Studenți de-o șchioapă

„Calea desenului nu e una foarte ușoară, chiar dacă așa pare”, se aude în cetișor în pavilionul din aer liber de la Palatul Copiilor. Artistul Șerban Andreescu încearcă să le explice celor așezați în jurul meselor cu creioanele colorate în mînă cum stă treaba cu benzile desenate, la atelierul de miercuri, 19 iunie. E plin de copii. De la fetițe cu cozi ridicate pînă în vîrful capului pînă la eleve de clasa a XI-a cocoțate pe platforme înalte. Alături, pe scaunele din spatele meselor, o mămică încearcă să își convingă fata să meargă și ea la desenat, însă dă piept cu fața impasibilă a micuței și cu pumnișorii încleștați la piept ai moțatei cu codițe împletite.

Profesorul abia se aude de entuziasmul copiilor răspîndiți în fața lui. Așezat lîngă un flipchart și înarmat cu o cariocă albastră, desenează un chenar pe care îl umple rapid cu ceea ce începe să semene cu un model de bandă desenată. Le vorbește în același timp copiilor, însă puțini sînt cei care mai aruncă cîte o privire la Șerban Andreescu. Sînt acaparați de filele din fața lor, care încep să se umple întocmai ca foaia mare de pe flipchart-ul artistului. Locul spațiului alb este luat de casete albastre și personaje expresive, iar mîna lui lucrează cu repeziciunea celui care are în spate 20 de ani de experiență în domeniul vizual.

Carioca încă se grăbește în mîinile sale cînd începe să ne povestească despre materialele cu care a lucrat de-a lungul timpului. De la creion, acuarelă, guașă sau tuș a sărit direct în programele din calculator, fiind „prieten” cu tehnologia și îmbrățișînd-o fără rețineri. „Trăim în secolul vitezei, nu mai este timp să stai, să corectezi la mînă dacă greșești un desen”. Știe însă că un calculator nu poate să facă un desen întocmai ca mîna unui ilustrator, însă după ce începe să enumere programe precum Corel, Flash sau Adobe Illustrator deja ne-a convins că ele pot imita destul de fidel mîna omului. „Așa am și scăpat de murdăritul pe degete”, adaugă rîzîd Șerban Andreescu.

Aflăm despre regulile care trebuie luate în calcul atunci cînd vrem să desenăm un om, asta doar „dacă avem de gînd să îl facem să arate ca atare”, glumește profesorul. Ne poartă printre proporții și măsurători și vizualizăm cu ușurință ce înseamnă atunci cînd „capul unui om este conținut în corp de șapte ori”. Părăsește însă tonul serios, de profesor care își ține prelegerile la curs, atunci cînd se gîndește cît de puțin citite sînt benzile desenate în România. „În țările înaintate, precum Franța sau Japonia, oamenii își cumpără reviste de benzi desenate și merg la serviciu citindu-le în metrou. Și mă refer la oameni în adevăratul sens al cuvîntului, nu doar la copii sau tineri”, încheie Șerban Andreescu. Copiii și-au umplut între timp foile cu desene care seamănă mai mult sau mai puțin cu o bandă desenată. Nu știu dacă l-au ascultat sau nu de la un cap la coadă pe profesor, însă un lucru este sigur. Au luat parte, cu sau fără voia lor, la explicația unor lucruri care „se predau abia la facultate”, devenind, pentru o oră, studenți. Însă sînt încă la vîrsta la care cuvîntările lungi sau teoriile întortocheate pălesc inevitabil în fața unei foi de hîrtie însoțite de creioane colorate.