În Pechea, viețile șterse de ape încep a doua oară

Cînd intri în comuna Pechea din județul Galați, prima dată te izbește un val de bucăți de plastic albe, verzi și roșii aduse de pe cîmpuri și apoi vezi, imediat, molozul amestecat cu paie și coceni ce șade fix la picioarele tale. Odată ce ai trecut de prima casă vin și cîinii din jur care sar, dau din cozi și se uită la mîinile tale, să vadă dacă ai măcar o bucată de pîine să le dai. Sînt flămînzi, uzi și tremură de frig – la fel ca stăpînii lor. Dimineața de 12 octombrie a fost una cruntă pentru sătenii comunei Pechea și pentru alte patru localități din județul Galați, ei fiind obligați să-și lase casele în voia apelor și să se refugieze imediat în sălile de sport ale școlilor, în clădirile primăriilor sau în căminele culturale mai consolidate, pentru a se salva.

Apa care a trecut prin curțile să­te­nilor a intrat, fără să bată la ușă, în casele oamenilor și s-a urcat pe pa­turi, a bolborosit, s-a lovit de toți pe­reții și a lăsat în urmă gunoi, mu­­ce­gai, mame cu griji în spate și tați cu ochii în lacrimi. „Ne-a luat tot, ne-a mai inundat o dată în 2013, dar a­tunci am mai putut salva cîte o pă­tu­ră, un animal, ceva de mîncare. A­cum a luat tot, tot! Prima dată s-a dat alarma la nouă, însă apa era deja pî­nă la brîu. Am auzit copiii vecinei de la vale care țipau și plîngeau și m-am dus să-i ajut. I-am urcat imediat în po­­dul casei și am sunat la 112, dar ăia de acolo m-au pus să dau o gră­madă de detalii și au venit abia la ora două. Au luat-o pe vecina mea și cu cei patru copii ai ei cu barca”, îmi spune Victor sau „Limbă” așa cum îi spun con­să­te­nii lui din Pechea. E supărat că toată mun­ca lui s-a dus pe apa sîmbetei și că acum el și cu cei doi copii ai lui trebuie s-o ia de la capăt. „Nevastă-mea a plecat în Ita­lia, m-a părăsit, cum s-ar spune, și mă chinui singur”, îmi zice Victor, în timp ce mă cheamă să merg cu el și să-mi arate copiii. Îi găsesc lîngă zeci de ră­dăcini de țelină pe care ei le iau din pămîntul inundat din gră­dina de lîngă casa lor și pe care le curăță. Victor duce mîna la gît și îmi spune de mai multe ori că pînă acolo a fost apa. „Din casă mi-a luat o sobă bună și am înotat prin toată gră­dina să mă duc după ea, chiar era o sobă care dădea căldură și nu vo­iam s-o pierd și pe asta. În țarcul ăla, aveam 25 de cîrlani – pe toți mi-a luat, s-au înecat și nu am avut ce face”, ada­ugă cu multă grabă bărbatul. Vrea să-mi povestească cît mai mul­te fiindcă, spune el, vrea să explice tuturor că tot ce a pățit el este din ca­uza unui dig din satul Corni, un sat din județul Galați. „Apa nu a crescut treptat, ci a venit dintr-odată. Este la Corni un dig deținut de unu’, Dan Nica, care e mare politician și el a dat drumul la dig și, din cauza lui, ne-a inundat pe noi. Nu spune nimeni nimic, fiindcă ăla e om mare. Da’, hai­deți în casă să vedeți cum e, că poa­te pe mine nu mă credeți și apoi vă duc și la vecina mea să v-arăt”, îmi zice Victor, în timp ce deschide toate ușile din casă. Mobila din ca­me­re stă aruncată pe prispă, iar e­le­ctrocasnicele sînt adunate în mij­lo­cul unei bucătării.

„Nea Victore! Nu mai ai, bre, niș­te lut?”, strigă o femeie din locul în care trebuia să stea în picioare o poar­t­ă, dar unde acum sînt doar cî­teva scînduri negre, aruncate u­ne­le peste altele. „Nu știu dacă mai am, Da­nielă, da’ du-te la Petrică, că si­gur mai are el”, îi răspunde băr­ba­tul, de pe prispa casei. „Păi are jav­re­le alea și îmi e frică”, îi răspunde fe­meia. Vic­tor îmi spune că femeia de la poartă e vecina lui, Daniela, ca­re are patru copii și pe care a pă­ră­sit-o și so­țul, iar acum „se des­cur­că și ea cum poate, da’ o mai ajutăm și noi”.

Copiii în pod și porcul pe scară

Dacă te uiți din drum, ai spune că în curtea Danielei nici nu a a­juns apa, căci nu vezi mai nimic din ca­u­za gardului înalt, din tablă roșie, însă cînd îți deschide poarta și te cheamă în curte, îți dai seama că, cel mai probabil, la ea apa s-a şi oprit. Covoarele din camera copiilor sînt împrăștiate prin grădină, iar, peste ele, stau cîteva curci și ceva mai mul­te găini.

Pe scările de la ușa mare stă fe­tița cea mică, de doi ani, care soar­be lapte cu cacao dintr-o cană mur­da­ră și care nu-și dă seama că, de fapt, ma­ma ei nu face curățenia de iar­nă, ci a rămas și mai săracă o­da­tă cu tre­cerea apei prin buzunarele de la pan­talonii lungi. „Asta mică e și răcită, dar nici la medic nu pot mer­ge că sîntem murdari și trebuie să facem și noi o baie. Sîntem niște si­nis­trați”, îmi explică Daniela. Mă chea­mă în spatele casei, să-mi a­ra­te bucătăria plină de moloz, în ca­re obișnuia să le facă turte copiilor ei. Fata cea m­a­re stă la colțul casei și-și privește gră­dina inundată, de da­ta aceasta, cu păpuși, covoare mur­dare, sticle goale, bucăți întregi de mobilier și haine. „Ajutoare ne dau, dar nouă mai puține, că au pre­fe­ra­ții lor. Au venit într-o zi cu pături, roabe, sal­tele și alimente și m-am dus și eu, dar, după ce am stat o gră­ma­dă de timp la coadă, mi-a spus că trebuie să aleg între roabă și saltea că s-au terminat. M-am gîndit la co­piii mei și am ales salteaua pentru că nu mai a­vem pe ce dormi. A­veam nevoie și de o roabă, o mai fo­lo­seam să scot mizeria asta”, îmi po­ves­te­şte femeia, în timp ce-și deschide bra­țe­le pentru a cuprinde toată mizeria din jur. În curte circulă libere cîteva păsări ca­re au găsit scînduri pe care să se ur­ce și au scăpat de moarte. „Eu stă­team la colțul casei, urcată pe niște piloni și mă uitam la animale. Apa a scos porcul din coteț, dar el a a­pu­cat să se urce pe o bu­ca­tă de scară – a stat cu capul sus și nu a murit. Îi mulțumesc lui Du­m­nezeu că nu mi l-a luat și pe ăsta”.

De pantalonii negri ai Danielei se agață cu forță băiețelul ei, care nu vede cu un ochi fiindcă, zice el, i-a spus doctorul că după un timp i se pune ceva alb în fața ochiului. „Mă duc de trei sau patru ori pe an cu el la Iași, la domnul doctor, chiar a­cum, luni, am programare la Iași, dar nu știu cum ajung. Băiețelul are ca­ta­ractă și, din 2008, umblu cu el pe la toate spi­talele. Am fost și la Bu­cu­rești, dar la Iași am găsit un medic foar­te bun care vrea să se ocupe de băiatul meu”, îmi povestește Da­ni­ela, în timp ce-și mîngîie copilul pe cap și îl li­niștește spunîndu-i că, de fapt, o să meargă la Iași și că totul va fi bine. La geamul familiei se ză­resc mai mul­te cutii pe care stă scris cu alb pe un fundal albastru „Gu­vernul Ro­mâ­niei” și în care se odihnesc cîteva pă­puși.

Ajutoare pe sărite

„Ne dă ajutoare, dar e pe pre­fe­rințe aici. Sînt oameni din centrul co­munei care nu au nicio treabă cu i­nun­dația, dar care au venit să pri­mească ajutoare”, îmi spune Vic­tor. Gesticulează cu mîinile și se tot plim­bă pe ulița din fața curții. Țipă și zice că vecinii lui de mai la deal au primit peste 30.000 de lei și că i-a pier­dut pe toți la păcănele. „Sînt pe aici case părăsite, care s-au inundat și ele, iar proprietarii de prin Spa­nia au venit și au deschis ușile și se plîngeau că i-a inundat și pe ei. Au luat banii și au plecat. Păi de ce?” A­­cum Victor și toți vecinii lui aș­teaptă să sosească noi module în care să pu­nă un pat, să facă oleacă de foc și să doarmă și ei mai liniștiți. „Au spus că ni le aduc azi, dar ne tot a­mî­nă”, îmi spune Daniela, în timp ce-și pri­vește bucățile de scînduri din pa­tul vechi. „A venit la noi în sat Gigi Becali și a spus că ne face case noi într-un loc ferit de ape, doar să ne dea primăria pămînt, dar primăria a crescut prețul și nu vrea să dea. Am primit și cîteva pa­chete de la Be­ca­li și de la Crucea Roșie. A venit și A­ra­fat, dar s-a uitat la noi și atît, chiar de față cu el am primit o palmă de la o consăteană și apoi Arafat mi-a spus tot mie să mă li­niștesc. Am pa­tru copii acasă, cum să mă lini­ștesc? Eu pe ce dorm? Eu ce mănînc? Unde să mă duc acum să muncesc? Toți de aici au casele inun­date, niciunul nu are niciun ban”, adaugă Daniela. Stă cu capul în pă­mînt, își privește copiii și-o trimite pe cea mică să stea lîngă sobă, căci e udă și îi este frică să nu răcească și mai tare.

***

În Pechea se lasă întunericul și vîn­tul suflă din ce în ce mai tare. Sătenii își închid ușile și geamurile pe care le-au lăsat deschise pe timp de zi pentru a se mai usca în casă și se ascund după geamurile mînjite cu glod. Acolo unde soba a ră­mas în picioare, mai iese și cîte un șir de fum, însă acolo unde soba nu-i, familia se adună sub o pătură cu­rată, primită de la Gigi Becali, și își mai șterge nasul, din cînd în cînd, cu un colț al ei.
Tații mai stau pe afară și adună ba o păpușă, ba o bi­ci­cle­tă, pe care o reazemă de peretele casei și nu uită să privească spre cer și să se întrebe dacă mai plouă sau nu. „Eu am auzit că ce-o să vină, o să fie și mai rău. Ne acoperă de tot și apa n-are unde să se ducă – că și pă­mîn­tul e sătul de apă”.