Cinci zile în Varșovia, printre zimbri, zei și cefe late

Avionul a aterizat la 6:45 pe aeroportul Frederic Chopin, însă la hostel ne-au spus că nu ne pot caza decît după 3 la amiază. Ne-au rămas aproape opt ore de pierdut într-o dimineață de Varșovie ploioasă. „Trebuie să găsim un exchange office.” Opt ore, 400 de zloți și mărunt și o hartă. Primul reper e palmierul artificial înalt de 15 metri din mijlocul orașului. De ce un palmier în Polonia aveam să aflăm mai tîrziu, pentru moment trebuia să găsim ceva de mîncare și poate și-o pivă.

Tortul de nuntă rusesc sau Seringa lui Stalin

Sîntem întîmpinați de un tip cam antipatic la hostel. Vestea că nu ne pu­tem caza de dimineață ne strică și mai tare dispoziția, dar măcar putem lăsa ruc­sacii undeva în spate, într-o ca­meră nevăruită care miroase a picioare și a drum lung. „Veniți după 3”, ne spune. Luăm cîte o hartă și plecăm.

E așa devreme că nici măcar milk bar-urile nu s-au deschis încă. Într-un local micuț pe bulevardul Al. Jerozolimskie o bătrînă mă­nîn­că un corn încă puțin aburind și mai sus Kebab King își așteaptă primii clienți. Ne hotărîm la un senviș și-un pahar de kompot de la Wiking Bar pe Nowy Swiat și plecăm la drum.

Studenți intră și ies din Po­li­technika. Unul se-oprește să ne-a­ra­te ceva pe hartă, după care își vede de drum. În fața clădirii principale vreo trei împart o sticlă de votcă și niște biscuiți, cred; se uită puțin urît la mine, să nu cumva să le fac poză, și-și văd în continuare de treabă. În parcul Lazienki păuni se plimbă pe alei, apropiindu-se nesfios de oameni, și veverițe ți se strecoară printre picioare. Statui ale zeului grec Pan se agață de fe­linare sau cară în spinare cadrane solare. Un amfiteatru în semicerc e împrejmuit și păzit de statuile fi­lo­so­filor greci și monumentul lui Fre­deric Chopin așteaptă zilele în­so­rite și concertele în aer liber.

Turiștii se înghesuie într-unul din lifturile Palatului Culturii și Ști­inței, cea mai înaltă clădire din ța­ră, cadoul lui Stalin și al URSS-ului pentru poporul Poloniei; un fel de Casa Poporului mai fru­moa­să. Pentru 18 zloți urci pînă la eta­jul al 30-lea și poți vedea tot orașul: Warsaw Towers, trecerea de pie­toni din fața Sala Kongresowa, fă­cu­tă să arate precum clapele unui pian, centrul vechi și de partea cea­laltă a Vistulei vestitul stadion și vechiul cartier Praga. Ne facem și noi loc printre oameni către fe­res­trele mari, acoperite de gratii, de toate cele patru laturi ale clă­di­rii. Copiii se roagă de părinți să ba­ge cîte doi zloți în telescoapele de metal, portocalii, să poată privi prin ele. Sînt polonezi care spun că Pa­latul Culturii, sau „Seringa lui Stalin”, e cel mai frumos loc din Varșovia, „pentru că e singurul din care nu poți să-l vezi”.

Kyle trage de pat

Doar Jonas din Finlanda și Kyle din California sînt în Sydney, ca­mera de zece oameni pentru ca­re plătim nouă euro pe noapte. Jonas povestește nimicuri în timp ce Kyle face trac­țiuni, ridicîndu-se barele de metal care țin salteaua patului de deasupra. Ame­ricanul ne spune că s-a lăsat un an de la viață și-a plecat să se plimbe prin Europa. Merge cu ce apucă, au­to­care, trenuri, autobuze și avioane low cost și stă prin hosteluri, povestindu-le oamenilor cum acasă face surfing și se bronzează. Ne spune că trebuie să facem și noi surfing, neapărat.

Fie că au venit în scopuri culturale sau doar să se distreze în numeroasele baruri și cluburi ale Varșoviei, cei mai mulți turiști ajung să viziteze și Warsaw Up­ri­sing Museum

Fie că au venit în scopuri culturale sau doar să se distreze în numeroasele baruri și cluburi ale Varșoviei, cei mai mulți turiști ajung să viziteze și Warsaw Up­ri­sing Museum, muzeul dedicat răz­vră­tirii polonezilor în august – octombrie 1944 împotriva forțelor na­ziste care le ocupau capitala. Ca­mere întunecate, bucăți de ziare li­pi­te pe perete, manifeste care-i în­demnau pe oameni la arme, un bun­căr cu două steaguri alb-roșii și urme de gloanțe, în care poți să in­tri și să-i privești pe ceilalți vizi­ta­tori printr-o ferăstruică lată de cîțiva centimetri și un fel de fîntînă de ciment în care dacă te uiți vezi un ecran mic cu imagini șocante din război. Totul e aranjat să-ți coa­să în minte firul poveștii, dar și să-ți inspire o parte din frica, te­roarea, groaza și nesiguranța ace­lor vremuri. Mergi mai departe și dai de un avion cît tavanul, care doar ce-a lăsat țigări, biscuiți, cio­colată și grenade, provizii trimise de către britanici. Peste tot prin mu­zeu găsești arme, de la pistolete fabricate în germania pînă la puști antitanc și aruncătoare de rachete. La etaj e și o replică în miniatură a tancului Goliath, controlat prin te­lecomandă și care căra pînă la 100 de kilograme de explozibil, folosit la distrugerea altor tancuri sau po­duri, clădiri. Un bărbat își plimbă bă­iatul de vreo 12 ani prin fiecare cameră a muzeului, fără să rateze nici un exponat, și-i explică în șoap­tă. Se așază apoi la ci­ne­ma­to­gra­ful din mijlocul clădirii, unde ru­lează secvențe filmate de re­por­teri de război, „under constant artillery fire and bombs” (en: „aflî­ndu-se mereu în foc de artilerie și ex­plozii de bombe”). Dacă dai doi zloți în plus la bilet, poți vedea în altă încăpere și un film 3D ca un zbor de avion deasupra orașului com­plet distrus, în ruine. Apoi ieși din întuneric și te minunezi de zgî­rie nori și de cît de bine arată și nu poți să nu te minunezi de puterea pe care-au avut-o să recons­tru­ias­că tot din cenușa unui oraș mort în 1944.

Zimbrii din centrul vechi

Americanul a plecat în Budapesta și finlandezul s-a mutat în Roma, camera de la capătul celălalt al holului; pentru că locurile lor erau rezervate pentru Carolina și Claudia, o negresă și-o blondă din Brazilia care se plimbă cu colegii lor din Erasmus prin cîteva țări europene. În cîteva ore se umple camera de brazilience care vorbesc și vorbesc și nu se mai opresc și-ncep să mă simt ca-ntr-o telenovelă cu neveste disperate.

În centrul vechi poți să te pierzi cu orele. Fie că mănînci o porție sănătoasă de bigos sau pierogi sau te întinzi la beri Żubr și Żywiec într-o pivniță de bar.

În centrul vechi poți să te pierzi cu orele. Fie că mănînci o porție sănătoasă de bigos sau pierogi sau te întinzi la beri Żubr și Żywiec într-o pivniță de bar un­deva la subsolul vreunei clădiri, me­reu e plin de oameni; și cu fie­ca­re păhărel de Żubrówka, nea­pă­rat Bison Grass, începi să-i în­dră­gești mai tare și cu fiecare Warka la țap nu-ți mai vine să pleci de-aici. Pentru cîțiva zloți poți să te urci într-un turn cu prea multe scări circulare pentru cîtă bere se bea în zonă și să vezi frumoasa pia­ță de pe Krakowskie Przed­mieś­cie, unde cinci lăutari cu tube și trompete cîntă ce vrei tu, de la valsuri la muzică de circ la me­lo­diile din Nașul și Zorba Grecul. Ne așezăm și noi pe-o bancă să as­cultăm cîteva melodii și să bem o bere palmată, după care trecem pe lîngă băieți și le aruncăm un zlot și ceva mărunt în pantoful în care strîng bani. Tinerii cu baloane de lîngă, a căror afacere nu prea mer­ge, ne aruncă vreo două priviri urî­te.

Varșovia în octombrie 1944, la sfîrșitul răzvrătirii poloneze (văzută în filmul „Orașul Ruinelor”).

Pe malul Vistulei  e muzeul Copernicus Science Centre, unde mereu se întîmplă cîte ceva. Copii care se joacă cu mîna teleghidată a unui robot expus la intrare, jocuri și jucării care-ți dau bătăi de cap încercînd să le rezolvi și fel de fel de ateliere și seminarii despre noi descoperiri și tehnologii. Undeva peste drum ajungem și la Bi­blio­te­ca Universității din Varșovia, o fru­moasă clădire acoperită cu verdeață, pe acoperișul căreia te poți plimba prin grădină sau citi la um­bra unei mari cupole de frun­ze. Înăuntru studenții ori lucrează în sala de calculatoare, ori citesc în vreuna din camere, stînd pe jos, pe perne sau pe fotolii pară, care cum apucă și cît mai confortabil. Fix la intrare e și un Coffee Heaven, numai bun pentru cînd vrei să iei o pauză de la studiu.

Paste de peste tot

E maraton de făcut mîncare în seara asta. Italianul face paste cu broccoli, apoi paste cu ton, brazilienii su­focă cuptorul cu microunde cu pizza congelată de toate dimensiunile și for­mele, Agnieszka din Cracovia face ceai pentru toată lumea și încearcă să ne combine berile Perla cu aromă de miere , să le împartă tuturor. Facem și noi tot paste, dar cu bacon și mai pi­cante ca dejunul unui mexican și ne-ntindem la vorbă. Tim Sexton din Ohio predă engleză prin Skype ti­ne­ri­lor din Rusia și trăiește în hosteluri prin Europa pentru că-n State taxele erau prea mari. O vreme ne amuză po­veștile lui, dar curînd începe să se dea prea interesant și Jonas, finlan­de­zul, îl ia la rost pînă Tim se retrage în ca­me­ră. Berile continuă.

Varșovia nu doarme. Pe lîngă cîteva baruri care nu se închid niciodată găsești la tot pasul și cîte un Planet Alkoholi, o rețea de magazine cu „de-ale gurii”.

Varșovia nu doarme. Așa că, pe lîngă cîteva baruri care nu se închid niciodată, găsești la tot pasul și cîte un Planet Alkoholi, o rețea de magazine cu de-ale gurii, bere, vin, votcă. Am ieșit cu Jonas și Arthur, olandezul, să schimbăm cîteva vorbe în barurile de pe Nowy Sviat, strada cu hostelul. Primul e Pijalnia Wódki i Piwa, un fel de joc de cuvinte pentru „loc de băut bere și votcă”, un loc cu temă comunistă și prețuri mici. Pentru patru zloți poți să bei orice, orice bere la pahar, un shot de votcă, un vin roșu-spălăcit sau un shot galben, dubios, care pare-a fi cel mai în vogă aici. Grupuri de cîte patru, cinci, șase tineri se aciuează pe lîngă bar și comandă shot după shot din băutura asta galbenă și dulce-alcoolie, care te ia cînd deja e prea tîrziu să mai faci ceva în privința ei. „Hai să ma mergem”, spune Arthur și ajungem în gangul cu hostelul, unde vizavi de ușa noastră e intrarea într-un bar și mulțime de oameni. „Trebuie să fie un loc foarte în vogă”, ne spunem, luîndu-ne după cei peste 20 de tineri care stau pe-afară. Cînd intrăm, surpriză. O cameră de doi pe doi și un bar vai-de-el, cu un barman care servește beri aproape calde și aceleași shoturi galbene și dubioase. E plină Varșovia de baruri din astea, cît o debara, în fața cărora oamenii se înghesuie și-și beau băuturile luate di­nă­un­tru sau de la marketul non-stop de pes­te drum, ca după cîteva ore să le dea afară.

Trecem strada și intrăm într-o curte cu pe puțin 14 baruri, perete în perete, fiecare cu tematica lui. Un Pijalnia Wódki i Piwa, vreo două de rockeri, cîteva cu house și mu­zică electronică, baruri cu nar­ghi­lele și baruri cu băutură și-atît. La Pijalnia în fiecare seară sînt cîte două cefe late la costum care stau în cîte un colț al încăperii și se uită urît la oameni, asigurîndu-se că ni­mă­nui nu-i vine vreo idee. Marius intră în vorbă cu doi polonezi beți care doar ce-au dat cîte patru zloți de căciulă pentru o porție de ou crud și carne crudă – zic ei că ar fi o specialitate locală, nouă ni se pare doar mîncare nefăcută –, și înainte să plece să-și ia cina fac cinste cu o bere. Văzînd că aștept prea mult să comand ceva, una din­tre cefele late cere pentru mine. Dăm noroc și-mi explică că deși toată lumea spune „Na zdrowie!”, el preferă „Pozdrawiam!”, zice că-i mai puțin rusesc.

Palmierul din centru

Printre pahare aflăm și de ce e palmierul în centru. Este de fapt o sculptură realizată de artista Joanna Rajkowska și se numește „Salutări de pe Bulevardul Ierusalem”. Bulevardul Ierusalem a fost unul dintre locurile pe care le populau evreii în secolul XVIII.

Din ultimul local în curtea asta a barurilor de tot felul iese fum de narghilea și zgomot de muzică turcească. După ce toarnă în pahare, barmanul ne-ntreabă de unde sîntem și ne roagă să punem și niște muzică „de acasă”.

Ultimul local din curtea asta a barurilor de tot felul e și locul unde ne oprim pentru „pernuța de noapte”, un pahar înainte de cul­ca­re. Înăuntru cîntă muzică tur­ceas­că și doi dintre barmani și alți trei clienți încearcă să agațe două tipe din Spania. Dar încearcă, nu glumă. Cînd fetele merg la baie, barmanii coboară lîngă ele și stau după ușă, dansînd în fața ușii ca și cum mînerul ar fi mîinile fetelor și balamalele ochii. Singurul barman rămas la datorie ne-ntreabă de un­de sîntem și ne roagă, văzînd că fa­cem consumație și-i mai ținem de urît, să punem ceva muzică de-a­ca­să, de-al nostru. Cum fetele s-au întors și toți dansează în jurul lor, zicem să nu le stricăm dis­trac­ția. Așa că punem Florin Salam – „La inimă m-ai ars” și treaba mer­ge ca unsă. Nimeni nu-și dă seama că muzica s-a schimbat, barmanul spune că-i place și-și notează nu­me­le artistului și vînătoarea con­ti­nuă.

Tot ce trebuie să știi în Polonia

• Bigos – „Tocana vî­nă­to­ru­lui”, o mîncare din varză murată și carne
• Milk bar (bar mleczny) – un fel de „Împinge Tava”, localuri foarte la modă în secolul trecut și în continuare populare, unde poți mînca ieftin la mese lungi, alături de studenți,  oameni grăbiți care nu au timp de restaurant sau oameni ai străzii
• Na zdrowie! – polonezul pentru „Noroc!” sau, mai exact, „(să ai) Sănătate!”
• Pierogi – Găluște, de obicei umplute cu varză acră și / sau ciuperci, carne, cartofi și altele
• Piwo – bere
• Pozdrawiam! – Noroc!
• Żubr – bizon european
• Żubrówka (Bison Grass) – votcă poloneză cu aromă de iarbă proaspăt tăiată