Cortina de frică
Povești fără timbru 30 noiembrie 2010 Niciun comentariu la Cortina de frică 1Hainele-i zdrențuite cu care șterge podeaua barului o prevestesc așa cum clopoțeii din pălărie anunțau pe vremuri nebunii de curte. „Zici că ești din România, da?” Femeia ridică sprîncenele a suspiciune și dă din cap a „las’ că știu eu.” Vrea să știe și cîți ani am, cînd am să plec și ora exactă la care-am ajuns. Dar nu crede nimic. „Să ai grijă pe-aici. Să-ți ții îngerul aproape”, îmi zice și iarăși înclină capul de parcă ar trebui să înțeleg altceva, care nu poate fi spus în gura mare. „Să dea Domul” îi răspund într-o doară și mă privește mirată. N-am înțeles, va să zică.
Ventilatoarele din tavan mătură aerul întunecat din cel mai vechi local din Ungheni, primul oraș de după vamă. M-a adus Costel, un domn de vreo 50 de ani care n-a mai intrat aici de zece. „E corespondentă din România” i-a spus barmaniței și a trezit țoți clienții. „Nu vreți șampanie?” „Nu. Doar o bere”. Imi aduce sticla și mi-o arată ca pe cele de vin. Bere „Chișinău”. „E bună? Să vă aduc și-un pai?” Se înclină de prea multe ori pînă plec. După vreo două străzi, mă prinde din urmă Sașa. Vrea cetățenie „de-a voastră”.
Intrăm în Macadan, un alt bar, cel mai mare de-aici. El a învățat în Rîmnicu Vîlcea în ’91, „înainte de Filat și Chirtoacă.” Nu vrea să-mi spună nici cu cine votează, nici cu cine țin oamenii. „Zii drept! Cine te-a pus să afli tu asta? Șeful meu?” Tac. „Să mă dea mîine afară, nu? Să-ți zic eu ție și mîine să nu mai am unde munci, da?” Lucrează în construcții. „Și dacă o să iasă Voronin?” îl întreb. Sare ca ars. „Măcar el a făcut ceva pentru popor!” Abia după ce vorbim despre toți aflu că de fapt îi e drag Ghimpu și-ar vrea să iasă democrații, dar nu crede. În jur sînt doar tineri. „Cine v-a pus să ne întrebați?” Și ei țin cu democrații, dar nu cred în mortul capului c-așa o să fie și după alegeri. „Vedeți dumneavoastră? Noi sîntem minciunoși. Zicem că vrem cu ei, da’ așa am zis și data trecută!”
Ajung în localul unui fost PSD-ist. „Nu vă putem spune așa ceva. Întrebați pe ceilalți!” sar trei femei care, alături de soții lor, așteaptă o prăjitură. „Noi v-am spune că ținem cu democrații, dar să nu vă luați după noi.”. N-au știut că azi s-a deschis în Ungheni consulatul României. Cînd plec, unul dintre bărbați mă prinde din urmă. „Nu v-a trimis Petrache, nu? Că dacă v-a trimis, oricum eu îi spun și lui. Da’ să știu numa’”.
Roșul de deochi
Peste drum strălucesc luminile unui bar cu jocuri de noroc. Sînt șapte tineri care țin secret și cît au cîștigat pînă acum. O femeie cu părul făcut permanent mă prinde de cot și-mi vorbește în rusă pînă pricepe că trebuie să-mi traducă: „Vă rog să părăsiți acest local. Ne deranjați clienții”. Ies ca să intru în altul, mai lăturalnic. Aici sînt Mișa cu Roșca și zece prieteni de-ai lor. Ei țin cu Filat și nu le e frică s-o spună. Se prind repede într-o vorbă vie și-aproape sfidătoare. „Să ne dați pe Internet!” Lor li-e teamă că „democrații nu-s democrați și-or să-și vîndă voturile”. „Eu”, începe Mișa cu mîndrie, „i-am convins pe bunei să voteze cu democrații. Le-am spus: Cine vă ține pe voi? Eu. Așa că votați cu cine vreau eu, dacă vreți mîncare”. Ne bucurăm cu toții ca de-o revelație cînd unul dintre ei povestește despre comuniștii care-au venit cu icoane într-un sat, să le dăruiască bisericii. „«Nu voi ne-ați zis că Dumnezeu nu există?» și i-o pus pe fugă numaidecît!”
Băiatul se-mbujorează și-ncepe să spună repede pînă și cum bătea soarele pe uliță cînd oamenii roșii au fost dați afară din sat. Numai Roșca pufnește privindu-mă-n ochi. „Țin ei cu democrații, dar comuniștii au cumpărat bine voturile.” Știe de la bunicii lui. „Cam 600 de lei de-ai voștri, votul” spune printre dinți după ce se codise vreo jumătate de ceas. „Or să aibă motorină cît să are tot pămîntul la primăvară. E ca și cum i-au hrănit o vară întreagă”. Vorbele i se opresc în piept și uitîndu-se la Mișa, învîrte nervos pe deget o verighetă prea largă.
Oana OLARIU
Adaugă un comentariu