Viitorul, căutat în familie

„Sînt puțini oameni care gîndesc pe cont propriu, de aceea sînt ușor de manipulat po­litic. Nu avem nevoie de oameni înhămați la capul gîndirii altcuiva, avem nevoie de oa­meni care nu sînt limitați, ci liberi în gîndire”, îmi spune un bărbat de statură medie, trecut de 50 de ani, pe capul căruia strălucesc niște fire albe. Afară e frig, iar străzile din Chișinău sînt goale, doar pe micile drumușoare de printre blocuri mai zărești niște oameni care se în­dreap­tă spre secțiile de votare. Și mămicile cu copii de mînă sau în brațe au ieșit la vot. Familii întregi cu părinți, bunici, copii mici sau studenți merg încet cu buletinele spre Școala primară „Antonin Ursu”.

Votează în sala sportivă care de altfel e for­ma­tă din două camere mici unde toată lumea se îm­bul­zește. La un moment dat, s-a iscat un scandal cu un tînăr rus care a vrut să fugă acasă cu buletinul de vot, după cum îmi spune un observator. Ăsta e singurul lu­cru ieșit din comun care s-a întîmplat de di­mi­nea­ță în secție. Republica Mol­dova, în com­pa­ra­ție cu România, are un alt sistem de vot. Aici da­tele sînt introduse într-un sistem electronic centralizat, însă di­mineața serverul a dat o eroare. Toți specialiștii IT au încercat să re­pa­­re eroarea însă nu au reușit și astfel par­ti­ci­pa­­rea la vot a fost înregistrată în mod tradi­țio­nal, pe suport de hîrtie, iar cînd problemele teh­nice s-au rezolvat, cele două tinere operatoare înscriau da­te­le alegătorilor în sistemul centralizat.

O coadă pentru coasă

„Văd că aici trecem repede”, spune o fe­meie cu obrajii roșii unei vecine. „Andrei stă de dimi­nea­ță la coada din Moscova și tot încă nu i-a ajuns rîndul”, îi explică aceasta. Fiul ei e plecat de cîțiva ani la muncă, iar aici i-au rămas părinții și fiica. Copila e în clasa întîi și a venit la vot cu bunica. Fetița privește cu­ri­oasă în jur de la înălțimea unui pitic și trece împreună cu bunica sa-și pună ștam­pi­la pe buletinul de vot „E mare, trebuie să știe”.

O soție își ia soțul la braț și ies din sala sportivă. Cu un zîmbet pe buze și mărind pasul îl întreabă pe cine a votat. „Pe oameni mari”, rîde acesta. Bărbatul se oprește în dreptul unui copac și spune că „e stejar, trebuie tăiat”. Fiecare bloc găzduiește afișe elec­torale, unele vopsite în roșu, altele în verde, iar ici și colo mai zărești cîte un stejar al Partidului Liberal Democrat din Mol­do­va, un buchet de trandafiri roșii al Partidului De­­mocrat din Moldova, o săgeată albastră a Par­­ti­dului Naţional Liberal, un măr violet al Partidului Popular din Republica Moldova, o floare de floa­rea soarelui, o balanță, un pumn. Unele afișe sînt rupte, altele încleiate deasu­pra altora, pentru că fiecare vrea să se scoată în evidență, dar tot nu pot întrece ro­șul și ver­de­le care au împăienjenit întreaga capitală.

O bătrînă într-un palton negru și cu ba­tic pe cap se uită lung la mine, nu înțelege ce o întreb. Mă roagă să-i repet în limba rusă, româna a uitat-o sau nici nu a știut-o. Bă­trî­na are așteptări mari de la alegerile din acest an, vrea o pensie mai ma­re, un viitor mai bun pentru copiii și nepoții ei. Niș­­te tineri afir­mă cu voce tare că au votat Partidul Liberal (PL), în frunte cu Mihai Ghimpu. Îl susțin pe el de­oarece vorbește ceea ce gîndește. „Avem mul­te așteptări din toate punctele de vedere, dar în primul rînd să fie liniște, să nu ne mai cer­tăm, să nu ne mai ciondănim unii cu alții și să nu ajun­gem la război împotriva fraților noș­tri”, îmi spune în șoaptă o femeie trecută de 40 de ani. Duminică, în Basarabia, lupta s-a dat între două tabere și oa­menii au avut de ales între Europa și Uniunea Vamală, chiar dacă fata învață la Torino, iar bă­ia­tul lu­crea­ză în Sankt Petersburg.