Valeni, satul cu redactia de ziar pe ulita

Asezata in mijlocul padurii, la vreo 20 de kilometri de Roman, comuna Valeni pare sa nu figureze pe harta. Dupa ce iesi din oras, mergi orbeste tot inainte sperind ca vei da cu ochii de un indicator, schimbind peisajul de blocuri turnate inainte de ’89 cu unul in care casele de chirpici stau cu portile deschise asteptind macar un om sa le calce pragul.  Dimineata din Valeni arata altfel. Oamenii stau in fata portilor, discuta aprins peste gard sau pun tara la cale in fata la “Morencuta”, barul sotiei primarului. Pentru satenii de aici, primarul, politistul, medicul, invatatoarea si preotul au tiparit, pe 1 decembrie, primul numar din “Foaia Valenilor”.

Primarul cu noua troite

Ionel Stoleru este acel primar care da mina cu toata lumea. Pentru a relationa mai bine cu oamenii de aici, politicianul a venit cu ideea ziarului “Foaia Valenilor”. “La inceput a fost o gluma, dar apoi ne-am gindit ca ar fi bine sa il facem”, explica primarul cu zimbetul pe buze. “Oamenii trebuie sa stie ce se intimpla in satul lor.” Este mindru de cei cu care lucreaza, toti il sustin si il lauda. “Ei chiar citesc si ii incinta ca este gratuit. Chiar am fost intrebat daca il mai scoatem”. Pe 1 decembrie a aparut primul numar, iar Ionel Stoleru a impartit cele 700 de exemplare tuturor familiilor din comuna, impreuna cu un calendar si o felicitare de Craciun. “Acum au certitudini: acolo scrie negru pe alb ca ei exista si asta ii face sa fie mai buni, sa zimbeasca. Ma bucur sa ii vad asa”. Colaboreaza la fel de bine si cu “redactia” si este receptiv la orice propunere. Rubrica la care va scrie in fiecare luna tine loc de editorial si o va folosi ca prilej sa le multumeasca oamenilor ca l-au ajutat sa ajunga aici. Ziarul e ultima sa realizare. Pina acum si-a tinut promisiunile, satul va avea doi kilometri de “drum” asfaltat si a facut pace intre comunitatea rromilor si cea a romanilor din cele trei sate ale comunei. “Sint multi tigani, dar o ducem bine cu ei. Trebuie sa ii implicam si pe ei, sint de-ai nostri. Sint si rai printre ei, asa cum sint rai si printre noi”. Tot el a construit 17 fintini viu colorate, “pentru ca asa este crestineste” si noua troite, ca sa le aminteasca oamenilor de Dumnezeu.

Militianul, prietenul copiilor

Vizavi de Primarie este cladirea de unde politistul, sef de post, Cristian Cocea, impreuna cu cei doi colegi ai sai, are grija de siguranta satului. Cu cei din “redactie” a constituit Grupul de Actiune Comunitara, bazat pe moto-ul “Sate fara criminalitate” si un blog.  “Este singurul de acest fel. De aici ne-a venit ideea unui ziar, pentru ca Internetul este facut pentru cei tineri, astfel, cele 120 de persoane peste 90 de ani pot citi aici ce vad altii pe blog” Tot el este si cel care a negociat cu tipografiile: “am tras de ei pina au lasat la 30 de bani foaia”. Preocupat de linistea din sat, explica rostul publicatiei intr-un articol care tine loc de argument: “Aceasta publicatie a fost creata in scopul educarii antivictimale si antiinfractionale a cetatenilor”. A reusit prin concursurile organizate cu ajutorul primarului sa se apropie de cetateni. “Inainte, copiii se uitau la mine cu frica. Ei cred ca militia ii bate si fugeau de noi. Acum sa vezi cum vin si ne saluta si ne spun ce au patit”. Spune ca ziarul are succes si crede ca este motivul principal pentru care oamenii se inteleg mai bine acum, “faptul ca aici scriu cei mai importanti oameni din sat ii face sa aiba incredere in noi. Nu am mai auzit de batai sau furturi si asa erau putine, dar acum deloc. Asta e bine pentru noi, ma bucura”. Idealurile sale sint mari, politistul Cocea ar vrea sa fie cite un numar din “Foaia Valenilor” in fiecare comuna din apropiere si spera sa obtina in curind acceptul pentru un muzeu al satului, pentru care este sustinut de preot.

Noul numar al ziarului va fi mai “stufos” si politistul lucreaza cit de mult poate impreuna cu medicul Sorin Bolog. “Colaboram bine si vrem sa avem cit mai multe pagini. In numarul acesta vor fi opt, am introdus rubrica de stare civila, unde vom scrie cine cu cine s-a mai maritat, cine s-a nascut si tot asa. La fel, avem si o parte unde apare cine este sarbatorit in luna cu pricina. Totul merge bine deocamdata”. La fiecare cinci fraze il pomeneste pe primar si cit de mult se ajuta reciproc. Nu zimbeste decit foarte rar si vorbeste coerent, fara pauze. Mai vrea ca atunci cind cauti pe internet in dictionar cuvintul “comuna” sa apara poza cu Valeni.

La sat nu-i ca la oras

Vine de la Iasi si nu s-a adaptat usor la viata fara apa curenta si gaz. Sorin Bolog este cel care se ocupa de partea “tehnica” a ziarului. El pune in pagina textele pe care le aduna politistul Cocea si vrea, la fel ca ceilalti, sa aduca Valeniul pe buzele tuturor. “Grupul acela de actiune a aparut din nevoia de comunicare, zic eu. Aici nu exista radio, parca sintem rupti de restul lumii. Am incercat sa pun Valeni pe Google Earth si cred ca am sa reusesc pina la urma”. Inca vede o anumita reticenta la informatie a oamenilor de aici. “Timpul trece altfel la sat. Gindirea este alta. Trebuie sa isi gaseasca identitatea”. Chiar daca lucreaza bine cu ceilalti membri, are viziuni diferite asupra ziarului: “as fi vrut ca primul numar sa fie mai aerisit, informatia este prea multa deodata. Poate fotografii mai mari ar fi atras altfel atentia, dar nu depinde numai de mine. Oricum, este foarte bine ca il avem”. E cunoscator al strategiilor de marketing si ii ajuta cu placere pe ceilalti colegi de redactie sa dea un aspect placut ziarului. Totusi, simte o incremenire a celor de aici. “Educatia este prima lor problema si apoi infrastructura si celelalte”, spune, accentuind cuvintul “educatie”. Sala de internet P@PI (Punctul de Acces Public la Informatie) este inca unul din lucrurile de care medicul este foarte mindru. “Copiii invata prin joc, dar trebui sa aiba si o anumita deschidere. Internetul este foarte binevenit aici.”

Foamea le taie pofta de carte

In cladirea care seamana mai mult a casa boiereasca decit a scoala, invata 128 de elevi si 42 de prescolari. Directoarea Vasilica Aungurenci vede in ziarul “Foaia Valenilor” o posibilitate de inchegare a comunitatii. “Aceasta plecare la drum cu foaie pentru minte, inima si comunicare, devine un motiv de reflexie, o materializare a tuturor gindurilor si dorintelor noastre comune”, scrie aceasta in pagina a treia. Problema care o preocupa cel mai mult este absenteismul de la ore. “Din pacate trebuie citeodata sa mergem noi dupa ei, acasa. Unii au de mers un kilometru pe jos pentru a ajunge aici. Avem si multe familii sarace, care nu isi pot trimite copiii la carte. Prefera sa ii tina acasa, mai ales cind se face mai cald afara. Iarna nu vin unii nici atit, pentru ca nu au cum sa ajunga.” Vorbeste calm, ca si cum ar preda unui copil de clasa a doua. A copilarit aici si acum s-a intors, in schimb copiii i-a lasat la Roman, “la o scoala de elita”. Copiii de aici se lasa usor demoralizati, “au fost la olimpiade pe la Horia, dar rezultatele nu au fost cele asteptate si nu s-au mai dus”. Crede si ea, ca toti ceilalti, ca blogul, ziarul si tot ceea ce se mai face cu satul lor vor ajuta la ridicarea nivelului educatiei. “Este extraordinar ca intr-o comunitate atit de mica, sa primeasca mesaje unii de la altii prin intermediul unei hirtii, sa se recunoasca acolo.” Tot pe pagina a treia a fost publicata o poezie a unei fete din clasa a VI-a, “S-au bucurat toti. Nu stiu ei prea bine ce se intimpla, dar toti sint mindri de colega lor”.

Bibliotecara este si ea venita in Valeni tot de dragul copilariei. Este aici de un an si a reusit sa ii adune pe cei mici si sa le faca pofta de lectura, desi stomacul le este aproape gol. Pentru numerele viitoare vrea sa propuna rubrici despre autorii clasici romani, dar “cred ca este greu de realizat. Copiii trebuie luati incet.” In aceeasi cladire cu cabinetul medical, biblioteca este o incapere mica, mobilata cu rafturi si doua scaune trase la gura sobei. Printre aproximativ 4.400 de exemplare si 85 de fise de lectura, copiii pot viziona si filme si sint invitati in fiecare zi sa petreaca cit mai mult timp aici. “Facem tot ceea ce putem, dar nu vom reusi sa ii atragem prea mult. Si treaba asta cu Internetul ar trebui folosita altfel. Ei cred ca pot sa se duca acolo, sa scoata un material si sa-l dea la scoala”. De aceeasi parere cu medicul, crede ca odata ce copiii nu au sustinere din partea parintilor, nu vor veni sa citeasca. Totusi, spune ca este bine pentru comunitatea lor sa aiba un ziar unde copiii isi pot citi textele. Crede ca ii ambitioneaza.

Liturghia din presa

Ceata nu te lasa sa vezi detaliile de pe cladirea veche a bisericii din vremea boierului Stircea. Acum, mostenitorii lui revendica intreg satul si ii ajuta pe cei care locuiesc aici sa progreseze. Preotul Ouatu este practic singurul care sta aici zi si noapte. La casa parohiala a adus ce imbunatatiri a putut. Pasionat de istoria locului, ar putea sa povesteasca ore intregi despre felul in care satul s-a schimbat. Ziarul a fost o provocare pentru el, “este foarte bine ca acum prin rubrica “Sfatul duhovnicului” oricine poate intra in biserica. Avem multi batrini care nu mai pot veni pina aici, dar daca citesc acolo in ziarul lor le este de ajuns sa stie ca nu au fost uitati”. Desi nu a mai scris pina acum la un ziar, este sigur ca textul sau este bine primit in orice casa si isi sustine colegii. “Ii ajut cum pot. Este un lucru foarte util aici, avem nevoie de informare si comunicare.”

Asezate unele linga altele, departe de ulita principala, cladirile celor mai importante institutii din satul Valeni ramin pustii dupa ora patru dupa amiaza. Frigul si burnita ii indeamna pe cititorii fideli ai ziarului sa guste din noul vin adus la “Morencuta”. Aici primarul are cite o vorba buna pentru toata lumea. Discutiile nu amintesc decit marcile de tigari de mult uitate de “tineret”. Din cind in cind cite un muncitor care lucreaza la cladirea noii scoli il intreaba pe primar ce mai este de facut. Un barbat imbracat in costum de camuflaj si ghete lungi ii face ochi dulci “crismaritei”, care se apropie din ce in ce mai mult de soba calda. Pesemne n-au citit si maxima lunii din “Foaia Valenilor”: “Birfa zboara repede prin comunitatile mici”.

Adriana ZAVOI