Povești transpuse în casete colorate

Festivalul Internațional al Educației Niciun comentariu la Povești transpuse în casete colorate 16

Zilele Benzilor Desenate s-au ținut printre zecile de desene atîrnate pe pereții cortului de la Palatul Copiilor. Cei mici și-au expus creațiile făcute la ateliere tocmai la timp pentru a fi vizionate de creatorii de bandă desenată, scenariștii sau personalitățile care s-au perindat la manifestările ținute pe parcursul celor trei zile.

Deschiderea acestora a fost marcată, în ziua de marți, 18 iunie, de lansarea volumului de bandă desenată „Amintiri din copilărie”, ce a reprezen tat o adaptare după Ion Creangă. „Prin volumul acesta de amintiri și povestiri ale lui Creangă, încercăm să îi apropiem de carte pe tineri și pe copii în mod special. Iar prin benzi desenate vrem, practic, să oferim o inițiere în lumea autorului de la Humulești, în așa fel încît copilul să meargă mai pregătit la textul original al lui Creangă”, a spus Liviu Antonesei, co-organizator al evenimentului. Pentru ca desenele să fie cît mai realiste posibil, cel care s-a ocupat de grafica volumului, Șerban Andreescu, a studiat portul moldovenesc, zona în care a copilărit autorul dar și arhitectura caselor.

Însă Șerban Andreescu nu a fost singurul grafician prezent la Iași. Alexandru Ciubotaru și Mati Botezatu sînt alți doi ilustratori care au venit în cea de-a doua zi dedicată benzilor desenate să vorbească în fața copiilor și a pă rinților. Aceștia au discutat despre importanța volumelor de bandă desenată în cultura românească, dar și despre Muzeul Benzii Desenate, proiect realizat de Alexandru Ciubotaru la București. Discuția a alunecat înspre lipsa unei piețe de bandă desenată în România, dar și înspre percepția colectivă a acestor tipuri de desene, fiindu-se considerat că ele se adresează exclusiv copiilor.

Ultima zi de bandă desenată l-a adus în fața ieșenilor pe istoricul și omul politic român Adrian Cioroianu, care, deși a admis că nu are vreun strop de talent la desen, a recunoscut că îi îndrăgește pe cei care „desenează frumos și care spun povești prin intermediul casetelor colorate”. Cioroianu a vorbit cald și a fost pe placul copiilor, oferindu-le cărți sau reviste de bandă desenată celor care au luat parte la dialogul deschis dintre public și moderatori. „Sîntem datori să le stîrnim interesul copiilor spre benzile desenate și spre adevăratele modele în viață, nu să le oferim vedete, sau baloane de săpun care se sparg imediat.”

Andrei MIHAI

Ana SIPOȘ

Autor:

Andrei Mihai

Secretar de redacție la Opinia studențească, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” , secția Teologie Didactică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top