Copiii care nu aud, învață toată viața să vorbească

În anul 2015, în România trăiau peste 23.000 de persoane surdo-mute, din care mai bine de 1.500 erau copii care aveau nevoie de un spațiu special de învățare și de cadre didactice care să le transmită informația pe înțelesul lor. În Iași, la Liceul Tehnologhic Special „Vasile Pavelcu” există 72 astfel de cadre didactice care stau la dispoziția elevilor de dimineață, de la 8.00, pînă seara, după ora 18.00, avînd chiar și un cămin în care sînt cazați copiii care au nevoie de îngrijire specială, atît din Iaşi, cît și din alte zone ale Moldovei.

În spatele porții înalte de fier vopsit într-un verde măslină care a început să se scorojească, trei puști îmbrăcați gros, cu căciuli negre trase peste urechi și fulare încolăcite în jurul gîtului, încearcă să-l îmbuneze pe portar. „Nu vă dau, mă, drumu` să ieșiți, că nu vă duceți voi la magazin”, le spune paznicul gesticulînd amplu în încercarea de a-i face pe copii să înțeleagă, dar ei rămîn blocați în fața lui. Îi mai fac cîteva semne bărbatului, apropiindu-și palmele una de cealaltă, parcă implorîndu-l, dar acesta nu se lasă înduioșat. „Uite, ce-ar zice doamna profesoara dacă v-aș da eu drumul să plecați acuma?”, zice portarul uitîndu-se spre o femeie mărunțică, cu părul grizonat. Acesta îi trage pe cei trei băieți lîngă ea și le vorbește fără să scoată un sunet. Articulează fiecare cuvînt care ar fi trebuit să-i iasă pe gură cu cîte un gest amplu al mîinilor, ca și cum ar face pantomimă, făcîndu-i în sfîrșit pe puști să înțeleagă ce li se transmite. La rîndul lor, aceştia au început să răspundă cu ajutorul acelorași semne folosite de profesoară, zîmbind și dînd uneori din cap cînd mod afirmativ, cînd în mod negativ.

Astfel de momente poţi vedea adesea la Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” din Iași destinat copiilor cu probleme de auz și cu deficiențe senzoriale. Deși personalul didactic este bine pregătit pentru comunicare cu cei care studiază aici, ceilalți muncitori din incinta școlii întîmpină dificultăți în a relaționa cu elevii, motiv pentru care, de cele mai multe ori, aleg să lase și cele mai mici inconveniențe pe seama profesorilor.

Orfanii fără auz, primii elevi ai liceului special

Au trecut 86 de ani de la înființarea Liceului Tehnologic Special „Vasile Pavelcu”, care pe atunci purta numele de Institut de Surdo-muți „Regele Mihai I” din Iași, fiind o școală generală pentru copiii orfani cu probleme de auz. Din acest motiv instituția avea și un internat cu o capacitate de 370 de locuri în interiorul curții, în care locuiau majoritatea elevilor de atunci. Acum, la peste 80 de ani distanță, căminul încă există, iar acolo sînt găzduiți copiii care au nevoie de o mai mare îngrijire și atenție.

Așezat vizavi de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” arată ca o ruină, căci singura clădire care se vede din stradă este un bloc din cărămizi maronii din care a căzut mai bine de jumătate de construcție. Intrarea nu se face însă pe lîngă acel corp, ci printr-un gang aflat la cîțiva metri distanță, pe care dacă-l traversezi ajungi la o poarta imensă prin care poți pătrunde în școală. De afară pare o insituție ca oricare alta – o clădire de tip bloc, văruită într-un alb murdar, în curtea căreia cîțiva copii care se plimbă vorbind, iar alții stau la un colț, ferit de văzul lumii, în încercarea de a-și aprinde țigările. După cîteva minute pentrecute acolo, îți dai seama că singurul zgomot pe care îl auzi e radioul portarului. Nu se găsește nimic din hărmălaia și gălăgia care predomină în alte școli.

„Ia, haide, citește ce scrie aici”, îl îndrumă Coca Vasiliu, o femeie cochetă, cu părul vopsit blond, pe un băiețel care tremură din cauza frigului. Stau în fața ușii de termopan pe care e lipit un afiș de mărimea unei foi A4 pe care copilul încearcă să-l citească. Șoptește temător fiecare literă și stîlcește cuvintele la final, iar vocea i se sparge de fiecare dată cînd încearcă să se scuze. A încercat să intre în școală pe acolo pe unde doar profesorii au voie și a fost prins cu mîța-n sac, motiv pentru care Coca Vasiliu, directoarea Liceului Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” din Iași, a ales să-i dea o mică lecție.

Alfabetul surdo-muților

Înăuntru, cîțiva princhindei se sprijină de pereții albi ai holului și se uită cu ochi mari la toate persoanele care intră în școală. Se prind singuri într-o îmbrățișare și se prefac că tremură atunci cînd vine aer rece din exterior, iar imediat după încep să rîdă fără glas, doar cu expresii faciale. Deasupra lor stau atîrnate planșe cu alfabetul pentru surdo-muți, în colțul drept de sus al acestora fiind desenată o literă, iar în colțul stîng de jos, semnul pe care trebuie să îl faci cu ajutorul mîinii pentru a imita litera respectivă.

În biroul directorilor stau cocoțate în vitrine premii pe care, de-a lungul anilor, copiii care studiază aici au reușit să le cîștige. „Anul trecut am cîștigat premiul I la matematică la Concursul Național pentru Elevi cu Deficiențe de Auz”, spune Coca Vasiliu și își întoarce privirea în spate, zîmbind spre trofeele aurii expuse la vedere. Elevii sînt pregătiți de către 72 de cadre didactice, cărora li se adaugă și 20 de cadre nedidactice, adică terapeuți, consilieri și alți specialiști, care îi ajută pe copiii să ajungă cît mai aproape de normalitate. Profesorii sînt, în mare parte, cunoscători ai psihoterapiei, sau pur și simplu au învățat de-a lungul anilor cum să comunice cu cei „mai speciali”, reușind astfel să le ofere îndrumare și informații pe căi care să li se pară plăcute.

De la grădiniță și pînă la liceu și chiar școală postliceală, elevii de aici sînt îndrumați zilnic spre anumite profesii, iar orele de studiu sînt gîndite în așa fel încît să se plieze pe capacitatea de înțelegere a fiecăruia. Datorită unui proiect cîștigat în 2010, școala a reușit să achiziționeze tehnologie pentru surdo-muți, beneficiind acum de un laborator dotat cu o tablă electronică și cu zece computere. Fiecare profesor are libertatea de a crea un soft propriu pentru această tablă care să-i ajute pe elevii săi să înțeleagă mult mai ușor ceea ce li se spune. Softurile arată ca niște joculețe interactive în care copilul fie trebuie să numească o parte a corpului uman, fie, dacă este mai avansat, să compună propoziții din anumite cuvinte date.

„Pentru softurile create de mine nu am investit bani, doar timp și efortul propriu-zis de a învăța partea de programare. Alte exerciții sînt create de colegi atunci cînd consideră că este nevoie prin programele pe care deja le avem, altele sînt achiziționate la prețurile de pe piață, dar sînt foarte puține care ne pot fi de folos avînd în vedere specificul școlii noastre”, explică Theodor Sîrbulețu, directorul adjunct, în timp ce încearcă să închidă un computer. Lîngă noi, în laborator, un elev stă cocoșat în fața unei foi de hîrtie pe care sînt desenate cîteva forme geometrice. Alături de el, profesorul, un bărbat înalt, cu părul gri îi arată cu degetul pe foaie ce ar trebui să facă, iar atunci cînd elevul greșește oftează încet și-i spune „bine, haide să o luăm de la capăt”, în timp ce băiatul mai rupe încă o foaie din caiet.

În școală activitatea se desfășoară într-o liniște totală, de parcă orice s-ar discuta aici ar fi un secret. Pînă și discuțiile între profesori sînt șoptite și ai impresia că niciun telefon nu sună vreodată în liceu. E trecut de ora 10.00, iar pauza a trecut pe lîngă noi fără gălăgia și îmbulzeala din școlile destinate învățămîntului de masă. Aici pauzele se desfășoară în aceeași liniște continuă ca orele de curs la care se mai aude, poate, doar mașina de cusut din ateliere sau ciocanul cu care bate vreun băiat în fierul încins, căci tot aici, la liceul tehnologic, elevii pot urma și o școală profesională. Specializarea o alege cel mai adesea Comisia Internă de Evaluare Continuă, care urmărește dezvoltarea elevului, lucrurile spre care are o mai mare înclinație și apoi meseria pe care acesta ar putea să o practice fără a interveni probleme.

Pantomima, salvarea actorilor fără grai

Cel mai mic elev al Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” are șase luni. Părinții l-au adus aici pentru că medicii au semnalat posibile deficiențe de auz, motiv pentru care aceștia au vrut să îndrepte lucrurile cît de repede posibil. Dacă unui copil atît de mic i se vorbește zilnic va ajunge să înțeleagă și poate chiar să reproducă ceea ce aude, astfel încît în trei-patru ani acesta va putea fi reintrodus în învățămîntul de masă fără prea mari probleme. „Aici fiecare copil este unic. Firește că pentru cei mititei există o altă afinitate, dar fiecare dintre copii vine cu un bagaj personal. Pentru noi e un succes deosebit progresul pe care ei reușesc să îl facă și în același timp bucuria pe care reușesc la un moment dat să o ofere familiilor lor, mai ales că cele mai multe dintre ele atunci cînd ajung la noi nu sînt într-o situație foarte bună”, explică directoarea, iar ochii i se umezesc făcînd-o să își treacă rapid mîinile peste pleoape.

Elevii au diverse hobby-uri pe care le practică la fel de bine ca cei care nu suferă de niciun fel de dificultate, așa că încearcă și să participe la festivaluri cît mai diverse în care vor nu doar să-și exercite talentul, ci și să lege noi prietenii. Festivalului Național de Teatru de Păpuși și Pantomimă este un exemplu de eveniment dedicat în totalitate copiilor surdo-muți, ei fiind cei care aleg și montează piesele de teatru cu gîndul la amicii lor pe care-i vor revedea an de an pentru că va continua să-i unească această pasiune.

În timp, fiecare copil își dezvoltă propriile idei ajungînd să-și consolideze de unul singur informațiile care i-au fost livrate cîndva în școală. Coca Vasiliu spune chiar că mulți dintre ei sînt ambițioși și încearcă din greu să înțeleagă și să perceapă tot ceea ce se întîmplă în jurul lor, determinîndu-i pe apropiați să continue încercarea de a schimba ceva în destinul unei persoane care deși s-a născut cu mai puțin, a reușit să ofere mai mult.