Ligia Goloșoiu-Georgescu: Unui copil trebuie să îi insufli de mic plăcerea de a merge la bibliotecă

Interviu cu dr. ec. Ligia Goloșoiu-Georgescu, consilier la Direcția Patrimoniu și Investiții de la Banca Națională Română și autoare de cărți pentru copii.

Este greu să vorbești pe înțelesul copiilor?

În 2007, la o emisiune televizată, am fost pusă pentru prima dată să vorbesc cu copii între 8 și 10 ani. M-am jucat două ore cu ei, m-am simțit extraordinar de bine, dar am reușit să le captez întrebările pentru că ei n-au răb­dare să le răspunzi complet. Le spuneam că banca este o instituție unde, dacă intri, primești un credit la cerere sau îți faci un depozit. „Dar ce e ală depozit?” Începeam să le spun ce este depozitul, că primești o dobîndă, dar iar îi au­zeam. „Ce e aia dobîndă?” Copiii, am învățat, sînt ca niș­te bureței și absorb toate informațiile.

Din prezentările dumnevoastră am înțeles că nu urmăriți doar educația financiară.

Nu. Prin educație financiară îi învățăm practic ce sînt banii, cum se folosesc aceștia, cît de greu sînt cîștigați de către părinții lor, ce înseamnă o meserie, și, într-adevăr, vrem să îi ajutăm să învețe și particularitățile naționale ale culturii românești. Pentru că există cultură, există valori, dar nu prea le mai știu copiii.

Și, concret, cum faceți asta? Prin jocuri?

De exemplu am făcut o șezătoare, unde am luat fie­care bancnotă și am zis: aceasta este bancnota de 5 lei, ce personaj avem? Este George Enescu? Cine a fost el, ce a compus el, ați ascultat rapsodiile? Ce vedem în ele, cum este muzica? Pentru că unui copil trebuie să îi insufli de mic plăcerea de a vizita o bibliotecă, de a asculta muzică, de a învăța o poezie. Trebuie să îi înveți să se îndrepte către povești, să lase calculatorul, să lase televizorul și, mai mult, să citească, să asculte și să observe frumosul.

Cu părinții cum v-ați împăcat?

Mi-au spus că micuții care au studiat educația sau care au participat la niște se­minarii sporadice au devenit mai conștiincioși, mai res­pon­sabili, nu mai dădeau banii cu atîta ușurință. Ori­cum, cînd m-am apucat de acest domeniu, în 2007, nu știam că o să se numească educație financiară. Inițial am scris doar o carte, „Banii pe înțelesul copiilor”, unde tra­tez pe înțelesul lor atît banii cît și ceva despre bănci, ope­rațiunile acesteia sau despre carduri.

Ați încercat, să înțeleg, să îi învățați despre um­plerea pușculiței.

Da. Am fost de curînd la Istanbul și cei de la Banca Centrală făcuseră niște pușculițe numai pentru mărunțiș: îi strîngi acolo după care rupi cartonul și te duci cu ei la banca. Și se vorbea foarte mult despre incluziunea financiară, băncile trebuie să meargă să își caute clientela și în rîndul copiilor, să aibă un cont de economii sub tutelajul părinților. Fiindcă ei trebuie să știe ce e acela un cont, nu trebuie să intre debitori în economie cum s-a întîmplat atunci cu cardurile, cînd a rămas cu o codiță care a tot colectat datorii și cînd au vrut oamenii să se ducă să ia un credit apăreau la Biroul de Credit ca datornici.