Timp liber pentru bun simț, TROC-ul făcut de patru tineri din Iași

Povești fără timbru Niciun comentariu la Timp liber pentru bun simț, TROC-ul făcut de patru tineri din Iași 100
Tinerii îi ajută în permanență pe oamenii nevoiași cu o masă caldă.

„Noi nu vrem ceva la schimb, noi primim zîmbete și recunoștința oamenilor, iar asta înseamnă enorm”, povestește Bogdan, unul din inițiatorii proiectului TROC. De un an de zile, acesta, împreună cu Diana, Alexandru și cel mai nou membru, Ioana, oferă cîte o masă caldă, haine, alimente și tratament persoanelor defavorizate din Iași și din mediile rurale. Nu au niciun fel de sponsori, totul este din bugetul propriu și din donațiile de la alte persoane dornice să ofere o mînă de ajutor celor mai puțin norocoși. Tinerii însă sînt modești și nu-și pun munca lor în prim plan, spunînd doar că sînt o punte de legătură între oamenii care sînt dispuși să ajute și cei care se află la nevoie.

Proiectul a început la inițiativa celor doi băieți, Bogdan și Alexan­dru, care au rămas prieteni buni încă din perioada liceului. „La un moment dat, cînd am mers într-o vacanță, mă gîndeam în mașină, eu fiind pasionat de gastronomie și gătind foarte mult prietenilor, că pot să fac chestia asta și pentru oamenii străzii”, povestește Bog­dan. În prima instanță, aceștia au mers și au împărțit 20 de porții de supă oamenilor din zona Gării și astfel a luat naștere „TROC-ul: o ma­să caldă pentru un zîmbet sincer”.

Între facultate, muncă și caritate

Tinerii au în jur de 25 de ani fiecare, iar trei dintre ei sînt încă studenți. Alexandru Horaicu, Dia­na Chiriţă și Ioana Benea studiază la Universitatea de Medicină și Far­macie „Grigore T. Popa” din Iași, iar Bogdan Puiu este proaspătul manager al unui restaurant. Cei pa­tru însă nu se plîng că nu ar avea timp, ci încearcă să le facă pe toate pe rînd, dar și bine. În fiecare lună ei aduc un strop de speranță în su­fle­tele oamenilor fără adăpost ofe­rindu-le ocazia să mănînce ceva de care nu se bucură în fiecare zi și să fie totodată și sănătos, fiindcă au grijă mereu ca în meniu să fie in­clusă atît carnea, cît și legumele.

Acțiunile lor au atras imediat atenția omenilor și astfel au apărut voluntari care s-au oferit să ajute și ei cum pot. Astfel ușor, ușor, pro­iec­tul a luat amploare, iar echipei inițiale de trei oameni i s-a adău­gat și Ioana. Aceasta face volunta­riat de cinci ani și a fost impresio­na­tă de activitățiile celor trei mem­bri. „TROC, m-a atras imediat prin simplitatea și bucuria acțiunii de a dărui, astfel încît am decis să mă implic și mai mult, nu doar prin simpla participare la cîte o acțiu­ne”, spune aceasta, povestind cît este de recunoscătoare, pentru că aici și-a găsit motivația și dorința de a schimba în bine comunitatea în care trăiește.

Tinerii au dorit ca acțiunea lor să fie mai mult decît una prin care fac de mîncare și o dau nevoiași­lor, astfel că au început să colecteze haine și alimente și să le ducă fa­mi­liilor sărace din mediul rural. „Pri­mim haine pe care le depozi­tăm într-o cameră și apoi se începe sortarea pe mărimi, sex și ano­timp”, povestesc ei.

Alteța Sa Regală, Principele Radu, i-a premiat pe tinerii ieșeni.

Alteța Sa Regală, Principele Radu, i-a premiat pe tinerii ieșeni.

Nu donează niciodată bani de­oarece le este frică să nu ajungă pe mîini greșite, ei cumpără toate lu­crurile necesare, le împachetează și le dăruiesc. „Dacă un om are ne­voie de pîine îi aducem pîine, are nevoie de tratament medical îl plă­tim, dar nu dăm bani în mînă. Ba­nii nu ajung de obicei unde trebu­ie. Nu știi, pînă la urmă el poate are nevoie de alimentație, noi îi dăm o anumită sumă și își ia alcool”, spu­ne Bogdan. El se ocupă mai mult cu gătitul, iar Alexandru, Diana și Ioana caută familii cu situații mai dificile. Aceștia spun că au găsit numeroase cazuri, iar din dorința de a le ajuta pe toate au format un ONG și de puțin timp au entitate juridică, lucru ce îi ajută în cazul în care se găsesc sponsori care să îi sprijine.

Printre cazurile care îi impre­sione­ază cel mai mult și cu care păstrează legătura constant se nu­mă­ră și familii formate și din 11 suflete care stau înghesuite într-o singură cameră. Aceștia îi așteaptă de fiecare dată cu zîmbetul pe bu­ze, știind că vor avea parte în acea zi de o masă adevărată gătită cu dragoste. Tinerii sînt foarte sus­ți­nuți și de către părinți. Cînd nu au timp și trebuie să se ocupe de stu­denție sau de muncă, după caz, părinții lor îi ajută gătind, sortînd hăinuțele și chiar distribuindu-le.

„Îi implicăm și pe ei în TROC. Au mai fost momente cînd a gătit mama pentru persoane, iar de 1 iu­nie a făcut și ea plăcinte în cadrul proiectului «Pie // make a kid smi­le» pentru copiii de la orfelinat. Cred că ăla a fost proiectul care m-a im­presionat cel mai mult”. Bogdan îmi povestește că au stat, au rîs și s-au jucat toată ziua. Au fost 50 de voluntari și 100 de copii, iar pentru o zi s-au transpus în lumea lor și cu greu s-au desprins din acel loc.

Premiați de către Casa Regală

În cadrul celei de-a XII-a Gale denumită „Oameni pentru Oa­meni” care a avut loc pe data de 18 no­iem­brie, Alteța Sa Regală Prin­ci­pe­le Radu a înmînat tinerilor Pre­miul Special al Juriului pentru proiectul „Swimathon Iași”. În cadrul acestui proiect tinerii au strîns aproximativ 17.000 de lei pentru renova­rea a două săli de mese plus bucă­tă­riile Spitalului de Pediatrie „Sfîn­ta Maria” din Iași.

„Membrii TROC alături de A­lexan­dra Mihăilă, o colaboratoare, ne-am înscris în acest proiect mili­tînd pentru cauza pe care o sus­ți­neam. Erau două modalități, ori se donau în funcție de cîte ture de bazin înotai, ori o sumă fixă de către ambasadori”, povestesc aceștia. Lucrările la Spitalul de Copii au în­ceput deja și constau în cons­trui­rea de la zero și do­tarea cu tot ce înseamnă aparatura medicală și achi­ziționarea unor piese de mobilier necesare pentru modernizarea ce­lor două săli. Tot ce se face este ac­tualizat în timp real pe pagina de Facebook al grupului.

Nu donează niciodată bani de­oarece le este frică să nu ajungă pe mîini greșite, ei cumpără toate lu­crurile necesare, le împachetează și le dăruiesc.

„Cîștigătorii și nominalizații Ga­lei din acest an au schimbat viețile a mii de oameni. Cu resursele de ca­re aveau nevoie, generozitatea lor și-a găsit împlinirea în fapte făcute bine, care rezolvă cauze, nu simptome”, a afirmat princepele Radu în momentul acordării premiului.

Proiectele ce urmează sînt pu­se deja pe hîrtie, iar după activitatea de Moș Nicolae, aceștia se vor axa pe sărbătorile ce urmează. Ei și-au propus să aleagă cîteva fa­milii și să le creeze un Crăciun de poveste, cu tot ce înseamnă el. Vor cumpăra brazi, mîncare, cadouri, totul ca să ofere posibilitatea unor oameni care nu au știut ce în­seam­nă pînă acum o masă de sărbători. Pentru acest proiect s-au oferit de­ja voluntari, dar tinerii mai așteap­tă și alți oameni care doresc să con­tribuie pentru a face un Crăciun mai frumos unor familii nevoiașe.

Împărțiți între studenție, sesiu­ne și muncă, aceștia găsesc timp pentru toate și spun cu ușurință că nu li se pare deloc greu ceea ce fac. Pe lîngă învățatul pentru examene, timpul liber și-l alocă pentru a face bine, și încearcă ca fiecare zi care trece să conteze, să nu fie în van. Pentru 2016 tinerii încearcă să gă­sească o strategie pentru a atrage cît mai multă lume în ONG-ul lor. Fie că vor să fie membri sau doar voluntari, aceștia își doresc susți­ne­re din partea oamenilor. „Ne gîn­dim la o strategie. Să ne împărțim cumva pe departamente și să ve­dem criteriile pentru persoanele care vor să se înscrie”, afirmă Bogdan.

Ei au în plan să ajungă să dis­tribuie în fiecare săptămînă mîncare oamenilor străzii, iar pe viitor își propun să meargă la familiile din mediul rural, să asigure ne­voi­le sanitare și educaționale în satele care nu dispun de astfel de con­diții. Aceștia cred cu tărie că trebuie doar să vrei cu adevărat să faci ceva pentru comunitate. „Oricînd găsești timp să faci o faptă bună pentru cei mai puțin norocoși de­cît tine!”

Autor:

Beatrice Juravle

Redactor şi şef de departament la „Opinia studențească”, studentă în anul al III-lea la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top