Lecții de dans predate-n văzul lumii

Ne-am pregătit din timp cele mai comode încălțări și le-am luat cu noi pe Bulevardul Ștefan cel Mare fiindcă știam că acolo vom găsi oameni pentru care sala de repetiții este „a doua casă”. Festivalul Inter­național al Educației ni i-a aliniat pe toți pe parcursul a zece zile, iar ei s-au străduit să ne arate cît de bine știu să-și miște trupurile și au încercat să ne facă să ne dezmeticim cîtuși de puțin oasele ostenite de tolăneală. Nouă ne-a trebuit doar puțin curaj pentru a urca pe scenă.

Așteptăm ca pe Bulevardul Ștefan cel Mare să se lase umbra sub arsura unui soare sufocant. Dar umbra o aș­tep­tăm doar noi, cei care știm că, în cîteva minute, scena micuță și goală din fața noastră va prinde viață în dans și culoare. Căci restul trecătorilor merg grăbiți, tocmai pentru a scăpa de căl­du­ra care pare că s-a imprimat deja în da­lele de pe bulevard. E început de săp­tă­mînă și sîntem doar o mînă de oameni adunați ciorchine în jurul scenelor ri­di­cate pe pietonal.

Aerobic pe „port de bras”

Deodată, muzica începe și sîntem anunțați de prezentatori că vom urmări o reprezentație de „port de bras”, fă­cu­tă de Raluca Cătănescu, de la Clu­bul Moving din Iași. Auzim și ceva de aerobic și Pilates, însă ne dăm seama, în timp ce antrenoarea se mișcă lent în fața noastră, că nu de mișcări pentru slăbit e vorba. „Prin port de bras pu­nem accentul pe planul mental și pe îm­bunătățirea condiției fizice”, spune Raluca în timp ce își întinde grațios mîi­nile și picioarele pe ritmul lent al me­lo­diei din fundal. „Prin asta se poate regla foarte ușor autocontrolul, e bun pentru cei care își pierd cumpătul ra­pid”, mai adaugă aceasta, stîrnind în rîn­dul subțire din față zîmbete subtile ale celor care, în parte, s-au regăsit în descriere.

Fata în schimb nu ne lasă în visa­rea noastră și ne cheamă la dans, pe scenă, lîngă ea. Devine cu atît mai insistentă cu cît vede că nimeni nu se încumetă să urce pentru a-și antrena mușchii în văzul lumii. Raluca însă depășește re­pe­de momentul de liniște, în care pu­blicul a refuzat-o mai mult din priviri, și își con­tinuă de una singură exercițiile. Ora de dans devine atelier în aer liber abia cînd un grup de copii urcă curajoși lîn­gă an­trenoare, iar printre cei a­du­nați în fața scenei se aude o răsu­fla­re de ușu­ra­re. „Măcar nu mai trebuie să ne roage a­tît”, îmi șoptește Alina. Însă copiii care s-au abonat la cursurile de Pilates n-au fost deloc inhibați. Nici mă­car în fața camerelor foto ale celor ca­re purtau ecusoane mari, albastre, pe ca­re scria STAFF și care roiau în jurul sce­nei.

Chelia la fete

Însă cu o zi înainte nu am avut ne­vo­ie ca cei de pe scenă să ne roage să dansăm alături de ei. Trupa Frontline a captat privirile din prima, iar trecătorii nu au mai fost atît de grăbiți, mînați și de lîncezeala zilei de duminică. Iar cele două fete care au dansat o oră ne­în­tre­rupt pe ritmuri de hip hop nu i-au lăsat să se plictisească. Pe jumătate rase în cap, una brunetă și alta blondă, s-au mișcat fiecare în legea lor, fără a băga de seama publicul care s-a adunat în jurul lor. „Zici că s-au mutat dracii pe pămînt”, șoptește nemulțumită, a­proa­pe de umărul meu stîng, o femeie în vîrs­tă care a plecat mai departe pe bulevard, mormăind vorbe numai de ea auzite.

De departe, cel mai aplaudat moment al serii a fost dansul pe melodia lui Rybak, cel care a cîș­ti­gat Eurovision-ul în 2009.

La reprezentația care a început de la ora 17.00 ne-am încîlcit bine de tot picioarele printre stilurile neconven­țio­nale care ne-au trecut prin fața ochilor. Și oamenii au început, pe ici, pe colo, să-i imite pe membrii trupei Frontline. De departe însă, cel mai aplaudat moment al serii a fost dansul pe melodia lui A­le­xander Rybak, norvegianul care a cîș­ti­gat Eurovision-ul în 2009. Am aflat și de ce au sărit atît de brusc la o me­lo­die „comercială” de la cele de street dance. „Alexander Rybak a avut cî­te­va concerte în România, iar cinci dintre noi am fost dansatorii lui oficiali”, răz­bate cu mîndrie glasul unui tînăr de pe scenă. Grupul numeros de oameni se sparge rapid însă la finalul numărului, chiar dacă în locul celor de la Front­line au urcat „foști participanți de la «Ro­mâ­nii au talent»”. PROTV-ul a fost bătut duminică seară, iar lupta nu s-a dat în scoruri înalte de audiență, ci în plin bulevard, printre tricouri udate de efort și freze „la modă”.

Cu pasiunea în dinți

Cu lecția de „port de bras” în­vă­ța­tă și cu memoria celor care au dansat pe muzica lui Ry­bak încă proaspătă în minte, am aflat că „pu­blicul ieșean trebuie să fie sensibilizat cu puțin tango argentinian”. Dar oamenii trebuie să se obiș­nuiască mai întîi cu aparatele de fo­to­grafiat și cu ze­cile de ochi ațintiți asu­pra lor pentru a putea apoi urca pe sce­nă pentru cîteva mișcări de dans alături de profesorul de tango și partenera lui.

Trei cupluri se lasă convinse într-un final și se apropie timid de ringul de dans, pentru lecția de două ore de tan­go. O pereche formată din două tinere ca­re se împleticesc 10 minute printre cei­lalți se retrage cu zîmbete rușinate în­ti­părite pe fețe, după ce n-au reușit să se pună de acord cine să fie bărbatul din duetul lor. Florin Ciubotaru, profeso­rul de la Școala de Tango din Iași, nu își pier­de însă răbdarea și, chiar și după pleca­rea lor, își continuă exercițiile cu celelalte două perechi. Acesta nu se oprește nici cînd în fața ieșenilor a rămas doar un singur cuplu care a înfruntat stoic a­va­lan­șa lui de explicații. Dacă nici de ei nu s-a legat tangoul, noi, cei care am stat doar să le numărăm pașii, nu avem speranțe că vom învăța prea curînd.