Zece proscrisi in poarta cimitirului

Dintr-o data scena devine neincapatoare pentru cei zece oameni cu pancarte agatate de git. Art. 211 Cod Penal, art. 215 Cod Penal, Legea 678/2001 sint citeva dintre etichetele pe care le poarta detinutii. Se plimba pe scena fara vreo destinatie, cu capul in pamint, apasati parca de un aratator imaginar.

In fata defilarii pacatelor, lumea misuna sa-si gaseasca un scaun. Marea majoritate sint tineri, inghiontindu-se unul pe altul si pufnind in ris. Dupa ce forfota amuteste, pe scena ramine doar un pat, o masa si un singur om. Nea Fane sta intins pe pat, sub sigla luminata cu neoane verzi: Adapost “Speranta”. Are din nou vechiul lui cosmar: gratii, un perete mizgilit cu porunca: “Sa nu ucizi”, ciocanelul judecatorului, ce izbeste masa, umbra criminalului. A stat in inchisoare exact 7304 zile si nopti, adica 20 de ani. Pentru ca si-a omorit fratele. Acum, desi si-a ispasit pedeapsa, cosmarurile nu l-au iertat.

O lume prea ingusta

Dupa eliberare, s-a trezit azvirlit intr-o lume pe care nu o mai cunoaste, in care biletul de tramvai s-a scumpit si, in centru, prea multe cladiri sint din sticla. Nea Fane nu stie sa faca altceva decit sa se sinucida. Tacut, isi ia sfoara alba si cauta un loc de unde ar putea atirna si el. Dupa atita timp nu-l mai pazeste nimeni, ca sa-l mai poata opri.

S-a refugiat in Adapostul “Speranta”, asezat, nu intimplator, linga cimitir, adica la marginea societatii si a orasului. Zece la numar, cei aciuati in acest loc au venit fiecare cu alta poveste, maistrul constructor, consumatorul de droguri, paznicul de cimitir, copilul strazii, femeia parasita. Insa toti au un numitor comun: au facut puscarie.

Adunati gramada, fiecare ii arata celuilalt ca nu el e cel mai nefericit caz. “Daca vrei sa te sinucizi, eu nu te opresc”, ii spune paznicul de cimitir, care a primit trei ani de inchisoare pentru profanare de morminte si mutilare de cadavre. De fapt, treaba lui era sa vinda hirtie igienica si locuri de veci, “dar intr-o zi a venit unul si-a zis ca-l vrea pe fra’su acasa. I-am zis sa-mi dea citeva sute de mii, dar pentru ca nu

mi-a dat destul, i-am dat doar capul si bustul, picioarele le-am pus intr-un sac”. Apoi s-a trezit cu citatie de la Craiova.

Nea Fane se gindeste la anii de inchisoare ca la o paranteza absurda, iar cu asta nu poate trai. “Degeaba urli, degeaba te dai cu capul de gratii. Dumnezeu nu te aude, el e in primul rind surd”, spune batrinul, stringindu-si basca la piept.

In scena apare Doinita, care nu suporta ca e femeie, dar uraste barbatii. Toate vesmintele care aparent nu se potrivesc unele cu altele o fac sa schiopateze elegant in timp ce matura. Acasa o asteapta un copil dintr-o casnicie nefericita, pentru care a venit la adapost sa caute tata. Nea Fane, prea batrin pentru astfel de jocuri, ii ofera o jucarie de plus cu care spera sa-i ridice moralul.

Batrinul e obosit. Se sinucide miine, azi mai bine se culca. Insa in scena se bulucesc toti din adapost, cintindu-i pe toate vocile “La multi ani!” si impingindu-i sub barbie un tort cu o luminare. Il induioseaza. “Ma prefac ca sint tare, ca mi-e usor. Mint pentru a ma apara de lume. Ce le pasa lor de tristetea mea? Ei nu stiu, dar viitorul si realitatea ma sperie, asa cum ma sperie durerea. N-as vrea sa dezamagesc din nou. As vrea sa nu ma mai acuze, sa nu ma mai intrebe ce, cum, cind. Oamenii pot trai si fara explicatii”.

Dumnezeu da din coada

Nimic nu pare sa-l ajute cu adevarat, nici domnul in geaca neagra care se urca pe masa si-i striga, fluturindu-i Biblia pe la nas: “Daca doresti sa faci parte, trezeste-te!”, nici nepotii lui care ii urla in ceafa: “Datorita tie n-am avut tata. Sa mori!”. In cusca lui, din mijlocul scenei, inconjurat de toti cei care au ceva sa ii spuna, nea Fane isi aminteste ca inainte sa moara, ar vrea sa isi implineasca visul: sa manince singur un porc. Apoi moare.

Pe scena paseste in salopeta lui albastra acoperita de un halat alb, groparul. “Eu am avut un ciine si i-am pus numele Dumnezeu. Ii plac biscuitii varsati. Intr-o zi s-a pisat scurt in biserica, iar popa a strigat: “Sariti, a turbat Dumnezeu!”. Apoi l-am ascuns, asa ca numai eu am ajuns sa stiu unde e Dumnezeu”. Se intoarce spre nea Fane care zace chircit in cusca lui si-i arunca peste o mina de pamint.

Laura BABAN