Portbagajul care aduce studenților grija și pachetul de acasă

Liviu și Cătălin spun că toate afacerile pornesc de la o lipsă sau de la o nevoie, iar dacă mai găsești încă 20 de oameni dispuși să plătească pentru ceea ce le oferi poți deja să consideri că ți-ai pus ideea pe roate. Cu peste 20.000 de studenți din orașe ale Moldovei care învață în campusurile ieșene și cu părinți care încă le mai trimit mîncarea în pachete, Poșta Studențească e ca o ședință săptămînală. A celor pentru care gențile cu mîncare livrate „de la ușa părintelui la ușa copilului” sînt încă un semn de răsfăț pe care îl primesc în schimbul a cîtorva lei.

„Apucă-te tu să faci dacă nu îți place ceea ce ți se oferă”, a fost motivația pe care Liviu i-a dat-o lui Cătălin în 2008 atunci cînd por­neau prima afacere, în Pitești, o re­vistă pentru bărbați cu articole des­pre mașini și sport. O încercare de a se pune în pielea propriilor șefi, care a eșuat din cauza crizei. Că­tă­lin consideră însă că fiecare eșec este un semn al evoluției, iar lu­cru­rile nu trebuie făcute doar la intensitate de 80%, ci cît mai aproape de perfecțiune, indiferent de sus­ți­ne­rea de care ai parte. „Să nu pri­mești sfaturi de la cei care nu au fă­cut acel lucru”, spune tînărul care cre­de că majoritatea oamenilor vor­­besc prin prisma temerilor și nu din experiență, încercînd, in­conștient să-i țină și pe ceilalți la același ni­vel.

 Tinerii nu au fost nevoiți să facă vreun e­xer­­­cițiu de imaginație, ideea mustea în mintea lor încă din vre­mea studenției lor.

Serile petrecute în bucătărie pî­nă dimineața, răsfoind și reciclînd orice gînd care avea legătură cu a aduce în Iași pachetele studenților din zona Moldovei s-au concretizat abia în toamna lui 2013, cînd, așe­za­te atent pe bancheta din spate a ma­șinii, primele pachete cu mîncare ajungeau la destinatari. Tinerii nu au fost nevoiți să facă vreun e­xer­­­cițiu de imaginație sau să în­cer­ce să îi înțeleagă pe studenți înain­te de a porni afacerea, pentru că ideea mustea în mintea lor încă din vre­mea studenției lor. De atunci, de cînd Cătălin își aștepta tremu­rînd pachetul de acasă, de la Su­ceava, care de multe ori întîrzia sau se po­ticnea printr-o gară înghețată de a­tîta iarnă. „Cei care primesc mîn­care de acasă, de la părinți, știu foar­te bine despre ce este vorba. Chiar recent am adus din Fălticeni un pa­chet foarte greu, cărat de o doamnă singură. Și mi-am amintit de mine și chiar mă gîndeam cum l-ar fi dus ea singură pînă la gară sau cum l-ar fi tîrît copilul ei prin oraș”, spune bărbatul ale cărui tră­sături au ră­mas încă aceleași ca în vremea stu­denției.

Matematică pe patru roți

În cele trei zile ale sfîrșitului lor de săptămînă, pe agenda celor doi stau scrise 13 orașe din zone di­ferite ale Moldovei, toate răsu­cin­du-se în jurul unui Iași care sea­mănă cu un covrig polonez. Așezat exact în centru, cu celelalte orașe gravitînd în jurul său, atît de în­siropat și de aromat asemenea fe­lurilor de mîncare care stau pitite în genți de toate dimensiunile. Pen­tru a putea ajunge în fiecare oraș, Liviu și Cătălin trebuie să parcurgă zilnic aproximativ 400 de kilome­tri, iar pentru a se încadra în timp pentru studenți și pentru părinți, trebuie să zăbovească o jumătate de oră sau, rareori, o oră în fiecare oraș. „Cel mai greu a fost la în­ce­put cînd nu cunoaștem nici o st­ra­dă, ne mai ajutam cu Google Maps, cu GPS, însă trebuia să cunoști ora­șul la nivel de scară, pentru că lo­cul de unde luăm fiecare pachet es­te chiar de acasă, de la părinți”, po­vestește Cătălin numărînd pe de­gete clienții pe care îi aveau la în­ceput. De la doi – trei clienți țîfnoși și neîncrezători care îi sunau pînă ajungeau la destinație, majoritatea s-au transformat în clienți atît de fideli, încît au învățat deja să se în­scrie din timp pentru următoarea săp­tămînă. Iar dacă s-ar fi în­tîm­plat să fie nemulțumiți sau dacă pachetul nu ar fi ajuns intact, ar fi primit banii înapoi. Însă nu a fost vreo­­dată cazul.

Relația cu clienții trebuie întreținută pe toată durata drumului

De asemenea, Cătălin su­bli­nia­ză că pe parcurs, au învățat că re­lația cu clienții trebuie întreținută pe toată durata drumului, lucru la care soția lui Liviu este considerată un ajutor de nădejde. „Faptul că mergem prin mai multe orașe într-o zi implică punctualitate atît din partea noastră cît și a părinților, de aceea îi sunăm înainte cu cel puțin jumătate de oră pentru ca ei să fie gata și doar să coboare”, mai a­da­ugă acesta arătînd cum își cal­cu­lea­ză fiecare rută în funcție de consumul de combustibil, de kilo­me­tri, de timp sau în funcție de nu­mă­rul pachetelor pe care trebuie să le aducă.

Ora 14.00, Piatra Neamț, vineri

Primele pliante răsfirate prin că­suțele poștale din Piatra Neamț au adus primii patru clienți care au fost dublați de una dintre mamele care a avut curaj să lase pachetul cu mîncare al copi­lu­lui său în mașina celor de la Poșta Studențească. Și pentru că prima dată mîncarea a a­juns repede și a­proape caldă, la fel cum fusese pu­să în geantă, mama a dat de știre vecinilor, prietenilor sau chiar cu­noștințelor de la Buhuși și Ba­cău. „S-a oferit să ne facă și un spot publicitar gratuit care a apă­rut la televiziunea locală de acolo, a vor­bit tuturor cunoștințelor des­pre noi și ne încurajează mereu să mai mărim prețurile, spune că sînt prea mici. Acum ea este cea care strînge cîte trei – patru pachete și ni le a­duce nouă”, explică rîzînd Cătălin. De la pungi de trei kilo­grame care pot fi livrate în Iași cu trei, cinci sau șapte lei, în funcție de distanță și pînă la colete mari și genți voluminoase care pot fi transportate cu opt, 12 sau 15 lei, tuturor li se gă­sește cu atenție un loc în port­bagaj.

Ora 16.00, Bacău, vineri seară

În fiecare sfîrșit de săptămînă, ve­nirea celor de la Poșta Stu­den­țeas­că îi prinde aproape nepregătiți pe părinții din Bacău care abia ies de la serviciu și nu reușesc încă să pre­gătească bunătățile pentru co­piii lor. „Știm că e incomod și oare­cum din pripă pentru ei, fiind încă la muncă, însă acolo zăbovim cam o oră și îi așteptăm să își termine pachetul. Partea mai proastă acolo este că mereu ajungem la o oră de vîrf, iar Bacăul e destul de prost semaforizat”, spune zîmbind tînă­rul care se consolează cu ideea că au ajuns să cunoască orașele ase­menea unor taximetriști cu ex­pe­riență.

Ora 12.00, Botoșani, sîmbătă

E devreme, iar Poșta Stu­den­țească nu le-a intrat încă sub pielea botoșănenilor. Liviu și Cătălin își amintesc că în patru luni de zile au avut un singur client care să îi che­me pînă în nordul Moldovei. În­­să motivul nu este legat de ne­încre­de­re sau lipsa promovării, ci de fap­tul că există deja patru companii de transport în zone diferite ale ora­șu­lui care livrează cît mai aproape de campusuri.

Tinerii spun că atunci cînd li se cere, se mai pot abate chiar și 15 kilometri pentru a lua cîte un pa­chet rătăcit prin vreun sat din preaj­ma orașelor. Însă nu ar mai reuși să adauge noi puncte pe hartă, chiar dacă au primit cereri destul de mari și din alte locuri unde mo­men­tan nu ajung.

Ora 17.00, Vaslui, duminică seara

Cătălin spune că, în majoritatea orașelor, părinții au fost cei mai receptivi la serviciul „de la ușă la ușă”, studenții fiind aproape imuni la mulțimea de pliante pe care le primesc la cămine sau în căsuța poș­tală. Astfel, după cîte o zi de împărțit pliante prin fiecare oraș, numărul clienților a crescut de la cinci la aproape 100, iar cei 180 de lei pe care îi cheltuiau pe com­bus­tibil nu au mai rămas bani pierduți, ci s-au transformat în cîștig. „Îmi amintesc că astă-iarnă, cînd erau ninsorile alea grozave, pînă sîm­bă­tă seara aveam 14 comenzi, iar pe drum l-au mai sunat pe Liviu încă zece persoane. Nu ne așteptam la asta, el plecase singur cu o mașină mică și m-a sunat și pe mine să vin ca să putem lua toate pachetele”, spune bărbatul amintindu-și că a­cela a fost momentul cînd și-au dat seama că trebuie să ceară Moșului o dubiță cu care să poată prelua mai multe comenzi.

Părinții au fost cei mai receptivi la serviciul „de la ușă la ușă”, studenții fiind aproape imuni la mulțimea de pliante pe care le primesc la cămine sau în căsuța poș­tală.

De atunci, cei doi caută să își mărească echipa cu cineva care să le poată prelua responsabilitățile și care să poată ține ritmul cu fiecare dintre cei 100 de clienți și 100 de studenți, ținînd cont că fiecare cli­ent are povestea lui. Liviu și Că­tă­lin cred că Poșta Studențească este abia la început și că un astfel de serviciu nu ar putea să rămînă fără clienți, atîta timp cît există studenți și părinți. Pentru că orice criză e­co­nomică ne-ar lovi în moalele capului, nu ar putea stinge grija pă­rin­ți­lor și nici umple stomacul stu­den­ți­lor.