Fasole cu ciolan – senzații tari, românești
Povești fără timbru 5 decembrie 2016 Niciun comentariu la Fasole cu ciolan – senzații tari, românești 43„Bine ați venit în comuna Răchiteni” – așa te-ntîmpină din drum un panou cît un om, vopsit în culori scorojite și-nfipt la marginea drumului ce șerpuiește ceva mai jos de cimitirul satului Ursărești. Trei cîini jucăuși apar de nicăieri și prind a lătra zgomotos; s-ar lipi de tine, dar îi sperie cele cîteva mașini care se-ndreaptă grăbite spre drumul național. Una dintre ele are-un steguleț prins de oglinda retrovizoare de pe partea șoferului. O pală bruscă de curent face ca tricolorul să fluture zgribulit. „Ioana, ia-o pe-asta mică de-aici. E și frig și întuneric afară, să nu răcească!”, strigă din drum un corp aplecat peste mătură. E seara dinaintea zilei naționale a României și de-asta o să te lași convins mîine, în fața farfuriei aburinde cu ciolan și fasole, dată la primărie. Pentru cine se lasă-nduplecat mai ușor, stă pregătit și-un păhărel de țuică.
Masa caldă s-a anunțat încă de duminică, de la altar, și-n Răchiteni, și-n Izvoarele, c-așa se procedează cu anunțurile, se trimit la biserică, unde se-adună lume multă. Cel cu 1 Decembrie era scris alături de programul liturghiilor pe săptămîna următoare – pe-o bucățică albă de hîrtie, împăturită o dată și despăturită cu migală la sfîrșitul slujbei pentru „cîteva anunțuri: din partea primăriei…”. Despre cinstea de ziua națională știu și cei care nu-s în relații bune cu Dumnezeu, c-au prieteni care merg să asculte cuvîntul Domnului în fiecare duminică și sărbătoare.
„Două la primărie, două la școala de fete…”
Pînă joi, s-a tot dat sfoară prin sate. Cîte-un tricolor fîlfîia din dreptul stîlpilor de iluminat și-al cîtorva mașini. Algoritmul în care-au prins stegulețele e ușor de ghicit și te trimite-n copilărie, pe băncile școlii, la numărătorile caragialiene din doi în doi, pe bucățele de comună. Din șușoteli, se-ngrămădesc curajoase tot soiul de vorbe, dar numai cîteva au și-un miez de-ntîi decembrie. „Primarul cel nou e mai patriot. El a ținut să fie roș, galben și-albastru peste tot, să știe tot moșneagul ce-i azi. Ăla de anul trecut n-a avut bani de drapel, ăsta-i mai descurcăreț, se vede.”
De Ziua Națională a României, s-ar fi adunat și bătrînele pe podețele din fața casei, să mai discute ceva cu vecina din stînga sau din dreapta, dar frigul le-a strîns în casă, la gura sobei sau la cuptoare, unde-au pus de mămăligă și-au întins tăvi multe cu plăcinte. „Azi ne uităm la știri în casă, maică, că-i frig tare afară. Om ieși noi mîine, cînd s-o încălzi”, strigă de după gardul cenușiu, din scînduri șubrezite, un cap înfofolit într-un batic verde, deasupra căruia șade-un fes negru cu o pană mică, ca de gîscă. „O fi strîns ouăle din coteț” – te gîndești și pleci mai departe.
În cale-ți iese tanti Lența, care-a ieșit la magazin că nu mai are pîine. Ochii migdalați și căprui te fixează blînzi de sub basmaua mov care-i încadrează chipul trist. „Știu de la televizor că-i ziua României. Ș-apăi, mîndră-s, mămucă, că m-am născut aicea, în Românica. M-aș fi gătit și-n ie, dar i-am dat-o nepoatei pentru serbările de la școală.” Bătrînețea n-a lăsat-o decît cu doi dinți în gură și-un smoc de șuvițe albe, în locul părului bogat și negru pe care-l împletea în tinerețe în cozi lungi și bogate. Îi este drag satul. „Aici am pămînt pe care să-l lucrez și animale la care tre’ să grijesc, să le duc apă și mîncare, de cînd moșu’ o plecat colo sus”.
La adus coceni, fără patriotism
La mormîntul închinat eroilor găsești puhoi de oameni încă de dimineață. Cîțiva sînt îmbrăcați în costum național – printre ei și primarul. Iau cuvîntul veterani de război, edilul și directoarea, iar pentru rugăciuni sînt prezenți doi preoți, unul ortodox și-unul catolic. Aici sînt depuse coroane cu tricolorul și tot aici se-ncing hore pe melodii patriotice. Copiii au și ei un moment al lor. Ei au venit să danseze, după un program pregătit la școală, cum se obișnuiește în fiecare an. Sînt bucuroși, mici și emoționați, astfel că fiecare pas e făcut cu grijă. La sfîrșit sînt pozați și-aproape toți au cîte-un steguleț făcut de mîna lor; îl țin în mîna dreaptă și-ți dau impresia că face parte din îmbrăcăminte, că pentru a fi român adevărat trebuie să porți straiele ca atare, să zîmbești și să ai un drapel de hîrtie în mînă.
Pe cîmpuri se-observă mișcare. De la depărtare oamenii par niște figurine de smoală care dansează pe-un ritm neauzit de nimeni, printre cocenii rămași în urma culesului de porumb de-acum o lună și căpățînele verzi-albăstrui de varză. De dimineață, căruțele-ncărcate cu coceni înoată prin noroiul de pe drum. „N-aveam altă zi, coniță, pentru cules, de-asta am și venit amu’. Îs și copiii veniți acasă, au liber de la școală cu unirea asta, știți. Cînd am văzut că prinde a fulgui, n-am mai stat, i-am zis nevestii: femeie, azi îi de strîns de pe ogoare”, spune nea Francisc în timp ce slăbește strînsoarea hamurilor. Are fața roșie, iar cîteva broboane de sudoare coboară greoi și-aproape cristalizîndu-se, pe marginea obrajilor. Abia așteaptă să ajungă acasă și să înfulece ceva. La cîmp nu și-a adus niciun colț de pîine, s-a gîndit că e frig și că trebuie să termine cît mai repede. Nu înțelege care-i treaba cu steagurile din sat. Spune că el știa și fără că e ziua lui. Din urma căruței, se-aude un mormăit. „Unde nu-i cap, vai de Căciulă!”. N-o să înțelegi ce-a vrut el să spună decît mai tîrziu, cînd te dumirești că, de fapt, așa i se spune primarului din comună.
„Nicio promoție de-ntîi decembrie. S-a scumpit viața, domnișoară”
Nici țipenie de om după ora trei. Hornurile fumegînde îi trădează pe sătenii care s-au adunat în casă. Cei de-aici sărbătoresc în liniște, te gîndești. Ai crede că nu-i locuit, dacă n-ai vedea ferestrele cu lumină gălbuie și cîte-o varză, de mărimea unei mingi de handbal, înfiptă în porțile cu vopseaua decojită. Dintr-un capăt în altul al Răchiteniului, numai bucăți de carton tăiate grosolan și imitînd stîngace forme geometrice. Sînt prinse de garduri cu o sfoară maronie și-ți dau de veste care ce mai vinde. „Nicio promoție de-ntîi decembrie. S-a scumpit viața, domnișoară”, spune domnul care a scris cu litere mari de tipar că vinde ceapă, crezînd probabil că-s vreun comerciant ambulant. Vecina lui vinde și ea, cartofi și varză, dar nu e acasă, e plecată de cîteva zile la fiul ei. E-un fel de bazar din poartă în poartă așa că dacă vrei să cumperi ceva, pe-aici găsești aproape orice: de la telecomenzi, la morcovi, ceapă, cartofi, litri de vin, porci sau vite.
Pe seară, în Izvoarele, la crîșma fostului primar, o gloată de bărbați, care mai tineri, care mai bătrîni, se uită la televizor. „Am întrebat o sută de români”, începe vocea de la televizor și continuă, distrat, un bărbat îmbrăcat într-o haină neagră, de fîș – „cît poți să bei de azi și pînă la Crăciun”. Un „he-he” zgomotos umple sala și-i dă curaj bărbatul să-i mai ceară o halbă de bere femeii din spatele tejghelei. „Tot în cont”, spune el și-i face șmecherește din ochi. Afară, cîțiva își fumează țigara. „Și, ai fost la fasole?”, începe discuția unul dintre ei. „Ei! Da’ ce, eu nu pot să mănînc acasă de la nevastă? Ascultă ce-ți zic eu, asta nu-i cu ziua drapelului. Tulai, c-au pus politică și-n farfuria cu mîncare!”, îi taie vorba cel care-a fost întrebat.
Pe Facebook, urările au apărut încă din seara zilei de 30 noiembrie, cînd primarul comunei le-a și scris „la mulți ani!” românilor din Răchiteni. Mai tîrziu, după festivitate, pe grupul comunității s-au adunat cîteva filmulețe și-un șir de fotografii care să păstreze „momentele emoționante trăite alături de cei care au putut și au dorit să participe la acest eveniment deosebit! – 1 Decembrie, ziua națională a României”, spune primarul.
Părăsești vatra satului îngîndurat. Un miros de fasole străbate de undeva, din stînga. În apropiere, cineva taie porcul. Un guițat disperat ți se cuibărește în urechi; ai vrea să-l gonești, dar pînă și acoperitul urechilor este inutil. Începe să ningă și cîțiva fulgi îți gîdilă nasul.
De 1 Decembrie ninge, e semn bun, parcă așa îți spuneau bunicii în copilărie. Jos, plutind într-o baltă, se-observă două ambalaje îmbrăcate în culorile drapelului de batoane cu rom. În urechile tale răsună un glas masculin mai vechi și-așa cum îți aduci tu aminte că era la televizor – „Rom. Senzații tari. Românești”.
Adaugă un comentariu