Dirijorul viselor s-a născut în Sibiu

Robert nu a știut cum sună vo­cea mamei sale pînă la șase ani. De cu­rînd, în urma unei operații în străinătate, familia băiatului și-a îm­plinit visul, iar micuțul Robert le-a ascultat pentru prima dată gla­sul părinților. „Minunea a fost posibilă pentru că în Iași există oa­meni darnici care au participat la concertul caritabil organizat de studenții agronomi. După evenimentul pe care l-am dirijat s-au adunat 20.000 de lei pentru ope­rație. Asta e o realizare, nu banii pe care-i aduni în cont”, spune Mi­chael Beck Hamlescher, românul care a organizat în decursul a pes­te 30 de ani de carieră aproape 400 de concerte de binefacere. Ul­ti­mul pe care l-a dirijat a fost or­ga­nizat la inițiativa Fundației pentru Ser­vi­cii Sociale Bethany, iar vineri sea­ra, sub bagheta maestrului s-au strîns aproape 9.000 de lei pentru copiii diagnosticați cu autism. „De cînd vine la centrul fundației, co­pilul meu a început să vor­beas­că. Se văd progrese în activitățile noas­tre de zi cu zi. Dacă înainte la școa­lă nu socializa cu nimeni, a­cum a în­ce­put să lege prietenii”, ne po­vește Oana, o mamă bu­cu­roa­să ca­re și-a găsit liniștea de cînd a des­co­perit cursurile fun­da­ției și de cînd și-a înscris băiatul la programul terapeutic al acesteia. „Anul acesta copiii de la centru vor avea un Crăciun altfel, mă încîntă să știu că am adus o urmă de spe­ran­ță pe chipurile acelor oameni în­cercați”, povestește dirijorul se­nin și sim­plu, fără nici o urmă de mîn­drie în urma atîtor vise îm­pli­nite cu or­ches­tra sa.

Cetățean al lumii

Michael Beck este cetățean ger­man născut în România la Gâr­bo­va, în 1955, iar 20 de ani mai tîrziu is­toria sau șansa, cum îi place să spu­nă, l-au ghidat către Ger­ma­nia. Au fost ani în care familia sa a fost persecutată de către regimul co­munist, bunicii condamnați în la­gărele din Siberia, iar părinții ne­voiți să-și găsească o ușă de scăpare în altă țară. „Dar să știți că nu doar noi am fost asupriți. Și prietenii mei au suferit, eu am fost totuși norocos și am ajuns acolo, alții, săracii, s-au prăpădit aici”, po­­ves­tește Michael Beck, stabilit de patru ani în Iași, unde dirijează or­chesta Universității de Arte „Geor­ge Enescu” și unde susține și un curs la masterat. Înainte de a ajun­ge aici, însă, a cucerit publicul a­me­rican, cel german, cel rus, cel ita­lian și pe cel canadian. Dar de pe marile scene ale lumii a fost me­reu cu gîndul acasă, iar, ori de cî­te ori a avut șansa, a cerut stră­ini­lor să ajute copii și adulții din Ro­mâ­nia, bolnavi sau lipsiți de sprijin din partea autorităților. Și așa au intrat în țara noastră prin in­ter­med­iul Asociației „Rumänien Hil­fe – Wuppertal” 35 de convoaie uma­nitare, în care s-au găsit de la jucării pentru micuți la haine pen­tru oameni mari și nevoiași. „Dacă am avut această șansă să fiu pri­mit în altă parte cu brațele des­chi­se, nu i-am uitat pe cei pe care i-am lăsat în țară și nici nu am vrut să uit România pentru acele su­fe­rin­țe din trecut. Ba dimpotrivă, Ro­mânia este pentru mine acasă și aici voi reveni mereu cu drag”. Cît de curînd, pînă în Crăciun, Mi­cha­el Beck pune la cale o nouă bu­cu­ri­e pentru copiii crescuți de pă­rin­tele din Bârnova. I-a văzut oda­tă și de atunci și-a pus în gînd să le facă sărbătorile mai fericite cu dulciuri, hăinuțe și jucării.

„Ro­mânia este pentru mine acasă și aici voi reveni mereu cu drag.”

Ambasadorul Star of Hope pen­­tru Europa regretă că nu pun la cale astfel de acțiuni tot mai mulți oameni și spune că se gîn­deș­te să le fie de folos celor din jur pentru că el nu este al Germaniei sau al României, ci este cetățean al lumii și atunci îi revine datoria de a o face mai frumoasă. „Vreau să arăt generației mai tinere că prin noi înșine putem schimba ceva. Nu trebuie să așteptăm să vină de un­deva de sus. Noi, unul cîte unul pu­tem contribui la bunăstarea celorlalți mai năpăstuiți de soar­tă”. Acum două săptămîni l-am văzut pe Michael Beck la inau­gu­ra­rea unui parc de joacă pentru co­piii cu dizabilități din Iași. Stătea de vorbă cu Andreea și cu Emil, doi elevi cu dizabilități care-i po­ves­teau cum se descurcă la școală și ce au mai făcut în ultima vreme. Iar domnul Beck rîdea alături de ei precum un prieten foarte apropiat. Vineri seara, la concert, a stîrnit hohote de rîs pe durata întregului eveniment cu șiretlicurile inventa­te pe moment. Iar la final, copiii l-au cuprins în brațe bucuroși. „Cînd văd că am reușit să-i fac pe micuți să rîdă cu poftă, iar pe adulți să uite cîteva minute de venitul facturilor sau de munca din ziua următoare sînt tare mulțumit. Dacă eu reu­șesc să smulg niște zîmbete de la oameni necunoscuți înseamnă că mi-am îndeplinit misiunea”.

Iulia CIUHU