La masa cu 19 guri se cere “Tatal nostru”

Sa fii de 17 ori mama nu e mare lucru, dupa parerea doamnei Carmen. Mai greu e sa auda cum lumea o birfeste si o judeca pentru ca la 42 de ani l-a nascut pe ultimul dintre copii. Viata si-o duce dupa regulile din satul Udesti, judetul Suceava, unde s-a casatorit cu omul ei, Federciuc, si recunoaste ca daca i-ar mai da Dumnezeu copii, ar mai face. Crede cu toata puterea ei de mama ca si-a indeplinit rolul femeii pe pamint si ca multi copii nu inseamna numai neajunsuri si probleme, ci si o bucurie ascunsa in suflet a faptului ca a dat viata in nenumarate rinduri. Povara vietii ei nu e data de copii, ci de prejudecatile aruncate peste gard de vecini. Dintru inceput, duce o lupta in tacere, numai de ea stiuta. Credea ea ca celorlalti le e greu sa inteleaga.

Numele trebuie sa fie de Sfint

Sa plinga inca nu a invatat. Purtat mereu din brate in brate, Daniel nu are motive sa faca mofturi cum fac toti bebelusii. De la Mica ajunge la Tabita sau la Estera, iar daca se plictiseste de alinturile surorilor lui se cere la mama printr-un simplu scincet. De ajuns ca tanti Carmen sa stie cit de tare ii e foame. Nascut cu o luna in urma, Daniel este al 17 -lea copil al familiei. A primit si el un nume din Biblie ca toti fratii mai mari (Ioan – 24 ani, Gabriel- 23 ani, Stefan – 22 ani, Alexandru – 20 ani, Constantin – 19 ani, Mica – 16 ani, Corneliu – 13 ani, Naomi – 12 ani, Beniamin – 11 ani, Tabita – 10 ani, Petru – 9 ani, Timotei 7 ani, Estera – 6 ani, Maria Magdalena -3 ani si Luca -1an).

La nastere, Daniel a luat nota opt pentru ca a fost prea cuminte si nu a rasunat spitalul de tipetele lui. “L-am nascut de 3,400 kg. Acum citiva ani doctorul a zis ca ma da afara din spital daca nu-l las sa-mi lege trompele. Cum sa nu mai pot face copii, ce treaba are el cu mine?” De teama medicilor a evitat sa mearga la ei pentru monitorizarea sarcinilor precedente. A pierdut un copil inainte de termen, la sapte luni din cauza aceasta. “Mie nu mi-e rusine ca am atitia copii, chiar daca lumea vorbeste prin sat. Spun ca sunt nebuna ca am facut atitia. Nu au ei nici un drept. Nu le dau ei de mincare!” Chiar daca medicul a avertizat-o de pericolul la care se expune, atit ea cit si fatul, in cazul in care ar ramine iar insarcinata, femeia nici nu vrea sa auda. Virsta nu e o bariera in mintea ei, menirea femeii pe pamint trebuie dusa pina la capat.

“Putea sa-mi moara acasa”

Luca, penultimul copil numit si “Picasso”, are mereu un creion in mina. Peretii din casa, pe post de sevalet expun picturile facute cu pixul si cariocile furate din ghiozdanul fratilor care merg la scoala. Ochii albastri, mirati de ce-i in jur cauta un loc de refugiu pentru joaca. Cel mai potrivit il gaseste printre copacii din gradina unde fratele mai mare tocmai jupoaie un miel. Si-au propus sa se adune toti pentru un gratar in familie. Tanti Carmen insa are alte griji. Unul dintre cei 11 baieti este internat in spital la Suceava. A fost descoperit cu meningita iar acum se afla sub observatia medicilor. Se gindeste in fiecare zi ce sa-i faca de mincare pentru ca baiatul este la regim. “Adica are infectie pe creier, dar prima data cind i-a luat lichid din coloana, ca asa se face, nu i-au gasit nimic. Dupa trei luni i-au facut iar si analizele au iesit pozitive. Putea sa-mi moara acasa”.

La treburile din gradina participa aproape toata familia, insa unii dintre cei mici prefera sa stea in copaci decit sa dea o mina de ajutor. Rindurile de varza, ardei si vinete sint alineate dupa ata. Nici unul mai strimb sau cu vre-un fir de palamida printre verdeturi. Ici colo cite un pilc de dumitrite sau flori viu colorate, insa nu pentru frumusetea gradinei: “Le vind cu tot cu radacina. Anul acesta chiar s-au cumparat. Vor oamenii sa-si faca amenajari in fata casei”. Din mica gradina doar atit vinde, restul spatiului este rezervat pentru rasaduri si pomi fructiferi. Rodul muncii lor ramine in familie.

Curtea plina cu lemne tradeaza meseria tatalui. Acesta lucreaza ca timplar prin Bosanci, satul vecin, insa nu tot timpul. Cind se nimereste. Nu are carte de munca si lucreaza pe unde prinde un loc de munca mai bine platit. Fata cea mai mare, Mica, il mai ajuta in timpul liber, cind nu merge la scoala. E in clasa a IX-a iar la 16 ani mama nici nu se gindeste sa o marite: “E prea tinara, nu e momentul. A avut ocazia sa plece in Spania sa munceasca dar i-am zis sa-si termine scoala. Apoi o sa munceasca, doar trebuie sa se intretina!” Mica invata croitoria la scoala profesionala din sat si e singurul copil care a mers mai departe. Restul au terminat doar clasa a VIII-a si s-au angajat sau au inceput sa lucreze cu ziua la munca cimpului sau in constructii.

Piticii din alta poveste

Cuminte in scutecele ei, Liza se amageste tragind  dintr-o suzeta de cauciuc. Singura nepoata pe care o are de la fiul mai mare o mai face sa uite de copilul pierdut. O pune si pe ea la socoteala. Se plinge de faptul ca tinara nora nu o viziteaza prea des, insa se gindeste ce o sa faca atunci cind o sa aiba 11.

Tanti Carmen este o femeie harnica cu un simt al ordinii pentru care vecinii o invidiaza. I-a surprins ea cum se uita in gradina ei sa vada daca totul e ca la carte. Atit i-ar fi trebuit, sa nu fie! Mult prea energica pentru virsta de 42 de ani, da indicatii in stinga si-n dreapta: “Tu ada o caldare de apa, tu du-te si praseste straturile alea, tu taie mielul si-l pregateste, Luca nu mai mazgali cu pixul masa!”. Si iar vine rindul Micai sa schimbe baiatul, dupa care il plaseaza strategic in bratele femeii. O parte dintre copii au ochii mamei, caprui inchis iar o parte a tatalui, albastri ca cerul de vara. Unii sunt bruneti iar altii bucalai. Unii cuminti iar altii obraznici de mama focului. Cei mai mari s-au obisnuit sa dea vina pe cei mai mici, asa ca nu se stie cine ia bataie pe drept si cine nu. Cert este ca atunci cind mama pleaca, sef acasa ramine fiecare pentru el. Baticul cu borduri arabesti, legat o singura data sub barba ii mai imbatrineste din trasaturile fetei. Tenul ars de soare este insa neted, ca a lui Daniel. Miinile inca feminine isi gasesc in orice moment o ocupatie. Daca nu-l tine pe Daniel in brate sau pe Luca, face mincare sau indeletniceste prin gradina. Casa, nu prea mare, alcatuita din doua camere face greu de crezut ca acolo traiesc 18 persoane. Ioan are casa lui, tot in Udesti, linga soacra. Pusa pe vorba, mama copiilor povesteste ca vrea sa-si schimbe geamurile de la casa ca tin frig iarna si abia dupa aia o sa dea cu var. Stie insa ca Luca nu s-ar dezvata de obiceiul sau. E mindra totusi ca la doar un an tine bine creionul in mina. Pe linga casa reusesc sa creasca citeva capre cu ieduti, gaini si un ciine mare, negru care nu latra niciodata.

“A face copii e crestineste”

Peste drum de casa lor, pe deal, se intrezaresc cruci de lemn si proaspete coroane funerare. Cimitirul le-a otravit apa din fintina si le vine greu sa cumpere in fiecare zi apa potabila.: “Fiind pe deal, apa se scurge si se infiltreaza in pinza freatica si ajunge la noi in fintina. Apa nici unui vecin nu e buna. Eu cumpar apa plata la bidon, nu vreau sa mi se imbolnaveasca copiii”. Satenii insa, cu toate ca analizele apei au iesit rele, tot mai consuma apa din fintina din batatura. “Eu beau, poate mor sau inebunesc, cine stie” marturiseste Ioan, glumind pe seama mortilor. In Udesti lumea o stie mai degraba de “femeia cu 17 copii” decit dupa nume. Satenii sint cu chef de vorba cind e rost de noutati din curtea vecinului iar grija pentru capra acestuia e intretinuta: “Cum mai creste ea atitia?”

Raspunsul vine surprinzator din partea mamei cu o putere neomeneasca in glas. Vrea toti copiii pe care ii poate naste si nu se gindeste o clipa sa traiasca dupa alte legi decit cele ale Bisericii. Dumnezeu a ajutat-o de fiecare data: “Sint femei care au mai multi copii ca mine pe lumea asta. Nu e nimic iesit din comun, a face copiii e crestineste. Nu vreau sa ma protejez cu metodele astea noi de acuma, cu toate ca doctorul mi-a spus de mai multe ori. Nu le vad rostul”, explica mama celor 17 copiii ridicind din umeri. Nu l-a dat pe Timotei la scoala pentru ca nu-i place de invatator: “Ii cam bate pe copii iar al meu e tare neastimparat. Nu as suporta sa il atinga”. Au facut plingere citeva mame la scoala, dar nu s-a rezolvat nimic. “Are el pile pe undeva”, spune doamna Carmen cu luare aminte. “Mai ramine sa aduca la scoala coji de nuci si graunte, sa-i puna pe copii cu genunchii pe ele si gata”. Nemultumirea ei se citeste pe chipul incruntat si obosit. Mai bine ii invata ea acasa cum e cu socoteala pina la 10 si notiunile de buna purtare. O sa il dea la anu. Tabita e in clasa a III-a si nu se plinge ca ar fi greu. Ii place sa care dupa ea in ghiozdan tot felul de ustensile: creioane, carioci, markere, truse geometrice, multe caiete si obligatoriu toate cartile din orar. Cind se intoarce de la scoala acasa este ca intr-o recreatie mai mare, numai ca in loc sa se joace cu colegii de clasa se joaca cu cei opt frati apropiati ca virsta.

***

Din norii grei de pe cer incepe sa ploua cu stropi uriasi, reci de toamna. Peste drum caprele isi cheama iezii mai aproape, cu un behait ragusit. Copiii alearga ca potirnichile in casa dind perdeaua alba din usa deoparte. Din celalalt capat de ulita un mos vine alene, protejat de ploie doar de bordura palariei uriase iar de sub haina plina de noroi scoate o sacosa de rafie plina cu struguri negri, aromati. Cu Daniel la piept, sa nu-l ude ploaia, femeia inclina capul a “bogda -prosti”. In ropotele de ploaie se deslusesc pasii din ce in ce mai stinsi si tunetele din ce in ce mai razboite prin cer.

De la primul copil, care acum are 24 de ani,  femeia nu a mai avut odihna. Chiar daca a leganat prunci timp de un sfert de secol, cintecul a ramas acelasi. De dojana.

Paula SCINTEIANU