Pirați în haine de pescar

Cărarea către Vama Veche pornește încă din tren cu naivii care fac glume pe seama tuturor pletoșilor ce coboară ca trași dintr-un arc. Din primele secunde de pe aleea principală îți dai seama că ai intrat într-o mare gașcă de nonconformiști, unde fiecare găsește cu ușurință ceva pe placul lui. De la librării cu cutii pline de cărți la cinci lei, pînă la baruri cu motoare Harley-Davidson parcate unul lîngă altul. Și chiar la intrarea într-unul din ele, o bucată de pînză pe care scrie „Vamaia”, cu ultimele două litere încercuite cu roșu ține să reamintească noilor-veniți că fostul sat pescăresc nu-i un loc de fițe, ci un loc în care tot ce ai nevoie e un tricou, o pereche de blugi și un cort.

Sînt mulți care se plîng că Vama nu mai e ce-a fost odată și că începe să devină ceva comercial, exemplu fiind ritmurile de dubstep sau zgomotul DJ-ilor anonimi. Însă spiritul ei încă-l mai poți resimți de pe plajă. printre zecile de adăposturi din pînză, băncile joase din lemn, obișnuite cu greutatea paharelor de bere sau focurile de tabără care apar ca după un ritual magic. Din păcate însă, dacă te încumeți la o plimbare pe nisip cu picioarele goale, riști să te zgîrii în tot felul de doze din aluminiu, sticle, sau orice alte recipiente în care la un moment dat a existat alcool. Și după ce reușim să ne împiedicăm cu toții cel puțin o dată, dăm peste o petrecere în aer liber la care grupurile de tineri își așază ritualic toate gunoaiele în mijloc, ca și cum și-ar marca teritoriul, dansînd în jurul lor.

Din depărtare, luminile Mangaliei par că formează un vas de cro­a­zie­ră. Dac-ar fi așa, atunci Vama cu siguranță ar fi o navă solidă din lemn, plină cu pirați amețiți de alcool și blestemați să trăiască doar între ei.