Vindecarea prin bucuria de a fi

De aproape doi ani, aproximativ 30 de persoane se întîlnesc periodic pentru a expune, fără niciun paravan, toate lucrurile prin care au trecut sau prin care trec în continuare, de cînd au fost diagnosticați cu cancer. Deși nu se văd decît o dată pe lună, iar momentan nici măcar nu au un spațiu al lor, cei care alcătuiesc Asociația Psihoterapeutică „Bucuria de a fi” se întîlnesc în continuare nu doar pentru a discuta despre experiența care le-a „zdruncinat” viața, ci și pentru a pune la cale noi metode și proiecte.

Mihaela Palade e o femeie micuță de statură, cu părul vopsit într-o culoare roz deschis, cu un zîmbet care îi este constat întipărit pe față, cu ochii mari care lucesc de fiecare dată cînd începe să vorbească despre un subiect care o preocupă. Psihoterapeut care se ocupă de ani buni de terapie oncologică, Mihaela este cea care a fondat, în octombrie 2017, Asociația „Bucuria de a fi” care acum numără mai bine de 30 de persoane. „Am înființat-o după ce am avut experiența bolii. După ce am făcut tratamentul mi-am dat seama că atunci cînd treci prin această boala ai nevoie de sprijin și, fiind și psiholog, căutam grupuri de suport pentru că știam că e mult mai ușor să traversezi perioada auzind și alte povești de viață, dar nu am găsit în Iași niciun astfel de grup”, povestește Mihaela rămînînd cu privirea pierdută undeva pe peretele alb din fața ei. Acum, după ce a trecut prin această experiență „soră cu moartea”, așa cum o denumește, nu-și dorește decît să-i facă și pe oamenii aflați în aceeași situație să-și dea seama că un astfel de diagnostic te poate schimba și în bine.

Să asculți

Cînd a știut că vrea neapărat să înființeze un astfel de grup, Mihaela Palade a adunat în jurul ei oameni despre care știa că au trecut prin aceeași situație. „Am căutat persoane care au trăit experiența și am vorbit, am povestit și m-a ajutat foarte mult psihic să văd că mai sînt persoane care trăiesc după ani de zile, pentru că momentul în care primești diagnosticul e o condamnare la moarte, ai impresia că mori chiar în momentul acela”, spune femeia pe un ton mai grav. Prima persoană care s-a alăturat proiectului a fost pacienta cu care Mihaela a fost internată, iar după ea au urmat și celelalte femei pe care le-a cunoscut în perioada tratamentului. De acolo, cu un nucleu deja format, au reușit să mai strîngă în jurul lor tot felul de persoane care aveau nevoie de „vindecarea” colectivă, aveau nevoie să audă de la alți oameni că „există viață și după cancer”.

Deși acum, în asociație, majoritar este numărul de femei, din cînd în cînd, la întîlnirile lunare mai participă și doi bărbați care, deși nu sînt la fel de deschiși ca ele, continuă să vină, să asculte și să își împărtășească pe cît pot trauma prin care au trecut. Chiar dacă femeile sînt de obicei mai deschise în această privință, lucrurile se pot complica din cînd în cînd, căci nu toate persoanele care participă la întîlnirile Asociației „Bucuria de a fi” sînt dispuse sau pregătite să rămînă în continuare alături de grup. De curînd, spre exemplu, una dintre persoanele nou-venite nu a putut rezista pentru mai multe ședințe și a plecat, explicînd că nu poate auzi alte povești. „E o persoană foarte tînără, specialistă în oncologie, deci știe foarte bine despre ce e vorba. Are acum o formă de cancer agresivă care nu răspunde la tratament și a venit la cîteva întîlniri, dar nu a mai suportat, a spus că simte nevoia să fie afară, în natură. E cumva tragic, se măritase și în loc să meargă în luna de miere și-a scos sînul la tratamentul de chimioterapie”, povestește Mihaela Palade oftînd.

Să rîzi

Tot Mihaela spune că cel mai adesea oamenii au impresia că întîlnirile acestea pe care le organizează sînt „văi ale plîngerii”, că persoanele se adună acolo pentru a-și plînge de milă, ori, după cum povestește ea, întrevederile sînt pur și simplu, momente în care cei prezenți să se simtă bine. Rîde zgomotos atunci cînd își amintește cum a decurs întîlnirea din această lună, din martie, și spune chiar că „au rîs ca niște căprițe”, iar asta le-a uimit pe cîteva dintre femeile care erau acolo la prima întîlnire. „Au venit și trei persoane care fac acum tratament și care și-au povestit durerea și faptul că trăiau experiența asta psihică îngrozitoare. Am văzut atunci cum toate au sărit și au explicat cum a fost experiența lor, au oferit sfaturi, susținere. S-a rîs atît de mult în seara aia”, explică psihoterapeutul.

De cele mai multe ori, atunci cînd au loc aceste „ședințe” lunare, una dintre persoanele prezente vorbește despre hobby-ul său, iar apoi, preț de aproximativ o oră, încearcă să facă ceva care să se lege cît de mult posibil de acea pasiune. Dacă ar avea un spațiu al lor, astfel de întîlniri ar avea loc săptămînal, iar activitățile ar fi mai diversificate, de la meditație pînă la lecții de dans și terapie prin rîs căci, așa cum explică Mihaela, în situații de acest gen, orice astfel de activitate poate ajuta. Au printre ei, tot felul de persoane, cu meserii diverse și de aceea au ajuns la o astfel de înțelegere. De exemplu, una dintre femeile care face parte din grup este profesoară de dans la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, iar de curînd, din cauza diagnosticului, a luat și cîteva lecții de „eliberare a durerii prin dans”pe care vrea să le dea mai departe și colegelor ei.

Din cauza lipsei de spațiu, nu pot face întîlniri cu specialiști în oncologie. Au vorbit însă cu persoane care, deși fuseseră diagnosticate cu cancer și li se mai dăduse foarte puțin timp de trăit, au reușit să supraviețuiască mult mai mult decît s-ar fi așteptat medicii. „Chemasem o doamnă care avea mai bine de 80 de ani, deci aproximativ 40 de cînd fusese diagnosticată – și fusese diagnosticată cu o formă gravă, i se mai dăduseră șase luni de trăit. A mers și a făcut chimioterapie și le spunea mereu doctorilorcă nu are timp să moară”, poveștește Mihaela rîzînd și explicînd cît de mult te poate ajuta să vezi o persoană care a înfruntat asta și a trecut mai departe.

Să oferi

Printre astfel de workshop-uri, asociația se mai ocupă și de evenimente caritabile, încercînd să strîngă bani pentru a cumpără diferite lucruri pentru a-i ajuta pe cei internați în spitale. De curînd, în urma unui concert pe care l-au organizat, au reușit să acopere cu banii adunați taxa pentru un studiu cu durata de un an, prin care copiii bolnavi de cancer internați la Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii „Sf. Maria” vor primi gratuit antibiotice de ultimă generație. „Pe lîngă asta, eu prinsesem o ofertă bună la niște aparate pentru decontaminarea aerului, care ucide viruși și microbi și chiar voiam să le cumpăr, dar cînd am auzit că taxa asta e mai importantă de plătit, am renunțat. M-am întîlnit mai apoi cu cineva și chiar dacă eu de obicei nu cer bani, m-am uitat în ochii lui și i-am zis că mi-ar trebui 5.000 de lei, iar persoana respectivă a sunat un prieten, un om de afaceri care n-a ezitat să mi-i dea cînd a auzit că e vorba de copii. Contabila lui m-a întrebat «500 sau 5.000?», iar cînd a auzit a spus «Doamne, șeful n-a dat niciodată atîția bani», povestește Mihaela parcă și acum surprisă că a reușit să convingă pe cineva să contribuie cu așa o sumă.

Au reușit, pînă acum, să „rezolve” cîteva dintre probleme cărora și-au propus să le dea de capăt, însă atunci cînd se gîndește la cîte mai sînt de făcut, Mihaela Palade oftează și se încruntă. E supărată pînă și pe ea pentru că, pînă la diagnosticare, deși se credea a fi o persoană destul de informată, nu făcea lucrurile la timp. „Așa ne-am obișnuit să fim. Să lăsăm totul pe ultima sută de metri. Aici sistemul e mai bolnav decît noi toți la un loc”, spune femeia, iar apoi continuă prin a explica cum, probabil dacă ar fi mers la o tomografie înainte de vîrsta de 44 de ani, și-ar fi primit diagnosticul mult mai devreme, iar boala ar fi fost mult mai ușor de înfruntat.

sursă foto: Facebook – Asociația Bucuria de a fi