Milităria de-acasă se uită peste hotare

Se zice că din armată și din școala militară te-ntorci om serios, matur și lași în urmă fiara lăuntrică care ți-a înfier­bîn­tat tinerețile. După ce ai trecut prin cursurile intensive și an­trenamentele de la șase dimineața, animalul ăla trebuia să fie domesticit, dar mai există și excepția de la regulă. Ionuț deja se-nfrunta zilnic cu strigătele unui comandat de fiecare dată cînd el și mama sa aveau cîte o ceartă, care în casa Barbazan se-ntîmplau uneori prea des. „N-aș spune chiar așa, era mai mult vorba că eu făceam unele prostii, maică-mea îmi ținea morală kilometrică și doar stăteam calm și o ascultam”, îmi povestește cu un zîmbet pînă la urechi Ionuț.

Certurile cu părintele său au început să fie din ce în ce mai dese de cînd Ionuț era în generală, cînd vindea telefoane și alte lucruri la amanet ca să facă rost de cîțiva bani.Odată, însă, a găsit în casă un inel a cărui strălucire i-a dat ideea să-l vîndă.

Tehnic, el este student în anul al II-lea la Facultatea de Litere, la departamentul de jurnalism, dar n-a mai fost pe la cursuri de cîteva luni, de cînd și-a găsit un loc de muncă. Acasă mai stă doar cu tatăl său – un fost chimist la un com­binat în Iași – care a ieșit la pensie și cu mama lui plecată în Ita­lia pentru a putea să plătească facturile casei. Băiatul cu părul la doi pași distanță de chelie s-a obișnuit deja cu acest stil de viață, în special pentru că, în fiecare vacanță de vară, merge și el după mama sa pentru a cîștiga un ban în plus. „De patru ani de cînd este plecată am vizitat-o în Italia, dar o lună – două cît am stat acolo am lucrat ca spălător de vase, în construcții și pe lîngă. S-a schimbat puțin și relația mea cu mama. M-a văzut mai responsabil și nu și-a mai făcut atîtea griji ca înainte.”

În ochiul furtunii

Certurile cu părintele său au început să fie din ce în ce mai dese de cînd Ionuț era în generală, cînd vindea telefoane și alte lucruri la amanet ca să facă rost de cîțiva bani. Odată, însă, a găsit în casă un inel a cărui strălucire i-a dat ideea să­-l vîndă. „A fost al bunicii, care l-a dat mai departe mamei mele. Și cînd a aflat cam pînă acolo mi-a fost. De atunci ne-am tot certat de la foarte multe chestii mărunte iar într-o zi, sătulă și ea mi-a zis că merg la școala militară. Așa deodată, dar a avut dreptate.” Cît a povestit despre acest incident nu și-a ridicat ochii de pe suprafața aproape opacă a mesei, din care reușea să-și vadă o parte din fața contorsionată. Prin clasa a XI-a, lucrurile au devenit și mai dure pentru Ionuț, cînd „mama a plecat prima dată. Iar ne certasem din cauza unei prostii, însă ideea a fost că a doua zi ea deja luase avi­o­nul. Eu știam că trebuie să meargă la muncă, dar am și uitat s-o mai sun să-i zic la revedere, drum bun. A fost o despărțire grea și pentru mine și pentru ea.”

Cînd mai dă cîte o raită prin amintirile sale, Ionuț con­si­de­ră că a găsit un motiv pentru care el și mama lui au fost de-atîtea ori la cuțite. În orice situație ar fi, el întotdeauna alege calea pașnică, calmă, dar și cea spre care nu avea nici o tra­gere de inimă să găsesască vreo rezolvare, pe cînd „ea era foarte înfierbîntată, încăpățînată și cu o dorință enormă de a controla totul. Sună bizar să spun asta despre mama mea, dar avînd în vedere că sînt și singurul ei copil, încep să-i în­țe­leg adevăratele motive din spatele furtunii cu care mă lo­vea de fiecare cînd greșeam.”