TABLETĂ – Discriminare, clasa I
Supliment 1 martie 2011 Niciun comentariu la TABLETĂ – Discriminare, clasa I 7Cine nu ieșea cu ceilalți băieți din clasă la fumat, în spatele garajelor de lîngă școală, era apoi amenințat cu bătaia, în caz că află diriginta sau vreun părinte de activitățile extracurriculare ale puștilor rebeli. Astfel, mulți au ales primul fum în favoarea primului pumn.
Dacă nu făceai glume proaste și farse celor din jur, cum ar fi să umpli cuiva ghiozdanul cu apă sau să lipești între ele paginile cărții de română ale tocilarului clasei, atunci erai considerat „unul dintre cei cuminți” și le pățeai tu. Abia după ce i-am dat foc gecii lui Titus „Tocilarul”, cu ajutorul lui Mircea, care a adus acetona, și după ce i-am băgat capul într-un coș de gunoi am fost și noi acceptați printre cei privilegiați. Abia după ce am început să cumpărăm semințe și coniac Napoleon de la „Baba”, care era atît de bătrînă încît nu-și mai dădea seama că vinde alcool la minori, am putut să umblăm cu „greii” Școlii Generale nr. 3.
Mai tîrziu, trebuia să pui deoparte banii de pachet primiți de-acasă, să mergi la sală și să joci Counter Strike. Așa ajungeai să fii cunoscut de cei mai duri tipi din cartier și care apoi nu te mai opreau la colț de stradă să-ți ceară aceiași bani de pachet, ca să se poată întoarce la net-cafe (ori pentru că te cunoșteau, ori doar pentru că știau că nu-i mai ai). Și tot așa, cine nu era și bun la Counter Strike, această miuță a puștilor secolului nostru, era primit cu ochi reci și șicanări de fiecare dată cînd își făcea apariția în sală.
***
Am crescut ca niște puști rebeli în ideea că ori sîntem răi, ori „ne-o luăm” rău. Și-acum, de ce ne mai miră cînd ne irită, conștient sau nu, voluntar sau involuntar, să vedem ceva diferit.
Ioan STOLERU
Adaugă un comentariu