ARGUMENT | Cine mătură nisipul de sub scoici

Costineștiul își primește turiștii cu gura deschisă. Întîi pare că le scoate limba, momindu-i cu cluburi strălucitoare, discoteci neîncăpătoare, plaje fără de sfîrșit și suveniruri din toate colțurile mapamondului. Apoi, odată trecuți de maxilarele-i întredeschise, Costineștiul îi înghite pe toți cei care au avut curajul să-i calce pragul. Prinși într-un drum cu un singur sens, turiștii iau la rînd tarabele, plajele și cluburile, iar cînd pleacă spre casă se simt de par că s-ar fi trezit dintr-un vis fără căpătîi. De parcă au pășit, hipnotizați, teleghidați, prinși într-un miraj care le-a luat, pentru cîteva zile, mințile. Unii se bucură să se lase purtați departe de cotidianul lor mohorît și monoton, în timp ce alții își împart pumni cînd văd, la sfîrșitul sejurului, nisipul care a luat locul bancnotelor din portofel.

În această ediție specială a „Opiniei studențești”, am mers pe urmele tuturor. Am urmărit turiștii veniți la furat de soare prin cluburi, discoteci, la concerte și le-am găsit pașii îngropați în nisipul plajelor din alte stațiuni. Din stuful Vămii Vechi, nămolul Techirghiolului, luxul Mamaiei și pustietatea Olimpului ne-am întors în Costinești ca să-i găsim pe acei oameni a căror existență e legată direct de valurile de turiști care se revarsă în fiecare vară.

Iscodindu-i pe toți aceștia am găsit o lume în care tradiția se îmbină cu opulența, în care ordinea a lăsat loc dezordinii și în care mirajul mersului la mare le-a furat tuturor mințile. Sau aproape tuturor. Am mai găsit bătrîni care au venit de o viață întreagă căutînd proprietățile miraculoase ale nămolului, indiferenți la celelalte tentații ale litoralului. Ne-am întîlnit cu vamaioți mulțumiți cu un sejur de cazare pe un colț de plajă ca pat, o mînă de scoici ca pernă și o bere, rece, la umbra răsăritului ca pensiune completă.

Am descoperit că lumea aceasta are mai multe culori decît cele desenate de-a lungul falezei de proiectoarele cluburilor. Iar marea înseamnă altceva pentru fiecare om care-i respiră briza.

Și ne-am regăsit la rîndul nostru printre cei pe care-i urmăream. Prinși de mirajul Costineștiului am uitat de tot, am intrat benevol în maxilarele-i deschise și ne-am închipuit, pentru cîteva zile, cum ar arăta redacția noastră din Iași dacă podelele ar fi acoperite de nisip și dacă marea ne-ar mîngîia ferestrele cu valuri.