La Bălți, limba română se vinde la anticariat

Republica Moldova, țara cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa, are două orașe mai mari, Chișinău și Bălți, ambele cu statutul de municipiu datorită importanței social-economice și politice. Acestea reprezintă totodată doi poli opuși ce se diferențiază atît prin parcursul istoric, cît și situația actuală. Dacă capitala Moldovei, pe fondul creizei politice declarate acum șapte ani, cînd pe 7 aprilie a avut loc o mare revoltă a populației împotriva partidului comunist, a fost vizitată în ultima vreme de mari lideri ai lumii, de agenții de presă renumite și exploatată cu povestea „miliardului”, celălalt municipiu, Bălți, rămîne în umbră și în impas. Chiar și primarul controversat, Renato Usatîi, este mai mult în deplasări decît la locul de muncă. Astfel oamenii sînt lăsați în plata Domnului sau al subordonaților primarului, ceea ce nu pare a deranja locuitorii „orașului fără primar de găsit acasă”.

Cum treci de vama Sculeni, roți­le autobuzului Iași-Băți o iau la ga­lop spre capitala de Nord a Moldo­vei. Dansul vehiculului care saltă încercînd să ocolească găurile de pe șosea îți dă senzația de carusel. Unii studenți sau tineri obosiți după cîteva nopți neîmplinite ațipesc cu capul sprijinit de geam, dar tresar din cînd în cînd la hopurile mai mari.

Cetățenii Capitalei de Nord, așa cum mai este numit orașul, cred că toți banii statului se duc doar la Chișinău.

Orașul, al doilea ca mărime și importanță după Chișinău, este pla­sat în mijlocul stepei Bălțului, la 65 kilometri de la vama Sculeni. De da­ta a­ceasta intrăm prin Răuțel, un sătuc mic, un fel de suburbie a mu­nicipiului, datorită legăturii apro­piate cu acesta. Pentru că venim din­spre vest, sîntem întîmpinați căldu­ros de un „Dobro pajalovati” (Bine ați venit!) inscripționat mășcat cu litere ruginite pe un pod, un fel de pasarelă ie­șită de mult din uz. De aici începe marele și cel mai impor­tant bulevard din oraș „Ștefan cel Mare și Sfînt”. Pe ambele părți ale străzii nu observi decît rămășițe ale unor uzi­ne, clădiri cu garduri înalte chinuite de vreme și alte construc­ții ce se ru­i­­nează.

Înainte de primele semafoare din oraș se zăresc turnurile înalteale CET-Nord-ului (Centrala Elec­trică cu Termoficare Nord), principalul producător și furnizor de a­gent termic din municipiul Bălți. Rod al economiei planificate centra­li­zate din timpul URSS-ului, întreprinderea cu 60 de ani de funcți­o­nare fumegă răgușit, iar geamurile sumbre ale clădirilor denotă un im­pas îndelungat în care zace aceasta. Dar, cum ar spune rușii, „ironia sorții” face ca pe 1 aprilie Uniunea Europeană să-i ofere acestei constru­cții sovietice un grant de trei milioane de euro, adaos la cele șapte oferite anul trecut de Banca Euro­peană pentru Recon­strucție și Dez­voltare (BERD) în sco­pul moder­ni­zării producției energiei electrice.

„Primarul nostru face totul pentru oraș, face ordine, nu-i ca cei­lalți care au pus totul în buzunare, toamna aceasta a oferit din buzunarul său tractoare și utilaje pentru firma noas­tră, chiar și în cartierul unde stau eu. Acum e o curățenie nemai­pomintă pentru că el și-a bă­tut capul de asta”, vorbește femeia într-un limbaj moldovenesc, încărcat cu ru­sisme.

Însă pînă la sporirea energiei în aces oraș, se lucrează cu sudoarea frunții. Pe marginea șoselei stau or­donate grămezi de glod uscat, ras de pe trotuarele înguste și canalizări, de către cei de la construcția și repa­rația drumurilor. Doi soldați con­sul­tă niște foi în fața porților gri ale unei unități militare, iar alți colegi de-ai lor sapă un șanț de-a lungul gardului de beton dotat cu sîrmă ghimpată pe deasupra. Alături de stația de autobuz, cîțiva lucrători stau sprijiniți în lopeți, așteptînd tractorul ca să încarce în remorcă gunoaiele adunate. Curățenia este în toi, întrucît primarul municipiului a anuțat desfășurarea „lunarului de amenajare, înverzire şi salubrizare a teritoriului municipiului Bălţi” în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016. Astfel, sub ordinul con­ducătorului orașului, majoritatea instituțiilor și-au luat angajamentul de a lucra cot la cot ca o adevărată clasă proletară, la menajul colectiv. Mai mult chiar, edilul a dat dispo­ziție ca miercurea să fie zi unică sani­tară pe întreg teri­toriul municipiului, astfel încît gru­pulețe de oa­meni muncesc cu dă­ruire peste tot.

În parcul central din oraș, ordi­nul a fost deja executat; o curățenie ca în curtea unei bunicuțe domnește printre copacii a căror muguri s-au desfăcut. Pe unul din trotuarele cră­pate, mătușa Elisaveta, îmbrăcată într-o fustă pînă la pămînt și cu o vestă verde pe care scrie: „Între­prin­derea Municipală Amenajarea Teri­toriului și Spaţii Verzi, Bălţi”, strînge gunoaiele într-un tomberon cu ro­tile. „Primarul nostru face totul pentru oraș, face ordine, nu-i ca cei­lalți care au pus totul în buzunare, toamna aceasta a oferit din buzunarul său tractoare și utilaje pentru firma noas­tră, chiar și în cartierul unde stau eu. Acum e o curățenie nemai­pomintă pentru că el și-a bă­tut capul de asta”, vorbește femeia într-un limbaj moldovenesc, încărcat cu ru­sisme. Aceasta mătură cu grijă ca să nu atingă bordurile aproape distruse, dar recent văruite. Zice că par­cul este din ce în ce mai îngrijit în ultima vreme, doar că nu există spa­ții de joacă pentru cei mici.

Tîrgul de vechituri

Un soare cu zîmbet larg și cîțiva fluturași desenați cu cretă albastră sînt operele unor copii care au ieșit cu mămicile la plimbare. În văzduh croncăne ciorile ce-și fac cuiburile, dar cea mai mare forfotă e în colțul ce leagă de parcul de piața de haine din centrul urbei, acolo unde e clă­direa roșie a wc-urilor publice și gar­durile din jurul unor depozite. Pen­sionarii și meseriași fără ocu­pație își întind lucrurile într-un talcioc im­provizat, în speranța de a vinde mă­car cu 5 lei un obiect. Haine vechi, încălțăminte purtată de cîteva gene­rații, ustensile pentru bucă­tărie, o­biec­te de decor sau chiar jucă­rii pentru copii stau întinse pe niște pături jerpelite, pe pămîntul încă rece.

Trecînd printre tarabele bătrî­nilor zgribuliți care stau pe scaunele aduse de acasă, ai senzația că ești cu 50 de ani în urmă, în poveștile bunicior sau în filmele despre des­trămarea Uniunii Sovietice, în care oamenii își vindeau pînă și masa din casă. Majoriatatea locuitorilor vorbesc rusește, se înțeleg între ei și se întreabă de sănătate sau de familie. Doamna Svetlana și-a scos la vînzare o parte din biblioteca per­sonală, toată tipărită cu alfabet chi­rilic. „Cei trei mușchetari”, Dicțonar de politică elementară, Atlas geo­gra­fic, cărți despre Leningrad, culegeri de cîntece de dragoste sau rețete culinare așteaptă să fie luate de la pămînt și răsfoite. Printre cîteva re­viste rusești precum „Тайны Звезд” (n.r. Tainele Vede­telor) sau „Discovery” stă aruncată și o carte galbenă pe care scrie în chirilică, dar și în alfabet latin: „Limba Română pentru începători”.

În1949, de la gara din Bălți au fost deportați 12 mii de basarabeni

Atunci cînd femeia mă vede că iau o carte de jos, aleargă de la vecina ce vinde semințe la pahar și-mi zice cu toată deschiderea în limba rusă: „Poftiți, cumpărați, dacă luați mai multe cărți vă facem și redu­cere”. Spune că mai toți clienții sînt ca mine, vin, răsfoiesc unele pagini, apoi lasă cărțile jos. Crede că lite­ratura merită să fie răspîndită, de aceea vine în fiecare zi de piață aici, adică zi de zi, în afară de luni, cînd „are liber”. Ea nu are copii și fiind singură acasă, își petrece timpul așa. Acesta este laitomtivul majorității care stau aici, „să ne mai treacă tim­pul”, dar mai mult decît atît, sărăcia îi scoate în piață indiferent de vremea de afară. Oamenii zic că nu vînd prea multe pentru că lumea nu are bani, ei în­șiși trăind anevoios cu pensia pe care o primesc, dar speră că măcar să poate face de-o pîine pe zi. Moș Ion are cei mai mulți vizitatori, nu vinde neapărat mai mult, dar ceea ce expune el nu se găsește la oricine. Are o colecție de obiecte vechi; mîndria lui sînt me­daliile. „Eu singur am slujit ar­matei sovietice, am făcut serviciul în Belorusia, dar am colindat toată Uniunea Sovietică. Așa că, de prin călătoriile mele, mi-am cum­părat toate lucrurile, iar acum îmi prind bine”, povestește bărbatul trecut de 60 de ani. El zice că mulți vin pe capul lui, chiar și Dodon, li­derul Par­tidului Socialiștilor din Moldova, a fost pe acolo, dar nu a cumpărat nimic, „cică nu avea la el”. După ce pomenește de acesta, se uită cu un ochi la mine și mă întrebă de la cine sînt eu, de la care partid. Îi spun că vin din afară și nu aparțin niciunui partid. „E foarte greu aici, de pensie nici nu mai vorbim, au ridicat cu 10%, am avut 800 de lei , iar de acum o să am 880, dar, iaca, lor miliardul nu le ajunge, mai vor”, vorbește in­dignat omul în timp ce începe să-și adune lucrurile pentru că e deja ora prînzului.

Spune că poliția îi amenință să-și strîngă lucrurile, iar nu demult pămîntul care a fost cumpărat, așa că nu mai pot veni pentru mult timp acolo. „Mulți sînt cu văzutul, vin la mine ca la un muzeu, dacă mai am noroc să vină vreun frate din partea cea­laltă sau din țările Baltice, cei inte­resați sau nostalgici după regimul de altă dată mai cumpără cîte ceva”. Pe masa cu diferite relicve ale comu­nis­mului, precum statui din bronz de-ale lui Lenin sau Gagarin, dar și Napoleon sau statui cu țărani ro­mâni, stegulețe, su­por­turi de veselă, observ niște paha­re din ceramică, iar nenea Vanea, după cum îl strigă un coleg, îmi spune pe sub mustăți că pahăruțele sînt de pe vremea țarul Nicolae.

Primarul preaiubit

Poporul însă își vede de planurile sale, dar, după cum spun vîn­zătorii din acest tîrg de vechituri, de cînd Renato Usatîi este primar în orașul cu aproximativ 150.000 de locuitori, oamenii au devenit par­că mai buni. „Au fost mulți la conducere, dar ca Usatîi nu a fost ni­meni. A fost Morev, a hărpănit totul și a plecat, Panciuc de asemenea, și Mahu la fel. Ia-l pe fiecare așa, toată fabrica lui Lenin, toată mafia, nu a făcut nimic pentru oraș. Dar uite, cum a venit Usatîi, cum s-a schimbat și lumea. E mai educată parcă, el in­vestește în învățămînt, în educație fizică și în cultură, desigur, nu le poate face pe toate deo­dată”, vor­bește siropos bărbatul în că­mașa decolorată și cu ochelarii întu­ne­cați cu sticla groasă, caracteristici anilor 60. Doamna de lîngă el, care se apără de lumina puternică a soa­relui cu o ubrelă pentru copii, sus­ține opinia bătrînului. „A venit și a început să acorde atenție dru­mu­rilor, la curțile blocurilor și bună­starea acestora, dar el nu are buget. Din punctul de vedere al banilor, orașul nostru mereu a fost ofensat, Chișinăul a fost mereu ținut pe pal­me. Dar acum, mai mult ne strînge cureaua tot nouă, acei bani care ar fi trebuit să vină la noi nu sînt ofe­riți orașului, iată care-i problema”, îmi explică femeia ce are de vîn­za­re haine second-hand pentru co­pii. Bălțenii de origine rusă nu sînt deloc deranjați de rara prezență a primarului numit în funcție după ale­gerile din iulie 2015. O al­tă femeie, cu forme pline și mers apă­sat, sus­ținătoarea a lui Usatîi, mă întreabă de unde vin. Cînd îi răspund, su­rîde ironic către colegi, „aaaa bratia”(n.red. „aaa frățiorii”, în limba rusă adresare zeflemitoare cu re­fe­rire la români) și, punînd mîi­nile pe șolduri, îmi spune că ea chiar l-ar alege președinte pe Usatîi, însă nu are vîrsta necesară. „Toți s-au pornit împotriva lui, desigur, dar el oferă atenție oamenilor nevoiași, face cît poate pentru ei, din econo­miile sale, din fonduri pe care le a­trage pentru locuitorii orașului și chiar ai țării”, îmi spune cu convingere un alt bătrîn care vinde piese de la biciclete dezmembrate.

Pe toate gardurile și pe toți stîlpii din drumul spre Universitatea „Alecu Russo” din Bălți sînt lipite anunțuri ale oamenilor care promit vize către Spațiul Schengen și țări care au nevoie de forță de muncă ieftină.

Cînd ieși din parc, observi și Tancul cu flacăra lui veșnică în me­mo­ria victimelor căzute la război. Pentru că mulți vizitatori ai orașu­lui trec pe aici, un cerșetor de ori­gine romă stă într-un cărucior și se roagă de trecători să-l ajute cu ce pot. Se adresează politicos și biligv, ca să nu supere pe nimeni.
Dacă ești străin, nu ai cum să nu observi para­lelismul sintactic în care trăiesc ma­rele orașe, dar mai ales ora­șul Bălți. Pe fiecare panou infor­mativ sau stand, mesajele se scriu la pătrat, o dată pentru rusofoni și o dată pentru români, că așa cere le­gea, nu oamenii.

Competiția dintre limba româna și rusă este oful tuturor locuitorilor Moldovei. Uneori se întîmplă ca basarabenii să se adreseze unul altuia în rusă, pentru că aici, la Bălți, a devenit o tradiție ca moldovenii să se supună graiului rușilor. Ascul­tînd trecătorii pe stradă îți dai sea­ma că cei care vorbesc rusa îi depă­șesc semnificativ pe cei cu grai mol­dovenesc.

Spre Europa…înapoi

În fața oficiului stării civile a fost instaurată în 2010 „Aleea Cla­sicilor”. Scuarul cuprinde busturile a trei mari scriitori români: Mihai Eminescu, Ion Creangă și Grigore Vieru. Versul baladei Miorița, „Pe-un picior de plai…”, inscripționat pe firamentul arcadei cu cinci coloane, îți dă speranța că în aceată zonă gă­sești mai mulți vorbitori de limbă română. Totuși, naivitatea mea este întreruptă de vîntul primă­vă­ratic care răspîndește vorbele slavo­ne ale locuitorilor relaxați. Pe o ban­că dinspre arcade stă un tînăr de vreo 30 de ani, care privește prin lune­tele ochelarilor săi rîndurile de oa­meni ce se scurg ca într-o clepsidră în trecerea pe lîngă Scuarul Clasi­cilor. Gavril are părul cărunt, deși e încă tînăr, ochii lui mici se fac mari atunci cînd merge vorba despre po­litică. „Nu vreau să vorbesc nimic despre conducere, e o temă mult prea sensibilă și totodată parcă din ce în ce mai fără de sens. Omul este dezamăgit în ceea ce privește si­tuația din țară, cu salarii în medie de 2-3.000 de lei, pensii între 500-700 de lei mai rar 1000 de lei, și aceeași atmosferă de ani buni ce domnește în țară. În privința capitalei de Nord, așa cum este cunoscut orașul, are o altă pă­rere. „Mmm, Renato face totul pentru oraș, dar acolo, mafia de la Chișinău nu-l lasă să facă ceva, ei trăiesc pe banii noștri, au privatizat toate între­prinderile, iar oamenii au rămas să lucreze la pămînt”, dar pentru el nedreptatea ce domină în țară este o povară.

Pe toate gardurile și pe toți stîlpii din drumul spre Universitatea „Alecu Russo” din Bălți sînt lipite anunțuri ale oamenilor care promit vize către Spațiul Schengen și țări care au nevoie de forță de muncă ieftină. În curtea instituției de învăță­mînt, doi băieți stau în jurul tulpinii groase a unui copac înalt. Aceștia sînt de la Facultatea de Fizică, unul în anul al II-lea, iar celălalt cu un an mai mare. Tinerii sînt stu­denți la extensia Universității „Alexandru Ioan Cuza” de la Iași la Bălți și zic că au fost de cîteva ori la Universitatea-mamă. „Am fost la Iași pentru unele schimburi de experiență, e o dife­rență ca între cer și pămînt. Cel mai mult ne-a plăcut utilajul performant care ne permite să avem toată gama de informații și care nu este atît de ușor de obținut în do­meniul fizicii. Utilajul aici este foar­te vechi”, povestesc băieții. Au ales să-și facă studiile în cadrul extensiei pentru că diploma româ­nească este recunoscută peste ho­tare, dar și pentru bursa de 65 de euro care îi ajută să nu aibă prea multe griji în perioada studenției. Vorbind despre viitorul european al Republicii Moldova, tinerii au răs­puns cu mi­rare: „Pe drumurile noas­tre?! Spre Europa?!”.

Populația îl susține pe Renato Usatîi pentru că îl consideră din rîndul ei și crede că s-a ridicat în funcție cu muncă cinstită.

Despre schimbări și întortocheatul drum spre Occident am discutat și cu doi tineri informaticieni. Andrei, care vorbește mai bine ro­mâ­na decît colegul său, însă cu un puternic accent rusesc, zice că nu are nemulțumiri legate de oraș. „Primă­ria nu se implică în ceea ce se-n­tîm­plă la Universitate, poate s-au schim­bat unele lucruri, dar nu am observat prea multe”, zice tînărul în timp ce-și aprinde țigara. Părerea lui este că în locul primarului sînt alți oameni care lucează și lucrează foarte bine, atunci cînd acesta este plecat. Cel din anul doi de studii spune că dacă ar avea oportunita­tea, ar merge peste hotare să mun­cească, dar „nu în Rusia, acolo nu ai acum ce face pentru că nici ei nu se descurcă”.

Pe strada cu clădirea mare a pri­măriei auzi tot felul de interpretări muzicale. Un pic mai la vale, vizavi de Centrul Comercial „Mir” scris în cu litere latine, dar cu sensul de „lume” din limba rusă, un artist inter­pretează la acordeonul său de marinar „Băsmăluţa”, dansul de la nunți și petreceri. Adorația față de primarul orașului Bălți domnește și aici, pe frigiderele cu salamuri și șunci stau lipite calendarele „Parti­dului Nostru”, fiecare lună a anului are o poză cu președintele partidului în mijlocul poporului, iar în centru, o poză mare cu liderul „tinerel și bolfoșel” cum îl dezmiar­dă bunicuțele de pe aici. Îl iubesc pentru că a zis, așa cum scrie și pe calendar în rusește „Viața în Moldova o putem schimba doar toți împreună”, iar poporului îi place că este „un om simplu, din mijlocul lor”. Un alt centru comercial impor­tant din oraș este „Unic”, pe fața­da lui stă întins un banner cît toată clă­direa cu mesajul „Eterna mea iubire, Bălți”, desigur, scris în ambele limbi, amplasat cu ocazia aniversării celor 595 de ani de la fondarea ora­șului. Însă peste drum, un afiș roșu țipă „Unirea cu România înseamnă răz­­boi civil”.

Un alt centru comercial impor­tant din oraș este „Unic”, pe fața­da lui stă întins un banner cît toată clă­direa cu mesajul „Eterna mea iubire, Bălți”, desigur, scris în ambele limbi, amplasat cu ocazia aniversării celor 595 de ani de la fondarea ora­șului. Însă peste drum, un afiș roșu țipă „Unirea cu România înseamnă răz­­boi civil”.

Pe străzile de dincolo de centrul orașului, praful îți zgîrie ochii după mersul unei mașini. Peste tot vezi panouri publicitare, clădiri în con­strucție sau abandonate, case din lut ce stau să se prăbușească și blocuri de pe vremea lui Hrușciov. În Gara de Nord, pe la ora trei, sosește trenul „Chișinău – Moscova” din care oamenii ies încărcați cu genți. Familia își așteaptă rudele care vin după cîteva luni de muncă în metropola rusească sau în regiu­nile mai îndepărtate. Nu vor duce dorul drumului pentru că, după a­proa­pe o lună, banii cîștigați se epu­izează prea repede. Rubla rusească valorează cam 0,28 lei moldovenești și asta îi aduce pe moldoveni îna­poi la Gara „Bălți-Slobozia”. Gara de unde pe 6 iulie 1949, în cadrul operațiunii „Sud”, 12.000 de basa­rabeni au fost deportați în Siberia.
La ieșire din oraș, pe „dealul Balțului”, cum îi zic moldovenii, Misha, ursul rusesc, mascota jocu­rilor Olimpice de vară de la Moscova din 1980, te salută căl­du­ros. Iar cei care vor reveni, la in­tra­re vor fi întîmpinați de înaltul mo­nument de piatră „Mama cu Pîi­nea”, un alt simbol al Capitalei de Nord a Moldovei.