Donați un vraci pentru satul uitat de medici

Atunci cînd plouă sau cînd ninge, localnicii din comuna Vînători își trăiesc zilele ca într-un balon, izolați de ceea ce îi înconjoară, însă implicit și departe de orice urmă de asistență medicală. Comuna în care pînă și ambulanța ajunge după cel puțin 50 de minute de la apel, o găsești străjuită pe de o parte de dealuri înalte, iar de cealaltă de Siretul care uneori se face una cu pămîntul. De mai bine de un an de zile, sătenii au rămas fără medic de familie după ce acesta a plecat în Franța, în speranța că acolo va scăpa de izolare și de condițiile grele de trai dintr-un sat uitat de lume. De atunci, aceștia se tratează cum pot cu diferite remedii, se duc în alte localități sau chiar pînă la Pașcani, unde la o distanță de 25 de kilometri îl găsesc pe cel care îi consultă, le dă tratament sau le mai dă un sfat cum să treacă peste bătrîneți.

Drumul de pămînt care leagă co­muna Vînători cu Pașcaniul și cu ce­lelalte localități din zonă este ase­me­nea unui iaz care pe alocuri este se­cat. Acolo, pe principalul drum de acces, își fac loc mașinile, căruțele sau microbuzele care rar sparg liniștea cuprinsă între dealuri și care se afundă pînă la jumătate în gropile imense, iar mai apoi răzbesc asemenea unor luptători, ridicîndu-și roțile să iasă la suprafață. Uneori, spun sătenii, e mai ușor să treci puntea pe jos peste Siret, care scurtează distanța cu cîțiva kilometri, însă atunci cînd vine fri­gul, singura variantă rămîne totuși pe drumul principal. Vîntul, vremea rea sau viscolul pe timp de iarnă în­torc puntea cu susul în jos, lucru care fa­ce ca scurtătura localnicilor să re­pre­zinte o variantă doar jumătate din an. Sugestiv, așa cum și numele în sine o arată, satul Hîrtoape, alături de Gura Bâdiliței, Crivești și Vlă­dnicuț, restul satelor din comună, răsare după mai multe șiruri de bălți adînci, pline cu apă peste care fie­care mașină trece în zig-zag. „Nu vă duceți pînă la dispensar că nu veți găsi pe nimeni acolo. Poate doar cîțiva cîini care păzesc locul. E pustiu, pus­tiu”, îmi spune Cătălin Ioniță, un sătean din comuna Vînători în timp ce arată cu degetul în depărtare către un brad înalt, la poalele că­ru­ia se afla pînă anul trecut cabinetul medicului de familie. „Dar ce vă su­pără, ce probleme de sănătate aveți?”, întreabă el ca și cum ar avea deja un remediu. Îmi povestește că de cînd medicul de familie a plecat din sat, majoritatea sătenilor se duc la Pașcani, la o distanță de aproximativ 25 de kilometri. „Alții, cum sînt și eu, mergem la Lespezi, în comuna vecină, dar și acolo din cîte am au­zit se descurcă greu cu mulți pacienți. Mai greu e pentru oamenii în vîr­stă, care nu se pot duce singuri și au nevoie de cineva să îi ducă cu mași­na, noroc de noi, ăștia care avem”, spune el supărat rezemîndu-se de gard și vorbind ca pentru sine. A au­zit că medicul care a plecat acum un an, ar fi plecat din cauza izolării, dar și din cauza unor probleme de sănă­tate care au apărut după ce a stat aici. „Nu știți de la mine, dar am auzit că ar fi avut probleme psihice, că și-ar fi luat lumea în cap, după cum se spune, din cauza pustietății, din cauză că făcea naveta și mai mulți bani dădea pe drum decît să îi iasă aici”, adaugă el complice.

Ca să ajungi la cabinet, trebuie să pornești de pe deal, unde este bi­serica satului, care are în curte și un mic cimitir. În drum către cabinet, singurul sunet pe care îl auzi pe lîn­gă vîntul care îți străpunge întreg trupul este foșnetul coroanelor și al panglicilor care se izbesc din cînd în cînd de crucile de lemn. Fiind aban­donat într-o vale, cabinetul pare să fie adăpostit de zăpezi sau de alte pericole, însă în același timp îl face și izolat de restul satului sau de res­tul comunei. De cîteva zile s-a așter­nut un fel de ninsoare care a rămas neatinsă în preajma dispensarului, iar pe alocuri se văd urme ale cîi­nilor care au trecut prin zonă. Ușa de la intrare este închisă, iar pe gea­murile peste care au trecut deja mai multe ploi și zăpezi, încă sînt afi­șa­te scheme de vaccinare și alte sfaturi din partea medicului. Care însă nu mai ajung la nimeni.

Un loc unde nimeni nu-și dorește să ajungă

Cu căciulă peste batic și cu o altă haină peste paltonul gros de iarnă, Florica Roșu împreună cu so­țul său, Constantin, așteaptă de ce­va timp în stația din centrul satului Hîrtoape să ajungă microbuzul spre Pașcani, care să îi ducă la me­dicul de familie la care s-au înscris de cînd au rămas fără medic. „Ma­re noroc avem de microbuzul ăsta care de cîteva ori pe zi ajunge și pe la noi. Ați văzut ce nenorocire de drum avem? Cum să mai vină ci­neva și la noi?”, spune Constantin Ro­șu, apucîndu-se de căciula de pe cap cu ciudă. Soția lui este bolnavă cu inima și pastilele i se termină pes­te cîteva zile, așa că neapărat tre­bu­­ie să meagă la medic să îi mai dea o rețetă. „Numai cu programare mer­gem. Pentru că ne-am învățat min­te de cînd medicul de aici venea do­uă ore pe săptămînă, marțea și joia, de la ora 8.00, iar la ora 10.00 fix, spu­nea că trebuie să plece. Pleca așa, fără să mai apuce să ne consulte pe toți sau să ne dea trimiteri și rețete, nici nu îi păsa cîți mai așteptau la ușă. Așa am pățit și eu, trebuia să mă duc la medic luni, iar ea joi mă lasase fără trimitere, că trebuia să plece”, își varsă tot năduful Florica Roșu, respirînd mai greu și mai sa­cadat. Din depărtare se vede semnalizînd microbuzul, timp în care Constantin Roșu își scoate căciula din cap și-mi zice în fugă că aseară s-a uitat la televizor toată noaptea și că abia așteaptă să iasă la vot să se mai schimbe ceva. „PSD-ul, PSD-ul, doar ăștia mai pot face ceva și pentru noi. Tot ei o să ne aducă și un medic în sat”, strigă bărbatul cu bucurie urcîndu-se în microbuz.

Cîțiva kilometri mai departe, în­tr-un alt sat al comunei, localnicii din Gura Bâdiliței povestesc că zile­le trecute o femeie a născut sin­gu­ră în așteptarea ambulanței care era che­mată de mai bine de o oră. Din cau­ză că băiețelul avea cordonul ombi­lical în jurul gîtului, era cît pe ce să se sufoce, fiind salvat de femeile de prin sat. Cornelia Albu are băieți ge­meni și asta o îngrijorează cel mai tare. Se gîndește și se frămîntă ce s-ar face dacă pe timp de noapte li s-ar face rău și ar avea nevoie de medic? „Drumul asta foarte rău ne face să părem și mai izolați decît sîntem, nici salvările nu mai ajung la timp. Eu am doi băieți gemeni pen­tru care am avut nevoie de vaccin de mai multe ori și nu am reușit să le mai fac. Au fost răciți și tot acasă i-am tratat. Dacă nu avem medic, nu avem ce să facem altceva, așa că ne-am înscris la medic tocmai la Pașca­ni. Cel care era pînă acum venea două zile pe săptămînă şi pleca după do­uă ore”, spune revoltată Cornelia Albu, adăugînd că oricum niciunul dintre medicii care au ajuns în ultima vreme în sat nu au rămas pentru mult timp. Deși afară bate puternic vîntul, iar blidele cu apă ale ani­malelor din curte sînt în­ghe­ța­te, fe­meia masivă stă în pragul porții în tricou cu mînecă scurtă și panta­loni trei sferturi. Nici frigul nu-l mai simte atunci cînd se enervează și își dă sea­ma că tremură abia du­pă ce ter­mi­nă de vorbit.

Drumul care leagă comuna Vînători de Pașcani

Oamenii din Vînători deja nu mai consideră ceva neobișnuit să nu ai­bă medic de familie. Atunci cînd îi întrebi cum reușesc să se descurce, îți răspund fără să stea pe gînduri, pentru că deja s-au obișnuit cu si­tu­ația lor.
Maria Gherasim are 74 de ani și fiind văduvă spune că atunci cînd va avea nevoie de medic se va ruga să treacă cu bine peste. „Nu mai credem că va veni și la noi un me­dic, tot singuri vom muri aici.”