ARGUMENT| D’ale unui oraș trezit la viață

Ieșenii au mers preț de o săptămînă, la braț cu Gulliver, într-o călătorie inițiatică. Numai că nu ei au fost cei care s-au aventurat să se rătăcească în Țara Piticilor sau în Țara Uriașilor. Piticii și uriașii au fost cei înduplecați să vină la ei, cu prilejul primului Festival Internațional al Educației din urbea lor. Acesta s-a abătut într-un Iași ciunt, deșirat, sufocant, în vremuri ciuruite de gropi, de îndoieli și de nepăsare, în care oamenii, afundați în „D’ale lor”, mai degrabă și-ar fi întors fața de la oraș și de la lume. Uriașii și piticii, personalități importante „contractate” sau artiști anonimi forfotind de entuziasm i-au scos pe ieșeni cu forța din case. I-au adus la operă în aer liber, i-au așezat în bănci la conferințe motivaționale, i-au pus să-și modeleze din lut închpuirile, i-au dansat, i-au legat la ochi în baruri, i-au scos la marș, le-au distrat copiii și le-au gîdilat urechile. Apoi le-au scris povestea de viață în chip de bandă desenată. Doar, doar i-ar readuce la viață și i-ar stropi cu ceva culoare în obraji. Numai că ieșenii noștri nu au fost pregătiți pentru așa ceva. Mai cu seamă frigizi decît extaziați, s-au arătat sufocați de sute de manifestări culturale. S-au zgîrcit să-l vadă pe Răzvan Mazilu dansînd în Șaraiman sau să afle de ce e așa de teribilă piesa de teatru a lui Silviu Purcărete, care a luat premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru în acest an. Însă au poposit pe gardurile care au împrejmuit Piața Palatului și s-au scotocit de economii ca să fie aproape de Patricia Kass cînd i-a cîntat cîntecele lui Edith Piaf.

Noi recunoaștem că am dovedit cu greu să le cuprindem pe toate și am fi vrut ca ziua să se fi lungit pînă la 48 de ore măcar în această sătptămînă, ca să vă putem povesti despre ele. Am alergat de pe o dungă a curcubeului pe alta și am căutat să vedem în această ediție specială care culoare a strălucit mai tare. Ne-am lăsat cuceriți de păpușile ce ne-au chemat șoptit să fim statui vii, dar ne-au mîncat călcîiele să ne zbînțuim ca niște copii pe scene improvizate. Am ascultat ca niște școlari conștiincioși la conferințe, așteptînd acolo o scînteie pentru iluziile noastre. Am căutat sensuri, explicații și înțelegeri în teatrul și dansul post-modern și ne-am trezit pe scenele mari ale lumii, alături de Andreea Bocelli sau Angela Gheorghiu. Am învățat să ne pictăm speranțele pe pancarte și am ieșit cu ele să strigăm din toți rărunchii studenției.

Apoi ne-am așezat la scris și ne-am recuperat sufletul și identitatea. Cu prilejul acestei ediții speciale, „Opinia veche” și-a recăpătat numele de „Opinia studențească”, odată cu Iașul care începe din nou să tragă aer proaspăt în plămînii istoriei sale de capitală. De asemenea, ne-am și primenit pentru a vă arăta că noi sîntem aici și am învățat de la acest festival că piticii trebuie să se măsoare cu uriașii și să se rătăcească în țara Yahoo-ilor de oricîte ori e nevoie.

Laura PĂULEȚ