Ieri am vrut înainte, mîine unde vrem?

Povești fără timbru Niciun comentariu la Ieri am vrut înainte, mîine unde vrem? 29
Alegeri Basarabia

Românii și-au ales acum o săptămînă pre­ședintele care îi va reprezenta în următorii cinci ani, iar românii basarabeni au avut emo­ții, au stat la coadă chiar și cîte opt ore pentru a vota viitorul președinte de la Palatul Co­troceni. Emoțiile au trecut, președintele a fost ales, iar astăzi prin satele basarabene campania electorală continuă.

Locuitorii satului Cățeleni, aflat la mai puțin de 20 km de la frontiera cu România, sînt împărțiți în mai multe tabere. Pe deoparte sînt alegătorii pro-europeni, iar pe de altă parte sînt cei pro-ruși. La rîndul lor, aceste două categorii de votanți simpa­ti­zea­ză diferite partide, căci dacă la scrutinul din 2009, alegerea se făcea între partidul de stînga și cele de dreapta, la scrutinul de anul a­cesta s-au alăturat comuniștilor alte două par­tide de stînga, Partidul Socialiștilor și Par­ti­dul Patria. Nici nu e de mirare, căci, pînă și stîlpii de pe la porțile oamenilor sînt verzi, adică țin de PLDM, albaștri, adică afiliați PL-ului, PSD-ului sau simpatizanți ai celor de la Patria și roșii comuniști sau roșii so­cia­liști. Oamenii nu par a fi foarte hotărîți pe ci­ne să voteze, dar sînt de părere că în locali­tate se votează în funcție de sursa venitu­ri­lor pentru cheltuielile zilnice. „Eu votez cu PLDM, ei vor cu Europa, fata și băiatul sînt acolo și de acum și noi tot în Europa vrem, dar cei care au copiii în Rusia, vor cu Rusia, pentru că ei de acolo își cîștigă pîinea. E greu, tare greu pentru noi”, spune Maria, o mamă care își vede copiii de doar două ori pe an și care are are grija tuturor nepoților de cînd cei doi au plecat în Italia.

Primarul satului, Petru Cozlan, membru PCRM este deja la al treilea mandat. A făcut multe pentru sat. În primul mandat a finalizat lucrările de construcție a gimnaziului, începute încă din anii ’90 și abandonate mai apoi, iar începînd cu anul 2006 elevii și-au continuat studiile în școala nouă, construită după standarde europene, apoi a reconstruit grădinița din sat și pe urmă a reparat sala de sport pentru că de cînd e primar, Petru Cozlan a urmat și cursurile Facultății de Edu­cație Fizică și Sport. Oamenii au însă și alte nevoi, dintre care lipsa apei îi supără cel mai tare. „Pe cine să votez? Le-am dat și ăstora o șansă, ce-au făcut? Sînt niște hoți, toți-s hoți, eu nici nu mă duc la vot, nu am pe cine să votez, nu de alta”, spune Valentina, o altă lo­cuitoare a satului, pe care lipsa apei o afec­tea­ză în mod direct, căci zilnic trebuie să par­curgă drum lung pentru a-și aduce o căl­da­re cu apă. „Cînd eram mai tînără, la alegeri, cînd veneau la mama și o îndemna să voteze cu un anumit partid, mama le zicea: eu am mulți copii, dacă îmi aduci o tonă de cărbuni, te votez. Și care îi aducea primul, pe acela îl vota. Așa aș face și eu, dacă ne rezolvă problema apei, votez, dacă nu, să fie sănătoși”, con­tinuă Valentina.

În sat, parcă sînt mai mulți simpatizanți pro-europeni, căci aproape din fiecare familie este cineva plecat în UE și așa se explică simpatia lor față de aceste partide. „Eu le mai dau o șansă, una lor și una mie, nu sînt mul­țu­mit, mă așteptam la altceva de la ei, dar parcă am mers mai înainte, s-a mutat carul din loc, nu tare, da’ s-a mutat și îi mai votez o dată, poate, poate, mergem înainte”, afirmă Anatol, care deși nu a fost în UE, nici nu vrea să audă de Uniunea Vamală. În schimb, Maria o să voteze socialiștii. „Au fost de la socialiști săptămîna trecută și ne-au spus că ei o să ne mărească pensiile, cei care lu­crea­ză în Rusia nu o să mai aibă probleme, dacă îi votăm pe ei, că ăștia, Filat, Ghimpu, numai probleme o făcut, au rămas sărmanii mol­do­veni fără lucru la Moscova și în Europa cine îi ia? Pe dînșii îi votăm, pe socialiști ”, mă lămurește femeia grăbindu-se spre casă.
Alegerile de la sfîrșitul săptămînii sînt decisive pentru viitorul Republicii Mol­do­va. Peste cîteva zile țara se va îndrepta spre in­tegrarea europeană sau dincontră, va ru­pe relația construită pe parcursul ultimilor pa­tru ani, și se va îndrepta spre Uniunea Va­ma­lă. Noi, cei tineri, sperăm că soarta va trage spre vest.

Autor:

Elena GUȚANU

Redactor la Opinia studențească, studentă la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top