Tratament pentru suflet

„Ce este? Vă temeți de o înțe­pă­tură?”, spunea pe un ton con­vin­gă­tor cel mai curajos băiat din gru­pul de studenți de pe holurile Fa­cul­tății de Mecanică de la Uni­ver­si­ta­tea Teh­nică „Gh. Asachi” din Ia­și. În 2004, în timpul unei campanii de in­formare HIV/SIDA, Io­nuț a ales să fie primul care să se tes­teze. Era pozitiv. A ajuns la Fun­dația Ală­tu­ri de Voi România să își facă or­dine în gînduri și-n sim­țuri și, din acel moment, lumea lui a prins un nou contur: zilele se adună în jurul orelor 9.00, 12.00 și 21.00 cînd organismul lui așteaptă pas­ti­lele de care e dependent.

Ionuț și-a adunat fărîmele de cre­dință și a terminat prima faculta­te. Apoi a mai făcut un salt și a ajuns să studieze „Bioingineria” la Uni­­ver­sitatea de Sud din Pa­ris. Pe drumul cu sens unic, 2010 i-a spus „Stop”, pentru că tra­ta­mentul lui a fost întrerupt de trei ori din cauza lipsei fondurilor de la stat. În ianuarie și februarie 2011 s-a întîmplat la fel. „Medicamentele exis­tă în farmacii cu circuit în­chis, iar schema mea este de ap­roa­pe 550 de euro pe lu­nă. Chiar dacă le-aș fi găsit, n-aveam bani să le iau. Cantitatea de vi­rus era nedetectabilă cînd aveam tratament lunar, acum viru­sul capătă teren, reușește să păcă­leas­­că” spune, încercînd să nu se la­se încurcat de o răceală care-l ne­că­jește de cîteva zile. Vrea să reia cursurile la spe­cia­lizarea „Bio­in­gi­ne­rie” la Uni­­ver­sitatea de Me­di­cină și Far­ma­cie „Gr. T. Popa” din Iași de la anul și apoi „vreau să fac un rezidențiat pe Medicina Mun­cii, ca să pot avea un serviciu. Am încercat să mă angajez, însă cele mai multe dintre răspunsuri au fost categorice: ești o persoană cu handi­cap, nu ești o persoană care să dea randament și să aducă profit în fir­mă”.< Întrebări fără rost

Dorința „să fiu normal și să fiu recunoscut ca fiind normal” pare că nu i se va împlini curînd. Un control stomatologic i-a arătat că „normalul” este perceput diferit, pentru că nu a găsit medici care să-l tra­te­ze. „Le este frică de persoane sau de frica sterilizării instrumentarului. Da­că îl informam înainte nu mă pri­mea, așa că i-am spus medicului  du­pă ce m-a tratat.”

Nu îl interesează răs­pun­surile la întrebările „De ce?” sau „Cum s-a în­tîmplat?”. Nu mai poartă astfel de lup­te cu el, ci își găsește liniștea în alte idei: „ am rămas cu relațiile cu cei din jur și prefer să trăiesc mo­mentul. Orice ar fi, viața merge mai departe; nu poți să o schimbi, dar poți să o îmbu­nă­tă­țești. Nu poți să dai timpul înapoi și să nu mai fi bol­nav”. A crescut într-o familie cu cinci frați, fără tată și sub mînă as­pră a mamei. Ei „au tăcut, au în­ghi­țit și l-au acceptat”. Ionuț a adus pliante acasă, le-a așezat cu grijă la vedere, pentru ca să-i pregătească și să-i învețe ce este HIV/SIDA.

Îmi vorbește despre iubire și re­la­ții fără să se înfrîneze: „este mai bine să ai o relație cu cineva sero­pozitiv, pentru că riscul este altul”, spune, învîrtind în palme o ceașcă roșie plină cu ceai. Ultima relație s-a terminat pentru că viitorul are semne­le lui: „vreau să-mi termin stu­dii­le, să-mi găsesc un serviciu și apoi pot vorbi de căsătorie sau copil cum voia ea. Între a risca chiar și 1% și a-mi dori un copil, prefer să nu risc și să nu treacă prin ce am trecut eu. Avem o viață normală și diferită în același timp. Efecte adverse, stres, nervi, da­că eu trec prin asta, nu vreau să treacă și copilul meu. Îl con­damn”, îmi spune Io­nuț, fă­ră nici o ezitare în glas. Se bu­cu­ră zile întregi de mirosul florilor din gră­di­nă. Îngrijește aproape 70 de iepuri și se gîn­dește cum ar fi să-i vadă ochii toată Ro­mânia. „Cel mai bine e să imortali­zezi fie­care mo­ment, eu am în minte cîte tablou cu fie­care, cu prietenii mei, în care eu mai pun cî­te o ima­gine. Aș vrea ca ei să-și amintească de mine că fiind haios, spiritual, distractiv, pus pe șo­tii, ve­sel și trist în anumite pe­rioa­de”.

Mă privește senin, îmi spune că răceala nu vrea să-l lase de zile bu­ne și că ia antibiotice. Și în aceste mo­mente fruntea i se încrețește a pre­ocupare. Vrea să îi ajute pe cei care se află în alte stadii ale bolii. A ac­ționat în instanță toți actorii din să­nă­tate care au condiționat în­tre­ru­pe­rea tratamentului: pe ministrul Să­nătății, pe directorul Casei Na­ți­onale de Asigurări de Să­nă­tate, pe directorul Casei Județene de Asi­gurări de Sănătate și Spi­ta­lul de Boli Infecțioase „Sf. Paras­chi­va” Iași, pentru a arăta că „mi s-a în­căl­cat dreptul la viață”. „Două lu­cruri sînt sigure: nașterea și moar­tea. Da­că te-ai născut, trebuie să ac­cepți și că vine acest moment. Amici de-ai mei au plecat înaintea mea și m-am obișnuit cu gîndul că mai devreme, peste cinci ani sau mai tîrziu, eu tot acolo voi ajun­ge.”

Diana IABRAȘU