Don Juanul Operei ieșene vine din Quebec

E tînăr și vocea, ambițiile și acel curaj de care a dat dovadă hotărîndu-se să plece de acasă, din Canada, pentru a urma o facultatea în București, l-au ajutat să-și împlinească visul, să urce pe scena românească și să aducă un nou suflu. El a fost Don Juan-ul din lucrarea situată pe locul 10 în topul celor mai cîntate opere din lume, „Don Giovanni” de Wolfgang Amadeus Mozart. Jean Kristof Bouton a fost la un pas de a fi numit solistul anului în cadrul primei ediţii a Galei Premiilor Operelor Naţionale, iar printre rolurile din repertoriul artistului de origine canadiană se numară: Belcore din „Elixirul dragostei” de Gaetano Donizetti, Escamillo din „Carmen” de Georges Bizet, Sharpless din „Madama Butterfly„ și Gianni Schicchi din opera omonimă de Giacomo Puccini și Adario și Huascar din „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau.

Ușa de lemn din spatele Ope­rei Naționale Române Iași scîrțîie ori de cîte ori este deschisă. Apăs pe mînerul auriu și intru într-un hol în dreapta căruia se înalță scările. Premiile de cristal și metal, afi­șe­le mai vechi și mai noi mă întîm­pi­nă. Urc treptele și văd o statuie mai mare decît un om, iar la fie­ca­re etaj cîte o canapea din catifea. Încă de la parter auzeam voci cîntînd, voci puternice de operă. Simt că sono­ri­ta­tea acestor glasuri îmi cîntă o poveste cu prinți și prin­țese, în spa­te­le cărora este o or­ches­tră nume­roa­să. Acum am o senza­ție plăcută în holurile pustii, simt că nu sunt singură, iar artiștii repetă pentru următorul concert. I-am au­zit gla­sul lui Jean Kristof Bouton, un tî­năr de 26 de ani, încă din hol. Ar­tis­tul repeta într-o cameră micu­ță cu geamul semi-deschis ce dădea spre stradă. Pereții erau văruiți în culoare iernii, iar în dreapta un pian de lemn ocupa cam un sfert din spa­țiu.

Ferma și muzica

Jean Kristof a copilărit în Que­bec, partea franceză a Canadei, mai în nord de Montreal. I-a plăcut mu­zica dintotdeauna, însă în copilă­rie nu s-a gîndit că poate ajunge mu­zi­cian, ci dorea să continue munca familiei la fermă. Pe la vîrsta de 10 – 12 ani muzica a început să îl vră­jească, iar mai tîrziu a hotărît să fa­că un liceu de profil. Astfel că la vîrsta de 16 ani a început să studieze la Liceul de Muzică Vincent d’Indy din Montreal sub îndrumarea profesorului David Doane. „De acolo a pornit drumul muzical profesio­nal”, îmi spune baritonul Operei Naționale Române din Iași.

A avut parte de o copilărie într-o fermă din suburbie unde noțiunea de vecin capătă kilometri distanță. „Copilăria a fost frumoasă, a fost la aer liber, aveam cai și mă ocupam de ei”, chiar și rîsul tînărului înalt și chipeș are note mult mai ridicate decît a oricărui dintre noi, iar în camera cu pereții albi se au­de de parcă ai vorbi la microfon. A în­vă­țat de cînd era „bebe”, după cum îmi povestește acesta, să călă­reas­că ca și ceilalți membri ai fami­liei. Jean Kristof Bouton mai are doi frați mai mici, unul din ei lucrează într-o fabrică, iar celălalt încă în­va­ță la școală.

Cînd avea 18 ani, artistul canadian a participat la un concurs de canto în Montreal, iar printre mem­brii comisiei a fost și fostul director al Operei Naționale din Brașov, Cris­tian Mihăilescu, care i-a remarcat vo­cea. „El mi-a propus să fac stu­dii­le în România pentru că e o școală de muzică foarte bună și are și pro­fesori foarte buni, ceea ce s-a do­ve­dit adevărat”, povestește artistul.

Înainte de a se porni la studii nu știa nimic despre România în a­fară de locul ei pe harta lumii. „Nu știam limba, nu aveam nici o le­gă­tu­ră cu ea”, îmi povestește artistul care acum după aproximativ zece ani de cînd se află aici jonglează foarte bine cu limba română. Pro­nunță cuvintele fără a avea un accent pronunțat, dar încă le ar­ti­cu­lează greșit. „Sigur că la început a fost greu, dar fiindcă și franceza este o limbă latină mi-a fost mai ușor să învăț româna decît unui vorbi­tor de o altă limbă”. Canadianul a trebuit să învețe limba țării în care a venit la studii foarte repede pentru că orele erau în română. Îmi povestește zîmbind că a „învățat în mers, așa după ureche”, comuni­cînd cu cei din jur.

„Cînd am venit în București nu plănuiam să stau mult”

Viitorul student în București nu știa unde se află facultatea, iar cînd a coborît din avion nu reali­za­se încă ce se întîmplă, nu reali­za­se că plecase de acasă, „eram ado­lescent fără cap pe umeri”. I-a spus taximetristului să îl ducă pînă la fa­cultate pentru a se întîlni cu directorul universității. Acesta nu știa că la studii va veni un canadian de­oarece baritonul nu a primit o pro­pu­nere oficială, ci mai degrabă a fost o decizie spontană. Pînă cînd Jean Kristof Bouton a dat exame­nul de admitere, care a constat într-o pro­bă de canto, acesta a stat la un că­min studențesc. Cînd canadianul a ajuns la facultate, examenele au fost de mult date, iar cei de la Uni­ver­si­tatea din București au format ra­pid o comisie pentru a îl audia. Artis­tul a trecut de probă, iar cînd a în­ce­put școala, profesorii au ob­ser­vat că canadianul nu era în urmă cu materia. Jean Kristof a stat în cămin un an jumătate împreună cu cei din mobilitățile Erasmus. Mai tîrziu, din cauza că în cămin at­mos­fera era „prea socială”, artistul s-a mutat cu prietenii într-un apartament, unde avea posibilitatea să re­pete și acasă.

„Cînd am venit în București nu planificam să stau mult, era o ex­pe­riență, dar am avut șansa și marele noroc să o întîlnesc pe doam­na profesor Eleonora Enăchescu”. Ea a fost cea care i-a conturat vocea de la A la Z, i-a șlefuit-o, iar ulterior canadianul a absolvit și masterul tot în capitala României. „Ne naș­tem cu un dar, dar tehnica e cea mai importantă”, afirmă baritonul Operei Naționale Române din Iași.

Jean Kristof Bouton a cunoscut două capitale a României, Iașul, ca­pitala Moldovei, și Bucureștiul. În­să doar în Iași se simte „mai a­ca­să” deoarece „se vede că Bucureș­tiul este o metropolă, este o ca­pi­t­a­lă, un oraș multicultural cu un ritm mai stresant de viață”.

Artistul a resimțit pe propria piele diferențele dintre liniștea pe care o avea acasă, la fermă, și ag­lo­merația capitalei, a Bucureștiului. „Pentru cariera în muzică și în ar­tă, orice ar fi, muzică, pictură sau actorie, sînt anumite sacrificii și pași de făcut”. Pentru el plecarea de a­ca­să e un lucru pe care trebuie să-l facă obligatoriu toți, îndeosebi cei care își aleg o meserie ce are co­ne­xiune cu arta. Cu toate că opera es­te destul de dezvoltată și pe piața din America, artistul consideră că Europa e cel mai bun loc pentru a porni la drum. „Am terminat masteratul cu un spectacol de Don Juan care a fost un succes. După acesta un prieten și un foarte bun dirijor, Gabriel Bebeşelea, m-a sunat și mi-a propus o audiție aici, la Iași, pentru rolul lui Dario din «Indiile Galan­te». Am venit, am făcut au­di­ția, i-am plăcut și mi-au propus un contract permanent”, spune ar­tistul cu zîmbetul pe buze, în timp ce ochii căprui îi strălucesc sub lu­mina soa­relui puternic de la amia­ză.

Jean Kristof Bouton a cunoscut două capitale a României, Iașul, ca­pitala Moldovei, și Bucureștiul. În­să doar în Iași se simte „mai a­ca­să” deoarece „se vede că Bucureș­tiul este o metropolă, este o ca­pi­t­a­lă, un oraș multicultural cu un ritm mai stresant de viață”. Părinții care mereu l-au susținut și l-au ajutat în fiecare pas spre cariera muzicală l-au vizitat de cîteva ori. Ei au pu­tut asista la niște premiere și au văzut cum e viața unui străin în România. Pe lîngă părinți și frați, baritonul și-a lăsat acasă și prie­tenii. După cum îmi povestește Jean Kristof „sînt anumite prietenii, poți să nu vorbești trei ani de zile, iar cînd începi să comunici, e de parcă v-ați văzut cu o zi înainte. A­cestea sînt prietenii care nu se rup chiar dacă este mare distanț.”

Pregătirea de bază a lui Jean Kristof Bouton este canto, dar în timpul liber învață și niște acorduri de chitară. A realizat destul de de­vre­me că are voce de operă și îns­pre asta s-a îndreptat. Și-ar fi dorit să încerce și altceva, precum mu­sicalul, dar conștientizează că nu va fi la fel de bun. Și își mai dă seama că șansa pe care a avut-o la Opera din Iași îi va desena pentru totodeauna viitorul, poate chiar spre marele scene ale Europei.