu mi le poate prescrie. Inteleg. „In restul timpului, se ocupa el, nu? Dar nu vrei sa-ti dam si tie prezervative? Sint gratis, ca sa-i intorci favorul…” Refuzul politicos si ochii verzi ai doctoritei care se misca alandala, alunga adevarata problema, aia de nuanta, de inima, de optiune. Imi mai arunca o data oferta de gratuitati, sa nu spun ca nu mi-a zis si imi arata lista cu concediul, orele la care ma pot intoarce. Doamna asistenta sta cu pixul in asteptare, in caz ca mai scapa de niste produse de pe stoc. Refuz in continuare. „Vii cu buletinul si daca esti studenta sau eleva iti dam pastile gratuit, daca vrei ceva mai bun, vii cu banuti la tine, 15 lei. In regula”, ma anunta doamna care e aproape de sfirsitul programului. 

Se ridica deja in picioare, alunga grabita o guma printre dinti si imi da de inteles ca nu mai poate face nimic pentru sanatatea mea. Daca te duci la Planning pentru a cere un sfat, sigur vei da gres. Nu au decit pastile.

Andreea ARCHIP

Familia se numara in prezervative

In Constanta, planningul familial se ghideaza pe principii simple si lesne de inteles. Orice ai face, sa nu se lase cu copii. In urma oricarei vizite, iesi ori cu o mina de prezervative, ori cu pilule, chiar daca tu venisei sa intrebi de sfaturi intr-o relatie mai tensionata. Situat in incinta Policlinicii nr. 2 Constanta, oamenii de la intrare asteata o radiografie, sau o operatie la ureche, si figurile lor nu exprima tocmai bucurie. Timiditatea si nesiguranta cu care merge oricine pentru prima oara la un centru de planning familial sint retezate simplu si taios: „Da, spune. Prezervative vrei, nu?”.„Pai, am venit in legatura cu mine si prietena mea. Avem o relatie de citeva luni incoace si…” „Da, da. Stiu povestea. Vrei niste prezervative. Sau anticonceptionale.” „Cele doua domnisoare nu apreciaza prea mult sa fie deranjate de la a cincea cafea din ziua respectiva. Scot o cutie mare de carton, probabil de la mixerul proaspat cumparat de una din ele: „Poftim. Ai dreptul la 12 pe luna. Mai vii luna viitoare daca mai vrei. Sau poti sa vii cu prietena, si va dam 24. Ei pot sa-i dau si pastile, daca doriti.”

Singurele cerinte sint buletinul si carnetul de elev sau de student. Dar daca nu le ai, te iarta. „Hai, lasa. Doar n-o sa te lasam asa. Numai sa tii minte, data viitoare sa vii cu ele. Hai, spune-mi acolo un numar de buletin si-o serie. Si un numar matricol, sa scriem ceva, si poti sa pleci. ”Nu conteaza daca de fiecare data vii fara. „Lasa. Data viitoare sa le ai, ai inteles?” Si daca dupa orice vizita iesi cu „pachetel”, si doamna de la taraba din strada nu e zgircita: „Hai, baiatu’, nu vrei o banana, o portocala, ceva?”

Ioan STOLERU

Spre altar inainte, mars!

Ard de nerabdare sa ma marit fara sa stie parintii. Tata e plecat in Israel si se intoarce abia peste trei ani ca are contract, iar mama nu e prea interesata de viata mea personala. Intotdeauna am fost o fata descurcareata, nu i-am facut probleme. I-am zis ca-l invit pe Paul a doua zi de Craciun acasa, sa-l cunoasca si ea. A zis sa il duc ca-l pune la taiat lemne. „Fiecare cu ce-l doare” pare sa sugereze Andreea privindu-ma strategic pe sub ochelari. Cu mina dreapta invirte un pix printre degete. Unghiile ii sint date cu o oja mult prea rosie. Nu e casatorita, ca nu are verigheta, nici macar logodita. Pare sa le stie pe toate, iar lucrul acesta imi da curaj sa continuu. Daca avem o relatie de durata? Cum sa nu, trei ani se implinesc pe 14 februarie, de Valentine’s Day. „Va iubiti?” I-am raspuns ca e o intrebare retorica. Am fost colegi de clasa in liceu si aveam directoarea mereu pe cap. Ne trimitea scrisori acasa pentru ca petreceam prea mult timp impreuna si se gindea ca nu mai invatam nimic. Am luat bacul cu note peste noua si am plecat. Ne potrivim ca miezul intr-o nuca, ne intelegem ca fratii si nu mai vrea sa asteptam.

Ginere pentru tata

Picior peste picior, cu miinile pe genunchi, Andreea o face pe nedumerita: „Bine, dar te-ai gindit cum o sa va descurcati cu banii?” La capitolul bani m-a pus in incurcatura. Numai eu stiu cum astept sa ma sune tata sa-mi spuna ca pot merge la banca. Dar lucreaza Paul si cistiga binisor. Eu vreau sa termin facultatea care ma solicita destul de mult, vreau cariera. Nu vreau sa ajung sa vind crema de ghete la buticul de pe colt si nici sa miros a mincare toata ziua. Sint claustrofoba si m-ar deprima plictiseala de acasa. Schimbind mina cu ajutorul careia isi sprijina barbia, Andreea imi povesteste despre un caz care, crede ea, m-ar interesa. O tinara careia fundatia World Vision, locul unde face planing familial, ii platea studiile a ramas insarcinata, s-a maritat si a renuntat la facultate. Era la Asistenta Sociala. „E periculos sa-ti faci o familie in timpul studiilor, te incurca, sint prea multe responsabilitati. De ce nu mai asteptati pina termini?” I-am explicat ca nu mai pot da inapoi, m-a cerut deja a doua oara si am zis „da”. Iar la copii nici nu ma gindesc, am crescut-o pe sora mea care e cu zece ani mai mica si vreau o pauza, imi ajunge. Insa altele sint dilemele mele. Unde o sa stam, ca la soacra nici nu ma gindesc, iar chiria la un apartament este prea scumpa. Imi da ea ideea de a inchiria o garsoniera, vazind ca nu ma razgindesc nici in ruptul capului. Sa nu fie in buricul tirgului si nici prea de lux. „Dar parintii, ei trebuie sa stie. Se vor supara ei la inceput dar mai tirziu va vor ajuta.” Ii explic ca nu vreau sa-mi scoata ochii peste ani ca mi-au dat si mi-au luat. Asa fac toti mai devreme sau mai tirziu. Andreea pare sa intre intr-o stare de timiditate, nu prea stie ce sfaturi sa-mi mai dea. Daca ma certam cu mama sau voiam sa ma las de fumat ori de droguri sigur ar fi avut solutia ideala de rezolvare a problemei. „Faceti un credit ipotecar, te angajezi pina la urma pe undeva si va cumulati salariile”. Ii povestesc despre orgoliul iubitului meu care nu vrea credite. Zice ca plateste pina la moarte si tot ii mai ramine o rata dupa…Plec cu gindul ca poate-l conving pina la urma, traiesc eu mai mult si reusesc sa o achit.

Paula SCINTEIANU