Crucea din Dealu’ Asteapta

Saracia lor depaseste granitele Moldovei si asteptarile UE. Traiesc in fiecare zi incoltiti de grija pentru ceea ce pun pe masa. Au case subrede, mizere, goale de sperante, dar cu o droaie de copii. Ii dau la scoala, dar numai pina se fac buni de munca si de casatorii. Modoranii, cum le spun ceilalti rromi, sint bisnitari si agricultori de ocazie. Cistiga dupa cum le e norocul.  Masa e mai consistenta  doar in ziua in care se iau alocatiile si ajutorul social. In rest, Dumnezeu cu mila. Nu au carte, nu au ambitii de gospodari, si nici dusmanii. De Europa le pasa cit negru sub unghie. Ii mai arunca un zimbet doar cind isi parcheaza in fata scolii lor masinile cu “bunuri de mina a doua”.

Satul caselor in panta

In satul Crucea, judetul Iasi, oamenii nu au de impartit decit saracia. Casele sint ridicate din citiva drugi si valatuci, doar sa fie acolo un acoperis deasupra capului. De cum intri in satul risipit pe dealuri, pare ca iti iese in cale aceeasi casa varuita in albastru sters, chinuita de povara sufletelor care o locuiesc. Aici mizeria si saracia e o traditie care se poarta cu pantaloni rupti si plinsete nealinate. In cel mai fericit caz au cite doua-trei camere. In rest, o camaruta care tine de toate: dormitor, bucatarie, sufragerie, debara. Adorm pe unde ii toropeste oboseala. Mincarea se face la foc de ciocani in curte, taifasurile sint doar pentru zilele de sarbatoare si se tin musai in centrul satului, pe linga caminul cultural. De altfel, nici nu prea stau pe acasa, chiar daca se considera vatrasi. Au in singe tirguielile. Cumpara oi si capre de prin imprejurimi si le vind la iarmaroacele din Podu Iloaiei si Tirgu Frumos. Cit mai pot. Pentru ca “primarele” nu ii mai lasa sa se tina de afaceri din astea. Mai cistiga cite un ban cu fierul vechi.

Mos Voian a lucrat pina la pensie la Metalurgie, in Iasi. Se simte inca in putere si nu se poate dezvata de “muzica ciocanelului”. Si-a deschis fierarie acasa. “Nu pot sa ma las de fierarit. Sint zile cind imi iese cite un milion de lei, alteori doua-trei sute de mii. Dupa comenzile pe care le primesc”. Paminturi au, dar mai mult ramin pirloaga pentru ca nu au bani de arat, de semanat si nici prea multa tragere de inima pentru sapa. Nea Ilie Anghel se numara printre putinii norocosi care s-au instarit imediat dupa Revolutie, datorita comertului cu animale. I-au iesit bani frumosi si ca sa se faca gospodar, si-a cumparat sase hectare de pamint si un tractor la mina a doua. “Pamintul l-am luat pentru baieti. Am patru si trebuie sa le dau ca sa aiba ce munci. Eu pun porumb, floare, griu, nu pot sa il las pirloaga. Ma doare inima”. Nea Ilie se poate lauda cu statutul de chiabur in Crucea. Are o casa sanatoasa, pamint in cimp, oi si porci, un tractor nervos si cel mai rivnit dintre lucruri – o slujba stabila in Lungani.

Campionii pomenilor

Sint ei bisnitari, dar cel mai adesea socotelile de acasa nu se potrivesc cu cele din tirg. Banii cistigati sint mai intii binecuvintati pe la crismele din sat, iar pentru puradei ramine atit cit sa poata amagi foamea de ieri. Iar cind norocul nu prea e de partea lor, se apuca de numarat zilele pina la alocatii si ajutoarele sociale. “Daca ii chemi cu buletinele, in jumatate de ora sint toti aici. Au un cult anume pentru tot ce inseamna gratuitate, beneficiu, pomana. Le place foarte mult sa capete intotdeauna cite ceva”, spune Marilena Alexa, secretar al Primariei Lungani, comuna de care apartine satul Crucea.

Numai ca aceste ajutoare nu se primesc asa, orisicum, ci cu prezentarea buletinelor, pe care multi dintre ei  nu le au. “Ajung sa-si faca buletine doar pentru ca nu pot primi fara ele ajutoarele sociale. Pe copii ii inregistreaza la starea civila fiindca au nevoie de alocatii. Isi fac certificate de casatorie deoarece s-a introdus decretul acela cu 200 de euro. Nu au respect pentru ceea ce inseamna documente. Le fac doar daca e in joc un cistig”, se arata preocupata Maria Vornicu, referent la starea civila din Lungani.

Rromii din Crucea sint credinciosi locului. Daca fratii lor din Zmeu au curajul sa plece in strainatate sa isi faca un rost, ei nu iau trenul nici pina la Iasi: “Daca ii trimiti in Iasi se pierd. Sint ca o turma. Daca o ia unul la stinga, toti ceilalti dupa el. Si cind se cearta tot in turma o fac. De la capul familiei pina la cel mai mic puradel, fiecare are ceva de zis”, povesteste rizind tanti Frosina, care sta gard in gard cu familia Totoi.

Dar modoranii din Crucea, cu ferestre in bataia vintului, garduri cracanate, porci slobozi prin curte si dulai care tin de urit copiilor, nu sint invidiosi pe ursarii din Zmeu. “Asa e traditia. Pe ei i-a facut Dumnezeu muzicanti, pe noi vatrasi. Nici accentul nu se aseamana. Ne apropiem mai mult de tiganii din Motca. In plus, astia din Zmeu au case mari,  chiar termopane, celulare, masini. Au alt nivel de trai. Si tin la curatenie”, recunoaste Petru Marchidon, care preda limba romani la scoala din Crucea. Vatrasii asteapta sa se ridice si ei un pic cu sprijinul primarului. Le-a facut camin cultural, le-a turnat citiva kilometri de asfalt, le aduce apa de la Timisesti. “Se misca cite ceva, dar e greu cu mijloacele de transport, avem o singura fintina cu apa potabila, nu ai unde sa te angajezi”, spune nea Felician ofurile satenilor. Dar in Crucea au oamenii o vorba: “Daca nu curge, poate pica…”. Asa cum se mai intimpla cu masinile de alimente si haine trimise de englezi si elvetieni ca sa le mai potoleasca foamea si sa le acopere bubele.

Toamna se numara oile

Din dreptul fiecarei case rasare cite un cap ciufulit si un zimbet strengar, in coltul gurii murdare. In Crucea, mai toate familiile au cite patru-cinci copii. Zaganu are de hranit douasprezece guri. Tatal traieste cu litri de vodca, copiii cu aer. “Luna trecuta au primit  ajutorul social in alimente. Toti banii ii toca la crisma. Cei de la Asistenta Sociala i-au zis femeii ca ar avea nevoie de un sterilet, ca in ritmul asta fac copii pina sta vintul”, povesteste intrigata Marilena Alexe, secretar al Primariei Lungani. Ii trimit la scoala pentru alocatie, iar cind e maritisul in prag se trece la numaratul oilor. “La noi fetele se iau cu baieti care au o stare mai buna. Daca el are casa, ei trebuie sa-i dea parintii o vaca sau citeva oi. Daca are baiatul multe oi, asta da intelegere! Totul e cu tirguiala, cu rost.  Si e obligatoriu ca sa fie fata mare, daca nu, este fugarita inapoi acasa”, povesteste nea Felician. El si-a calcat pe inima si si-a luat o pascaneanca. E om de lume pentru ca si-a incercat norocul in mai multe locuri: “Lucrez de la 17 ani. Am fost sudor, am lucrat la flota navala din Tulcea, m-am angajat si ca barman in Hunedoara, acum sint paznic in Lungani”. Nea’ Felician e un soi de indrumator al “turmei” din Crucea. Stinge vapaile dintre tigani, ii ajuta cu sfaturi, cu o vorba buna. “Cind se cearta ai impresia ca au sa-si sparga capetele, insa ne iubim intre noi. Nu tinem dusmanie”, spune el.

Manele si telenovele

Daca realitatea se oglindeste prin farfurii goale si curge printre buzunarele sparte, iluziile satenilor din Crucea sint hranite cu telenovele si manele. Chiar si la casele cele mai prapadite antenele DIGI TV fac toata cinstea. Intre trei haine aruncate la uscat pe gard si invirtitul mamaligutei, Izaura mai arunca cu ochiul la un Armando care ii jura iubire eterna unei alte Izaura. Si nu pare ca se pregateste de vreo paruiala. Ia cuminte un ulcior de apa, cu gura crapata, si ii duce lui Amador care bate hotarit o bucata de fier in spatele casei. Robi si Bobi se scobesc in nas si cauta de purici doi ciini latosi, cu noroi uscat pe ei. Dintr-o boxa infundata de praf se aude o voce gituita. Nu cinta despre nici o minune. Saracia umbla despuiata pe drumurile cu hirtoape, amarul este inecat in paharul de rom luat pe datorie, dusmania nu face pe nimeni mai bogat.

Copiii umbla desculti si cu matele goale. Batrinii au obrazul brazdat, ochii tristi si mers leganat. Cei in putere pleaca de acasa cind se crapa de ziua si vin odata cu noaptea. Si nu aduc cu ei luna si stelele, ci o bucata de piine de care se lipeste mai rar o felie de  mezel. Sub perna, ascund garantia pentru un trai mai darnic. Doar Cel de Sus stie la ce s-a angajat, pentru ca cei din Crucea poarta inca povara mizeriei si a ignorantei. Iar pina la Bruxelles drumul se masoara in kilowati, kilohertzi,  metri cubi. Si sapun. Europa are o realitate ce se lasa citita pentru ei, doar pe silabe.

Loredana OPREA